Prima ediție a evenimentului „Concerte pe Siret”, în memoria lui George Enescu

În perioada 18 - 21 august 2021, Fundația Pro Patrimonio lansează prima ediție a evenimentului „Concerte pe Siret”, care se va desfășura în zona de nord a râului Siret, judeţul Botoşani.

Anul acesta concertele vor avea loc la Casa George Enescu din Mihăileni, Conacul Miclescu din Călinești și Conacul Moruzi de la Vârfu Câmpului.

„Concerte pe Siret” pornește cu dorința de a deveni un proiect anual, din ce în ce mai amplu ca ofertă culturală, spații de desfășurare, notorietate, tipuri de evenimente și îşi propune să atragă un public regional, național și din străinătate pentru o dezvoltare durabilă, bazată pe valorile și patrimoniul material și imaterial al întregii regiuni. Frumusețea naturii, diversitatea patrimoniului arhitectural, a tradițiilor din regiune pot sprijini dezvoltarea zonelor rurale și plasarea acestora pe harta turistică, economică și culturală a României.

Concertele vor fi susținute de pianista Raluca Stirbat, președinta Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, inițiatoarea și susținătoarea proiectului de salvare a casei lui George Enescu din Mihăileni, violoncelistul Rudolf Leopold (Austria), soprana Simina Ivan (Austria, România), Outis Quartet, duo-ul violonistic Les Violons d'Ingres și Fanfara shukar (România). Un concert special va fi susținut de tineri soliști, elevi ai colegiilor și universităților de muzică din Iași, Timișoara, București și Helsinki. În cadrul proiectului va avea loc proiecția filmului documentar „Renașterea Casei Enescu de la Mihăileni”, realizat de regizorul Francisc Mraz.

Concertele sunt dedicate memoriei lui George Enescu, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani și își propun să integreze Casa Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional zonal și național. În cadrul concertului cameral din 19 august de la Casa Enescu va avea loc și lansarea albumului discografic George Enescu – Integrala creației pentru violoncel și pian, apărut chiar zilele acestea la casa de discuri vieneză Paladino music, avându-i ca protagoniști pe Rudolf Leopold și Raluca Ştirbăţ.

Concerte pe Siret este un proiect iniţiat şi conceput de Fundaţia Pro Patrimonio.

Sponsori: Tuca Zbarcea & Asociatii, Fundatia eMAG, Elsaco, Vestra Industry, Formens, Electroalfa, Hidroplasto, Five Continents Group Botoșani, Lacto Solomonescu,

Proiect organizat cu sprijinul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, programului I-portunus și al Primăriei din comuna Mihăileni.

Detalii pe https://www.propatrimonio.org/concerte-pe-siret-140-de.../







 

 

 

Spune-ne opinia ta