Pentru inceput, cateva cifre. Le iau din presa, pentru a nu fi suspectat de incercare de manipulare. Salariul brut al unui preot variaza intre 1.100-2.000 de lei, asemanator nivelului de salarizare din invatamantul preuniversitar. Statul roman suporta cam 65% din salariu, dar nu pentru toti preotii (in baza secularizarii de pe vremea lui Cuza - subiectul a fost discutat suficient, nu reiau). Din cei 14.231 de preoti si diaconi ai Bisericii Ortodoxe Romane (in anul 2012), peste 1.000 sunt salarizati exclusiv din fondurile proprii ale Bisericii.
Totodata, sumele pe care Biserica le plateste la buget sub forma de taxe si impozite sunt aproximativ egale sau depasesc sumele pe care Biserica le primeste de la Stat pentru salarii. Preotii care fac parte din aparatul de conducere al unei Eparhii (consilier, inspector, referent) iau un salariu de aproximativ la fel, la care se adauga o jumatate de norma in parohie. La fel se intampla si in cazul preotilor profesori titulari, care iau salariul de la facultate si au o jumatate de norma in parohie. Salariul acestora poate trece in unele cazuri de 3.000 de lei. Personalul neclerical din cadrul parohiilor, cantareti, ingrijitori, au salarii sub nivelul minim pe economie. Din cei aproximativ 17.000 de angajati neclericali, circa 1.500 sunt platiti integral de Biserica. Episcopii au un statut asimilat celui de demnitar, fiind conducatori de cult. Ei au un salariu fix, ce variaza intre 6.200 de lei, in cazul episcopilor vicari si 7.567 de lei, in cazul mitropolitilor. Patriarhul castiga 8.200 de lei. Salariul celor 54 de ierarhi este insa fix si la acesta nu se adauga nici spor de vechime, nici indemnizatie de conducere. Desigur, se vorbeste si de banii pe care Biserica ii obtine din donatii. Parte din acestia merg la plata salariilor din sistem si a utilitatilor (gaz, apa, electricitate), parte din ei merg in diverse actiuni ale Bisericii (pastorale, sociale, misionare, media etc), iar o alta parte sunt donatii personale catre cler, in cazul diverselor slujbe religioase. Aici, datorita lipsei de cuantificare reala in statistici, gura targului este larga si variata. Daca pleci urechea folclorul stradal, ai senzatia ca Biserica este institutie de haiduci, care te prind cu forta pe strada, te baga silit in biserici la slujba si apoi te jupuie de bani, fara inima, pana la ultima letcaie. Sigur, mai toti nedusii pe la Biserica au senzatia falsa ca Biserica trebuie sa le slujeasca ce vor si cum vor ei, dar ei nu simt nici o obligatie morala sau materiala fata de locul unde primesc Binecuvantarea Cereasca. De’, ce sa-i faci, cei ce cred ca lor li se cuvine totul, n-au prea citit prin Scripturi: Sa nu legi gura boului care treiera, apoi Vrednic este lucratorul de plata sa, dupa care Sf. Pavel zice: Daca noi am semanat la voi cele duhovnicesti, este, oare, mare lucru daca noi vom secera cele pamantesti ale voastre? [...] Au nu stiti ca cei ce savarsesc cele sfinte mananca de la templu si cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot asa a poruncit si Domnul celor ce propovaduiesc Evanghelia, ca sa traiasca din Evanghelie. Iar ca filosofie a milosteniei si darului adus la altar, tot Sf. Pavel zice: Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera.
De altfel, ii astept sa comenteze contra din belsug pe forumuri, apeland la invective si rautati gratuite. Au dreptul la opinie, bineinteles, dar paguba sufleteasca va fi insa tot a lor. Oricum, ii asigur ca atunci cand vad un preot cu masina sau vila luxoasa, in mod cert acele bunuri nu au ca finantare bani din Biserica, ci din alte surse. In cei aproape 15 ani de preotie ai mei, petrecuti si la tara si la oras, si ca jurnalist crestin, pot da public oricand declaratie de avere: o masina de mic litraj (Polo, 1, 4 TDI, an 2004) si un apartament, mostenire de la parinti. Facut de comunisti. Cam asta este marea mea avere de preot in mijlocul targului constantean si director la un radio al Bisericii. Pacat insa de imaginea negativa pe care preotul si-o cultiva, odata cu propriile ispite ce vin dintr-o stare materiala prea buna: Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita si in cursa si in multe pofte nebunesti si vatamatoare, ca unele care cufunda pe oameni in ruina si in pierzare. Ca iubirea de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au ratacit de la credinta, si s-au strapuns cu multe dureri. Prin urmare, nu valoarea averii materiale ar fi marea problema, ci iubirea de bani. Stiu cativa preoti care sunt cu stare materiala peste medie, dar in mana carora transpira milostenia si facerile de bine. Dar nu le place sa se laude, caci discretia este o caracteristica a faptelor bune. Si astfel de slujitori au fost si in trecutul Bisericii, care prin finantare proprie au desfasurat proiecte in tinda Bisericii. Stiu si destui frati preoti, care se zbat pe la tara in parohii destul de modeste financiar, in conditii crunte de trai, cu familie si obligatii (ca majoritatea romanilor) care ii determina sa faca eforturi majore pentru a isi asigura traiul necesar. Dati o fuga prin parohiile Dobrogei (pe aici cunosc mai bine) si veti vedea cam care este nivelul de trai in rural. Dar poate ca luxoasele cluburi de pe litoral nu permit multor habarnisti aruncarea privirii la o distanta mai mare de 5 km de tarm. Mai putin se vorbeste despre activitatea sociala a Bisericii, desi aceasta exista. O scurta analiza a institutiilor sociale (la nivel an 2012) arata urmatoarele cifre: 121 de centre pentru copii, 35 de centre pentru varstnici, 106 cantine sociale si brutarii, 52 de centre de diagnostic si tratament, cabinete medicale si farmacii sociale, 23 de centre de consiliere si asistenta a familiilor in dificultate, 2 centre pentru victimele traficului de fiinte umane. Statisticile spun ca Biserica Ortodoxa Romana asigura asistenta sociala permanenta pentru aproximativ 270.000 de persoane. Pare putin, dar sa ne gandim totusi ca bugetul tarii este totusi la Stat, nu la Biserica, iar aceste activitati se finanteaza exclusiv din banii Bisericii. Ca sa nu mai vorbesc de comparatiile aberante, facute intre preoti si diverse categorii sociale (medici, profesori etc) care iti lasa senzatia comunistoida, materialist-stiintifica si atee, ca Biserica este o adevarata pelagra sociala care suge sangele poporului, numai buna de pus pe rug.
M-a amuzat amar un senator (nu-i dau numele din pura dragoste crestineasca, pentru ca nu ma priveste persoana sa distinsa, ci filosofia de viata) care spunea (probabil in contextul discutiilor constitutionale) ca Biserica sa fie atenta ca scade in sondaje si mai bine sa vada de saraci, decat sa se pronunte pe chestiuni politice. Ha!!! Cine vorbea!?! Un reprezentant al clase politice situata in coada clasamentului de incredere al romanilor, clasa care in 24 de ani de libertate n-a prea demonstrat mari abilitati de administrare a tarii, ci poate doar de vlaguire a ei. Si unul dintre bugetarii cei multi, pe care daca nu i-am plati, am putea face mult mai mult bine saracilor, decat fac ei, chiar din banii nostri. Dar, probabil ca uneori, prin luarile de pozitie, Biserica mai deranjeaza anumite interese politice necrestine si atunci starneste animozitati. Pana la urma, insa, cum ar trebui sa fie preotul: bogat sau sarac? Raspunsul meu este ca ar trebui sa aiba la un nivel mediu de trai al locului unde pastoreste. Inteleptul Solomon scrie: Saracie si bogatie nu-mi da, ci da-mi painea care-mi este de trebuinta, ca nu cumva, saturandu-ma, sa ma lepad de Tine si sa zic: "Cine este Domnul?" Ca nu cumva, saracind, sa ma apuc de furat si sa defaim numele Dumnezeului meu. Caci este bine-stiut ca bogatia infumureaza, iar saracia duce in sclavie sau fapte antisociale. Si cred ca lucrurile, asa cum sunt din statistici, se situeaza undeva imediat sub ceea ce am numi astazi nivel mediu de trai. La preturi europene care se liberalizeaza. Dar poate ca si acest nivel mediu de trai este o ispita pentru multi, in aceste vremuri in care cresc lipsurile, necazurile si suferintele. In fond, in aceste vremi de crescande convulsii sociale, este puternica pentru multi tentatia de a privi preotia ca un scaun caldut si stabil de functionar robotizat. Dar, sa incheiem in ton optimist. Eu spun tuturor celor ce au pretentia ca Biserica sa traiasca cu aer, din nimic, fara punga, contrar chiar modului de trai al lui Hristos, ca da, se poate trai si asa. Dar doar daca ei se ofera sa achite Bisericii toate facturile pe care capitalismul i le trimite, ca urmare a existentei Ei pamantesti. Sau daca si Ea, reciproc, este scutita de orice plata pamanteasca. Mi-e teama insa ca nu se poate asa ceva. Pana si Hristos a platit Cezarului dajdia cuvenita.
Parintele Eugen Tanasescu
