Crestinul nu trebuie sa praznuiasca sarbatorile numai in stiute zile, ci tot anul trebuie sa fie lui sarbatoare. Cum insa trebuie sa fie formata acea sarbatoare, care se cuvine lui? Pavel zice: "Sa praznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul rautatii si al viclesugului, ci intru azimele curatiei si ale adevarului" (I Cor. V, 8). Daca ai constiinta curata, tu serbezi in toate zilele, saturandu-te cu nadejdeie cele slavite si indestulandu-te cu asteptarea bunurilor celor viitoare. Iar daca nu ai constiinta linistita, si esti impovarat cu multe pacate, atunci poti sa tii mii de sarbatori, si totusi nu te vei afla mai bine decat cel ce jeleste. Caci ce-mi foloseste mie o zi senina, cand constiinta mea este intunecata? Asadar, daca voiesti, ca sa ai vreun folos de la anul nou, multumeste acum, cand a trecut un an, multumeste Domnului, ca el te-a adus pana aici, frange inima ta, numara zilele vietii tale, si zi catre tine insuti: zilele alearga si trec, numarul anilor se implineste, noi am si savarsit o mare parte din cale, dar ce bine am facut noi. Oare nu ne vom duce noi de aici deserti si goi de toata dreptatea? Judetul este inaintea usii, viata noastra pleaca spre batranete.
Acestea le cumpaneste in ziua anului nou, la acestea sa gandesti in curgerea anului. Sa cugetam la cele viitoare, ca sa nu ne zica cineva aceea ce proorocul zicea iudeilor: "Zilele lor s-au stins intru desertaciune si anii lor au trecut repede" (Ps. LXXVII, 37), Aceasta sarbatoare neincetata, despre care eu am vorbit, care nu cunoaste vreo curgere a anului si nu este legata cu vreo zi hotarata, poate sa o praznuiasca deopotriva saracul si bogatul. Pentru ea nu este de trebuinta nici cheltuiala si nici avere, ci numai singura fapta cea buna. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai pretioasa, decat toate comorile, o comoara netrecatoare, neschimbacioasa, ne secata. Priveste cerul, cerul cerurilor, pamantul, marea, aerul, soiurile dobitoacelor, feluritele plante si tot neamul omenesc. Priveste ingerii, arhanghelii si stapaniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietate a Domnului. Servitorul unui Domn atat de bogat nu poate sa fie sarac, cand acest Domn este cu mila catre tine.
A se veseli in astfel de zile, a avea mare indestulare intransele, a lumina cu faclii locurile publice si a impleti cununi, si altele asemenea, este o nebunie copilareasca. Tu esti slobod de aceste slabiciuni, ai varstnicia crestineasca si esti cetatean al cerului. De aceea nu mai aprinde in aceasta zi focuri pe piete, ci aprinde inaultrul tau lumina cea duhovniceasca; caci "asa trebuie sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, zice Domnul, ca vazand ei faptele voastre cele bune, sa proslaveasca pe Tatal vostru, care este in cer" (Mat. V, 16). Aceasta lumina iti va face mare castig. Nu incununa usile casei tale, ci poarta-te asa, ca sa dobandesti din mana lui Hristos cununa dreptatii. Nu face nimica inzadar, nimica fara temei, ci toate intru cinstea iui Dumnezeu, precum Pavel zice: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate intru slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Cor. X, 31). Tu intrebi: Cum poate cineva sa manance si sa bea intru slava lui Dumnezeu? Cheama un sarac, primeste prin transul pe insusi Hristos la masa ta, si tu ai mancat si ai baut intru slava lui Dumnezeu. Dar el voieste, ca noi nu numai sa mancam spre slava lui Dumnezeu, ci si toate celelalte sa le facem tot asa, d.p. iesirea din casa si ramanerea noastra acasa. Si una si alta trebuie sa se faca pentru Dumnezeu. Cum insa putem sa le facem pe amandoua pentru Dumnezeu? Iata.
Cand tu iesi, spre a merge la Biserica, ca sa iei parte la rugaciune si la invatatura cea duhovniceasca, atunci esti intru slava lui Dumnezeu. Dar tu poti sa ramai si acasa intru slava lui Dumnezeu. Cum si in ce chip? Cand auzi zgomote, vezi neoranduieli si praznuiri pacatoase, sau vezi piata plina de oameni rai si obraznici, atunci iesi, nu lua parte la neoranduiala, si tu ai ramas acasa intru slava lui Dumnezeu. Iar daca cineva poate a iesi de acasa si a ramane acasa intru slava lui Dumnezeu, apoi poate inca a lauda si a dojeni intru slava lui. Dar intrebi tu, cum se poate a lauda sau a dojeni pe cineva intru slava lui Dumnezeu? Voi adeseori sedeti in locurile voastre de lucrare, si vedeti trecand oameni rai si pierduti, care sunt cu sprincenele incretite si ingamfati, inconjurati de lingai si de lingusitori, imbracati in haine scumpe, plini de un lux desert, oameni jefuitori si lacomi de avere. Deci daca tu vei auzi pe cineva zicand: iata un om norocit si vrednic de ravnit, dojeneste aceasta vorba, jeleste si tanguieste. Aceasta vrea sa zica a dojeni intru slava lui Dumnezeu, caci astfel de dojana este pentru cei de fata o invatatura de intelepciune si de fapta cea buna, ca ei sa nu mai fie asa de poftitori de cele pamantesti. Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: pentru ce acest om sa fie norocit? Poate pentru ca el are un cal frumos de minune, impodobit cu frau scump, si multe slugi si o haina luxoasa, si in toate zilele petrece in betie si in desfatare? Tocmai pentru aceea el este nenorocit si in treapta cea mai inalta vrednic de jelit. Eu vad, ca voi de la el insusi nimic nu puteti lauda, ci numai lucrurile cele dinafara, calul, fraul, haina, care toate nu fac parte din ei insusi. Spuneti, poate oare sa fie ceva mai saracacios, decat cand calul sau si fraul aceluia si frumusetea hainei si multimea slugelor se admira, iar insusi stapanul trece fara nici o lauda? Cine poate sa fie mai sarac decat acela, care intru sine nu are nimic frumos, ci se impodobeste numai cu cele straine? Podoaba si bogatia noastra cea adevarata, cea proprie, consta nu in slugi, nu in haine, si in cai, ci in fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor celor bune si in bucuratoarea incredere in Dumnezeu.
Iar daca alta data tu vezi trecand pe un sarac, pe un putin-pretuit si nebagat in seama, care traieste foarte cu anevoie, dar foarte imbunatatit, lauda-l inaintea celor de fata, si lauda ta este o indemnare pentru dansii, o chemare la viata cea imbunatatita si dreapta. Daca ei zic: acesta este ticalos si nenorocit, raspundele: Dimpotriva, el este cel mai norocit; caci el are prieten pe Dumnezeu, soata a vietii pe fapta cea buna, el poseda o comoara netrecatoare, caci are o constiinta curata. Ce poate sa-i vatame lui lipsa bogatiei cei pamantesti, cand el are sa mosteneasca cerul si bunatatile cele ceresti. Cand tu vei vorbi asa cu dansii si ii vei invata asa, vei primi mare plata pentru lauda si pentru doajana, caci pe amandoua le faci intru slava lui Dumnezeu.
Noi putem inca sa si pedepsim intru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori noi ne suparam pe slugele si pe supusii nostri, dar cum putem sa-i pedepsim pentru Dumnezeu? Cand vezi, ca sluga ta, sau un cunoscut, sau altcineva din cei legati cu tine, s-a imbatat, ori a rapit ceva, umbla la locuri rele, nu se ingrijeste de sufletul sau, jura, minte, s.a. ocaraste-l si-l pedepseste, readu-l pe calea cea dreapta, pune-l la randuiala, si toate acestea vor fi facute intru slava lui Dumnezeu. Iar daca vezi, ca el a gresit impotriva ta insuti, si in slujba ta a fost lenes, iarta-l si tu il vei fi iertat intru slava lui Dumnezeu. Dar spre parere de rau, multi fac cu totul din contra, atat in privire catre cunoscuti, cat si catre slugele lor. Cand acestia pacatuiesc impotriva noastra insine, atunci ne facem judecatori aspri si nemilostivi; dimpotriva daca ei au jignit pe Dumnezeu si s-au aruncat sufletele lor in pieire, noi nu pierdem nici o vorba pentru aceasta.
Mai departe, poate tu trebuie sa-ti agonisesti prieteni. Deci fa-ti prieteni pentru Dumnezeu. Dar si vrajmasi sa ti-i faci pentru Dumnezeu. De trebuie sa-ti faci vrajmasi, fa-ti-i pentru Dumnezeu, insa cum putem noi sa ni-i facem prieteni si vrajmasi pentru Dumnezeu? Sa cautam nu astfel de prieteni, de la care primim daruri, de care suntem invitati la masa, si care ne partinesc in lucrurile cele pamantesti, ci sa ni-i castigam pe acei prieteni, care totdeauna tin sufletul nostru in oranduiala, ne indeamna la datoriile noastre, pedepsesc greselele noastre, dojenesc calcarile de lege ale noastre, cand cadem iarasi ne scoala, si prin sfat si rugaciune ajuta apropierea noastra de Dumnezeu.
Dar si vrajmasi trebuie sa-si faca cineva pentru Dumnezeu. Cand tu vezi pe un om destramat, calcator de lege, plin de pacate si de socotinti rele, care voieste sa te aduca la cadere si sa te amageasca, retrage-te si fugi, precum a poruncit Hristos sa faci, cand a zis: "de te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l si-l arunca de la tine" (Mat. V, 29). Prin aceasta el iti porunceste, ca si pe prietenii, pe care tu ii iubesti, ca pe ochiul tau, si care iti sunt foarte folositori in viata, sa-i smulgi si sa-i arunci de la tine, cand mantuirea ta cere aceasta.
Cand te duci in societate, si trebuie sa vorbesti multe, fa si aceasta pentru Dumnezeu. Si cand taci sa taci pentru Dumnezeu. Cum poate insa cineva sa ia parte la o societate pentru Dumnezeu? Cand tu in societate cu altii vorbesti nu despre lucruri pamantesti, nu despre lucruri desarte si nefolositoare, ci despre adevarata intelepciune, despre cer si iad, cand nu vorbesti nimic de prisos si fara de minte, precum d.p. cine a dobandit o diregaiorie, cine a fost pedepsit si pentru ce, cum a castigat cutare asa de mult si s-a facut asa de bogat, ce a lasat celalalt la moartea sa, pentru ce unul nu a mostenit, pe cand el socotea, ca are cea mai mare nadejde la aceasta, si alte cele de asemenea lucruri. Despre astfel de iucruri noi insine nici sa incepem vorba, nici cu alitii sa nu convorbim despre ele, mai vartos sa avem in vedere, ca sa facem si sa vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarasi tu poti sa taci pentru Dumnezeu, cand vei fi tratat cu cutezare sau ocarat, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei ingadui cu noblete de suflet, si nu vei raspunde cu nici o vorba defaimatoare.
Dar noi putem intru slava lui Dumnezeu nu numai a lauda si a dojeni, nu numai a ramane acasa si a iesi, nu numai a vorbi si a tacea, ci putem inca si a ne intrista si a ne bucura spre slava lui Dumnezeu. Adica cand tu te vezi pe sine sau pe un frate cazand in pacat, jeleste si te intristeaza, si prin aceasta intristare tu vei castiga mantuirea cea fara de cainta, adica cum zice Apostolul Pavel: "intristarea, care este dupa Dumnezeu, lucreaza pocainta spre mantuire fara de cainta" (II Cor. VII, 10). De asemenea, cand vezi pe un altul norocit, nu-l pismui, ci multumeste lui Dumnezeu pentru aceea, ca pentru binele tau propriu, caci El a facut asa de slavit pe fratele tau, si aceasta bucurie iti va aduce mare plata. Caci spune mie, poate sa fie cineva mai vrednic de jalit, decat pismataretul, care, in loc de a se bucura si a trage castig din bucurie, se intristeaza, cand altuia ii merge bine, si prin aceasta intristare el totodata isi atrage pedeapsa lui Dumnezeu? Trebuie oare sa mai adaug, ca noi putem si a cumpara si a vinde intru slava lui Dumnezeu, cand d.p. nu cerem pret mai mare decat cel obisnuit, nu abuzam de timpurile scumpetii, si inca dam atunci saracilor din proviziile noastre? "Cel ce precupeteste graul este blestemat" (Pild. XI, 26), zice Domnul.
Insa ce trebuie sa numar eu toate indeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, cand voiesc a zidi o casa, masoara din unghi in unghi cu sfoara si asa intocmesc zidirea, ca partea ei cea din afara sa nu fie nepotrivita; asa trebuie si noi de-apururea sa intrebuintam ca o sfoara cuvintele Apostolului: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate sa le faceti intru slava lui Dumnezeu" (I Cor. X, 31). Asadar ori de ne rugam, ori de postim, de pedepsim ori iertam, de laudam sau dojenim, de intram ori iesim, sau orice facem, toate sa fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici sa facem nici sa graim. Iar acel grai al Apostolului totdeauna sa-! purtam cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o arma sigura si ca pe o comoara scumpa, si sa-l inscriem in inima noastra, ca noi toate sa facem, sa graim, sa savarsim spre slava lui Dumnezeu, si ca sa dobandim slava de la Domnul atat aici cat si ia sfarsitul acestei calatorii pamantesti. Caci el zice: "Cine ma cinsteste pe mine, si eu il voi cinsti pe acela". Insa nu numai cu cuvintele, ci si cu faptele sa slavim totdeauna pe Tatal, impreuna cu Hristos Dumnezeul nostru, caci Lui se cuvine cinstea si slava si inchinaciunea, acum si in vecii vecilor! Amin.
Sf. Ioan Gura de Aur
