Povestire care se aude prin partile Moldovei de sus:

Intr`un targ mare, din partile rasaritului, era un negustor cu numele Oachim si avea o fata, Maria. Frumoasa, de nu i se gasia pereche pe lume, ii era draga lui tata-sau; si o feria de lume, dar si ea se feria, de mama focului.
De cand era de cinci ani, i-a facut un turnisor de sticla si a pus-o sa steie acolo cu o slujnica batrana si cuminte. Numai pase­rile si ingerii puteau sa rasbata la dansa. Usa n`avea turnul, de feresti n`avea nevoie, iar de mancare ii aducea un ingeras de-al lui Dumnezeu.
Intr`o noapte, asa dinspre zori, a venit la dansa Arhanghelul lui Dumnezeu, Gavriil si i-a zis:
- Bucura-te, Marie, ca tu ai sa faci copilul fara   barbat;   de aceea are sa fie Dumnezeu.
Din clipala ceea, fata a ramas grea.
Vine intr`o vreme tat`sau, sa se uite ce mai face ; o intreba ca cum de se ingrasa ? Ea ii spuse ca nu se stie cu nimenea si tot ii dela  Dumnezeu.
Oachim spune [indata] Anei, femeii lui, "ca iaca ce-i cu fata noastra". Ma-sa cerceteaza, intreaba, suceste,-nimic. Tat`sau strange vraci si intelepti, strica turnul, o scoate pe fata la vedeala, o cearca ei si o vad in tot chipul si gasesc ca nu-i atinsa de barbat, ci-i fata fecioara. Da tata-sau, inima de Jidan, nu vrea sa creada in ruptul capului, ca 1-a facut de-i palaie obrazul de rusine si alt nimic. Da s`o omoare !
Se pun inteleptii de capul lui si-i zic:
- Daca s`a gasi vinovata, Dumnezeu i-a da dupa fapte ! Ii dau ei un sfat si el se lasa dupa capul lor.
Cum era pe vreme de iarna, pune la o sanie doi cai neinva­tati si nasalnici, de sa fereasca Dumnezeu, si-i da drumul prin targul acela,  Vifleiem.
Caii au purtat-o pe toate huditele   si catre noapte   au   tras   ei singuri la un om pe care-1 chema Craciun si care avea musafiri, caci era ziua lui.
Iese gospodina afara, intreaba ca ce-i ? Maria ii spune :
-  Ia-s o biata femeie nemernica ; n`am unde manea; ma rog dumilorvoastre, primiti-ma sa dorm aici peste noapte.
-  Nu pot, raspunse femeia lui Craciun, - caci   n`am   loc; am musafiri.
-  Ia, oiu sta si eu unde s`a indura Dumnezeu; chiar in iesle m`oiu culca.
O primeste.
Maria isi deshama caii si-i pune la iesle, la un loc cu boii, se culca si ea acolo si asis o apuca durerile facerii. Femeia lui Craciun aude pe Maria trudindu-se, se duce si-i sta intr`ajutor, si naste pe copil prin crestetul capului. Inveleste cu fan pe lehuza si se cam duce in casa sa deie cafeaua si dulceturi la musafiri, ca se gatiau de duca. Cum era cu manecile suflecate, iea tablaua, dar uita sa se spele de sange.
Craciun, cand vede rusinea ce-i face femeia, repede iea o bardita, hat manile si le pune pe prag, i le taie din coate si le asvarle in pod. Femeia se vaicareaza de durere si iese pe afara bo-cindu-se. Da Maica Domnului din iesle o tot striga sa vie sa o inveleasca cu fan, "caci caii tot au mancat de deasupra mea, n`ar mai avea sat in traiu si in vieata; da boii, saracii, o leaca sa manance si sa aiba sat, ca tot. m`au acoperit".
Pe vremea asta, o vrabie se pusese pe iesle si tot striga "giu-giuv", adica Domnul Hristos ii giu; da Maica Domnului a blagos­lovit-o si  i-a zis :
-  Vrabie, vrabiuta, stejarul ca are vac de 360 de ani,tu sa ajungi sa te scalzi   in   cenusa   lui   si  moarte sa nu mai ai, ca tu mi-ai dat curaj, ca-i giu pruncul meu !
Si de-atunci vrabia nu mai moare, decat numai daca o ucide cineva din intamplare,-da-i mare pacat.
Tot striga Maica Domnului pe femeia lui Craciun. Ceea se vaicareaza si zice :
-  Cum nu ti-as ajuta, soro draga, da mi-a taiat barbatu-meu manile !
Maica Domnului ii zice sa vie mai aproape, si-o blagoslovestesi-i face mani de aur. O inveleste femeia pe Maica Domnului si asa da fuga in casa, batand din palme. Barbatul sau, cum o vede, se uimeste. Vede ca a pacatuit inaintea lui Dumnezeu sfantul si merge la iesle de se roaga de iertare.
Dupa asta, a mai tinut pe musafiri inca trei zile si a petrecut si mai si. Pe Maica Domnului, cu Domnul Hristos, i-a pus la un loc de cinste si i-a tinut patruzeci de zile in casa lui.
Dupa trecerea celor patruzeci de zile, porneste fecioara Maria cu pruncul in brate ca sa se duca din tara aceea, ca sa nu taie pe prunc Irod imparatul, ca el se temea sa nu-i iea imparatia.
Maica Domnului, in drumul ei, trece pe langa un om care samana grau.
-  Buna ziua,  face Maica  Domnului !
-  Mantamim dumilorvoastre,-ca asa dumilorvoastre, trebue sa zici la o femeie   care are un copil in brate,  ca si acela-i om.
-  Sameni grau ?
-  Da, o leaca de grau, cat a dat Dumnezeu.
-   Mane sa vii la secerat, zise Maica Domnului.
Se uita omul uimit la dansa, dar nu zice nimic, - vezi ca Dumnezeu l-a luminat, ca asa trebue sa fie cum i-a zis.
A doua zi, omul cu femeia se pregatesc amandoi, se duc la ogor si drept ca incep a secera grau, care era  cum trebue de strans.
Trec pe acolo doi lroi, - soldati, - cari cautau pe Maica Domnului.
-  N`ai vazut o femeie cu un copil in brate ?
-  Ba am vazut!
-  Da cand ?
-  Ia cand am samanat graul ista !
-  Ei,   se gandesc ei, - e mult de-atuncea ;   si pornesc   ina­inte la vanturat drumurile ; cat pe ce sa ajunga pe Maica Domnului.
Ajunge ea la o fantana noua, cu apa multa si buna. Vede ca are sa-i ajunga, se baga in fantana si-i seaca apa, iar Domnul Hristos a blagoslovit de au crescut dudaie si buruieni imprejurul ei si pain-ganaraie de i-a acoperit gura, de nu se vedea nimic intr`insa.
Ajung irozii acolo.
-   Iaca, pana aici ii urma ;  unde oare au intrat ca in pamant ? Baga unul sabia : -  Paingani, si alt nimic, bechi!
S`au intors acasa, si au spus ca nu gasesc nimic.
Maica Domnului a blagoslovit si s`a facut la loc cum era si pe urma s`a tot dus inainte de a trecut peste hranita in alta tara.


crestinortodox.ro

CITEȘTE ȘI: "Chipuri ale eroismului: Pompierii botoșăneni au câștigat din nou lupta cu flăcă..."