Sa ne iubim. Sa ne iubim unii pe altii. Sa ne iubim, sa nu ne uram, sa ne iubim cu adevarat, "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa aducem marturie de credinta noastra si prin iubire.
Credinta si iubirea sunt doua lucruri legate una de alta. Sfantul Apostol Pavel, in epistola intai catre corinteni, are niste ganduri in legatura cu iubirea, in legatura cu dragostea. Si spune intre altele si aceasta: "De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt" - deci n-am nici o valoare. Chiar daca as muta niste munti, prin credinta mea, daca nu am si iubire la credinta, daca credinta mea nu e lucratoare in iubire, daca la credinta mea nu se adauga iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are insemnatate atunci cand o folosesti si este lucratoare in iubire; atunci cand credinta e lucratoare, si daca nu-i lucratoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare daca nu-i lucratoare in iubire.
"Va arat voua cale" - zice sfantul apostol Pavel - "mai presus de orice alta cale: Toate limbile ingeresti si omenesti daca le-as vorbi, daca nu am dragoste m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator" - sunt ceva fara insemnatate, sunt ceva care nu spune un lucru despre mine anume. Chiar daca as avea daruri deosebite, daca n-am iubire inca nu-i destul.
"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".
"Si chiar de as avea darul prorociei" - sa fiu proroc, sa stiu toate dinainte, sa le pot spune si altora - "daca nu am dragoste, n-am nimica".
"Si dar prorocesc de as avea si tainele toate de le-as cunoaste, si orisice stiinta, si daca as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii" - sa fac minuni, minuni pe care nu le-a mai facut nimenea - "daca nu am dragoste", n-am nici o valoare, "nimica nu sunt", s nimic, is fara valoare.
Si ganditi-va, iubiti credinciosi, ca astea-s cuvinte ale unui sfant apostol, sunt cuvinte ale unui sfant luminat de Dumnezeu. Si el spune ca n-ai nici o valoare daca n-ai iubire. Si zice mai departe:
"Si toata averea mea de as face-o milostenie si trupul de mi l-as da sa fie ars, daca nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste" - n-am nici un folos.
Din aceste cuvinte se vede cat de insemnata este iubirea, cat de insemnata este indragirea - pentru ca asta inseamna iubire. Ce inseamna sa iubesti? - Inseamna sa-ti fie drag cel pe care-l ai in vedere, sa-ti fie drag de el. Daca nu ti-e drag cineva, nu-l iubesti. Cuvantul iubire si cuvantul dragoste au aceeasi insemnatate, la drept vorbind. Insa cuvantul dragoste spune parca ceva mai mult, in intelesul acesta ca iubirea trebuie sa fie lucratoare in a-l apropia pe cel pe care il iubesti, in a-l aduce in tine chiar. Daca ai iubire esti apropiat de cel pe care-l iubesti, il indragesti, iti este drag. O vorba populara de pe la noi zice asa:
"Pe la poarta cui mi-i drag,
Treaba n-am si tot imi fac.
Pe la care mi-i urat,
Am treaba si nu ma duc".
Deci oamenii stiu cand iubesc si cand nu iubesc. Nu trebuie sa ne invete cineva, nu trebuie sa ne spuna cineva "Uite, acum iubesti. Uite, acuma nu iubesti". Tu singur stii daca iubesti.
Ori noi avem porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Cea mai mare porunca din cate porunci sunt este porunca iubirii. Domnul Hristos a fost intrebat de catre farisei: "Care-i cea mai mare porunca?" Si a zis Domnul Hristos asa - dupa ceea ce-i scris in sfanta evanghelie de la Marcu: "Asculta Israele! Domnul Dumnezeu este singurul Domn. Sa nu ai alt dumnezeu in afara de El si sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata puterea ta. Aceasta este cea dintai porunca. Si a doua, asemenea acesteia, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si fariseul care l-a intrebat pe Domnul Hristos despre porunca cea mai mare, despre cea dintai dintre porunci, a zis catre Domnul Hristos: "Bine ai zis, Invatatorule. Pentru ca unul este Dumnezeu si a-l iubi pe El mai presus de orice si a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele".
Oamenii pe vremea aceea aducea jertfa, aduceau jertfe de animale. Si Domnul Hristos a spus: "Duceti-va si va invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa." - deci: "vreau sa ai mila fata de oameni; sa ai mila si nu ma intereseaza jertfele de animale. Astea n-au nici o valoare acuma, s-au implinit toate. Invatati-va, oameni buni, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc si nu jertfa". Jertfa de animale n-are nici o valoare. Are valoare jertfa din iubire, dar pentru asta trebuie sa fii binevoitor fata de omul de langa tine, sa ai mila fata de el.
Stiti ca a spus Domnul Hristos o pilda cu samarineanul milostiv, in imprejurarea aceea ca a intrebat un fariseu, un invatator de lege pe Domnul Hristos: "Ce sa fac sa mostenesc viata de veci?". Si Domnul Hristos a zis: "In lege ce-i scris? Cum citesti?" - Cititi si voi, iubiti credinciosi, lucrurile acestea, in sfanta evanghelie de la Luca, in capitolul 10. Si invatatorul de lege a facut un rezumat al legii - se vede ca a fost un om iscusit, un om invatat, un om cu inteligenta - si a zis ca-n lege-i scris asa: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata inima ta, din toata puterea ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si Domnul Hristos i-a zis: "Drept ai raspuns. Fa aceasta si vei fi viu". Vrei sa ai viata ? - Sa ai iubire! Unde-i iubire ii viata, unde nu-i iubire ii moarte.
De unde stim? Pai daca citim epistola intaia a sfantului apostol Ioan, evanghelistul, stim de acolo ca cel ce uraste pe aproapele sau, pe fratele sau, este in moarte, si cel iubeste este in viata. Are viata cel ce iubeste si in moarte este cel ce uraste. De ce ? - Pentru ca, spune sfantul evanghelist Ioan: "Dumnezeu ii iubire". Nu in intelesul acesta ca ori iubirea ori Dumnezeu e acelasi lucru. Nu, iubiti credinciosi. Ci in intelesul ca cea ce face Dumnezeu pentru oameni arata ca Dumnezeu este iubitor de oameni. Ce cate ori zicem noi la slujba: "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam"! Ce cate ori zicem noi la slujba: "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam"! Il stim pe Dumnezeu iubitor de oameni, pentru ca Dumnezeu ii iubire. Si iubirea primeste in sine, iubirea se revarsa, iubirea ii binevoitoare.
Sfantul apostol Pavel spune mai departe in epistola catre corinteni: "Dragostea rabda indelung, dragostea-i plina de bunatate, dragostea nu stie de pizma", adica de invidie, nu-i nemultumita de binele cuiva, "dragostea nu se lauda, dragostea nu se trufeste", dragostea nu-i impinge pe oameni intr-o parte si alta ca sa-si faca loc - asta inseamna "dragostea nu se trufeste".
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta", zice mai departe sfantul apostol Pavel, "nu cauta ale sale", hai sa zicem noi "nu cauta numai ale sale", pentru ca si ale sale trebuie sa le caute omul. Dar sfantul apostol Pavel zice ca "dragostea nu cauta ale sale"... Si zice mai departe: "dragostea" - fiti atenti! - "nu se aprinde de manie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, se bucura de adevar. Dragostea toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade". Deci cine are iubire are bunatate, cine are bunatate n-are pomenire de rau, cine are iubire are trecere cu vederea, cine are cu iubire iarta, cine are iubire ii ingaduitor, cine are iubire ii intelegator, cine are iubire ii rabdator, cine are iubire ii cuviincios, cine are iubire are si nadejde, cine are iubire intemeiata pe credinta are si credinta; si chiar daca n-are credinta aceea ca sa mute muntii si are si iubire, are si valoare: credinta si iubirea, credinta lucratoare in iubire!
"Sa te depasesti si sa te daruiesti!" (Parintele Serafim)
Candva, la o spovedanie, Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele meu duhovnic de odinioara, Parintele Serafim Popescu, a zis catre mine: "Sa te depasesti si sa te daruiesti!" N-am vorbit atunci cu Parintele despre cuvantul acesta pe care mi l-a spus - mi l-a spus pentru cealalta vreme a vietii mele, nu pentru vremea pana ma mai spovedesc o data. Zice: "Mai frate, sa te depasesti si sa te daruiesti!". Ce inseamna asta "sa te depasesti si sa te daruiesti"? Inseamna: sa nu fii multumit cu cat ai facut pana acuma, sa vrei sa faci mai mult, sa cauti mai mult, sa fii mai bun daca esti bun, sa fii mai iubitor daca esti iubitor, sa te silesti sa fii mai ingaduitor daca esti ingaduitor, sa fii mai iertator daca esti iertator. Asta inseamna "sa te depasesti".
M-am gandit eu asa ca-i vorba sa ma depasesc in credinta; sa ma gandesc la Dumnezeu; sa-L am pe Dumnezeu in prim-planul vietii mele; sa ma gandesc intai la Dumnezeu si apoi sa ma gandesc la om prin gandul la Dumnezeu. "Sa te depasesti" - sa nu fii multumit cu putin, sa nu fii multumit cu cat ai facut, sa nu zici ca "am facut destul"; sa te depasesti, sa vrei mai mult si mai mult. Pentru ca stiti ca Domnul Hristos a spus: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este". In ce sa fim desavarsiti? Ne spune Domnul Hristos: in iubire; sa iubim chiar si pe vrajmasii nostri: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru ei ce va blastama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru celui din ceruri".
Si spune Domnul Hristos cum ii Tatal nostru cel din ceruri: "care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai..." - deci nu numai peste cei buni, ci "si peste cei rai" rasare soarele. Nu zice: "Peste cei buni aduc soarele, peste cei rai nu aduc soarele". "Rasare soarele peste cei buni si peste cei rai si trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti". Asa face Dumnezeu. Asa trebuie sa faca si omul, daca vrea sa se asemene cu Dumnezeu: sa trimita iubirea sa, soarele iubirii sale peste cei buni si peste cei rai, peste cei drepti si peste cei nedrepti; sa fie intelegator fata de neputinta omeneasca.
"Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" (Parintele Arsenie Boca)
Am fost odata la Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot - au trecut anii peste toti de-atunci... a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie. N-am sa-l uit niciodata! Zice: "Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate. Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai... Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra.
Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor - "Pe cel rau rautatea il ucide", ii scris in Psalmi: "pe cel rau rautatea il ucide", il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca "raul sa-l scrii pe apa".
De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie. Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau. Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.
Cand a zis Domnul Hristos sa ne iubim unii pe altii, cand a spus Domnul Hristos: "Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!" Iubiti credinciosi, a vrut Domnul Hristos cand a spus cuvintele acestea sa ne faca fericiti. Nu exista mai mare fericire in lumea aceasta, in nici o privinta, decat fericirea care vine din iubire.
Uite, sunteti aici tineri. Vedeti si voi: la tinerete cand sunteti deschisi cu iubire unii fata de altii mai mult decat dup-aceea. O sa vedeti ca dupa-aceea cumva se imputineaza iubirea.
Dar cand iubesti pe cineva parca ii ingadui toate, parca esti fericit. Te gandesti la el si cand ii de fata si cand nu-i de fata. Tot asa trebuie sa ne gandim si noi la Dumnezeu. Tot asa trebuie sa-L avem si noi in vedere pe Dumnezeu. Si asa sa-i avem in vedere pe oamenii din jurul nostru. Sa ne fie mila de oameni. Cand Domnul Hristos a spus ca o zis bine omul acela ca intr-adevar asa trebuie, sa iubesti pe Dumnezeu din toate puterile si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, omul acela a zis: "Doamne, dar cine-i aproapele meu?" Si a zis Domnul Hristos pilda cu samarineanul milostiv: despre un om care a cazut intre talhari, pe langa care au trecut doi oameni nepasatori - un preot si un levit -; dup-aceea a trecut un samarinean milostiv si i s-a facut mila de el si l-a ajutat si l-a dus la o casa de oaspeti si i-a legat ranile si s-a interesat de binele lui si i-a purtat de grija.
Si la urma zice Domnul Hristos catre invatatorul de lege: No acuma care din astia trei care au trecut pe langa cel cazut intre talhari, care a fost aproapele celui cazut intre talhari. Si a zis omul acela: Cel care a avut mila de el. Si a zis Domnul Hristos: Du-te si fa si tu la fel. Iubiti credinciosi, noi nu trebuie sa avem mila numai de oamenii care-s neputinciosi, care-s nacajiti, care n-au ce le trebuie. E bine sa avem mila de ei. Dar noi trebuie sa avem mila si fata de oamenii care sunt neputinciosi in cele ale sufletului: de oamenii care n-au rabdare, de oamenii care au rautate, de oamenii care fac lucruri pe care n-ar vrea nici ei sa le faca. Si de aceia trebuie sa ne fie mila, si pentru aceia trebuie sa ne rugam, si pe aceia trebuie sa-i ajutam, dupa puterile noastre, cu bunavointa noastra, cu dragostea noastra, cu invaluirea noastra - pentru ca iubirea-i invaluitoare. Si bineinteles ca lucrurile acestea nu le putem face din puterea noastra. Le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu daca-L iubim intai pe Dumnezeu.
Sa ne cercetam pe noi insine daca-L iubim pe Dumnezeu. Si de unde stim noi daca-L iubim sau nu-L iubim pe Dumnezeu ? Mai intai de toate ne-a spus Domnul Hristos ca "cel ce ma iubeste pazeste poruncile Mele". Cel care pazeste poruncile lui Dumnezeu iubeste pe Dumnezeu. cel care nu pazeste poruncile lui Dumnezeu, chiar daca i se pare ca-L iubeste pe Dumnezeu, de fapt nu-L iubeste.
Deci, iubiti credinciosi, sa nu uitam niciodata ca noi avem o porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iubim pe Dumnezeu. Avem porunca de la Dumnezeu sa fim milostivi unii fata de altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iertam. Avem porunca de la Dumnezeu sa nu uram pe nimeni. Toate acestea tin de invatatura Mantuitorului, de starea noastra de crestini.
Astazi s-a citit in sfanta evanghelie despre iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Si anume a zis Domnul Hristos ca: "Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau cel unul-nascut l-a dat ca oricine care crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Ca n-a trimis..." - fiti atenti! - "Ca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau sa osandeasca lumea, ci l-a trimis sa mantuiasca lumea". Fiecare dintre noi trebuie sa fim un mantuitor al celor dimprejurul nostru. Fiecare dintre noi trebuie sa ducem in jurul nostru bucurie. Fiecare dintre noi trebuie sa aducem fericire in jurul nostru. Sa ne silim sa facem asa, si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi si fericirea noastra va fi tot mai mare, pentru ca inaintam in iubire si inaintam si in fericire.
Iubiti credinciosi, dar oare ce se-ntampla in lumea asta ca asa putina iubire si asa o iubire neranduita dupa voia lui Dumnezeu. In Filocalie, in volumul II, este o scriere a sfantului Maxim Marturisitorul despre cele 400 de capete despre dragoste, si el spune acolo ca sunt 3 feluri de dragoste: o dragoste mai presus de fire, cand ii iubim pe toti la fel, care se intemeiaza pe porunca lui Dumnezeu; al doilea fel de dragoste este dragostea dupa fire, pe care o binecuvinteaza Dumnezeu, si anume cum isi iubesc parintii copiii, cum isi iubesc copiii parintii, cum se iubesc fratii intre ei, cum se iubesc prietenii, e o iubire fireasca pe care o binecuvinteaza Dumnezeu; si este o iubire impotriva firii, iubire pe care o au cei patimasi fata de cei care ai ajuta sa-si implineasca patimile, si pe aceasta n-o binecuvinteaza Dumnezeu.
Si noi constatam, bagam de seama ca in lumea asta e putina iubire. De ce-i putina iubire? Stiti de ce, iubiti credinciosi? Ia ganditi-va. Ar trebui sa stiti daca cititi evanghelia... In capitolul 24 din sfanta evanghelie de la Matei este scris ca "din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci". Deci de ce-i putina iubire? - Pentru ca-i multa rautate, pentru ca-s multe pacate, pentru ca-s multe patimi.
Si-atunci ce-i de facut? Cum putem noi sa inmultim iubirea? - Sa ne facem randuiala in suflet, sa ne curatim sufletul si daca ne curatim sufletul se inmulteste iubirea si iubirea inmulteste fericirea.
Si atunci Fiul lui Dumnezeu n-a venit degeaba in lumea aceasta, ci a venit si pentru noi, a venit sa inmulteasca iubirea noastra, a venit sa ne ajute sa ne inmultim iubirea, a venit sa ne dea fericirea din iubire. Si aceasta este un dar de la Dumnezeu.
Prin urmare, iubiti credinciosi, sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste. Sa-L iubim si noi pe Dumnezeu. Sa implinim poruncile Lui. Sa nu uitam porunca Mantuitorului de a ne iubi unii pe altii. Sa nu uitam porunca Bisericii, care zice: "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim!" Sa ne cercetam daca suntem in iubire. Domnul Hristos a spus ucenicilor Sai: "Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii catre altii". Unde nu-i iubire nu-i ucenicie, nu-i urmare a lui Hristos. Unde-i iubire e nadejde de mai multa iubire, e nadejde fericire, e nadejde de dar de la Dumnezeu.
Daca ne iubim unii pe altii atunci aratam ca Domnul Hristos este invatatorul nostru, ca tinem seama de Domnul Hristos. Si daca nu ne iubim unii pe altii inseamna ca Domnul Hristos noua ne vorbeste degeaba, degeaba stim ca Dumnezeu ii iubire, degeaba stim ca cea mai mare porunca ii porunca iubirii, degeaba stim ca unde-i iubire-i fericire, pentru ca pentru noi nu-i iubire, pentru noi nu-i fericire, pentru noi ii iubire intamplatoare, si atunci darul lui Dumnezeu nu ne duce acolo unde trebuie sa ne ducem. Iar daca Il avem pe Domnul Hristos ca Invatator, Il avem si ca Mantuitor, si ne ajuta, si ne ajuta, si ne apropie de El, vine El, vine El la noi, ne asteapta si pe noi sa mergem catre El.
Zicea Parintele Serafim de la noi de la Manastire - Dumnezeu sa-l odihneasca! - ca: "Daca facem noi un singur pas catre Dumnezeu, Dumnezeu face pasi nenumarati catre noi".
"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu" (Parintele Arsenie)
Iar Parintele Arsenie a zis o vorba cat lumea asta de mare - ba mai mare decat lumea asta! -, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu". Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat. Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in inima Maicii Domnului, oricat de departati am fi, oricate rele am face. Pana traim in aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parasim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne paraseasca pe noi.
Zice undeva in cartea proorocului Isaia: "Oare va uita mama pe fiii sai? Oare va uita mama pe fiii pantecelui sau?" Si zice mai departe: "Chiar daca mama va uita pe fiii sai, Eu nu te voi uita niciodata Ierusalime". Si mai pomenesc odata cuvantul acela al Domnului Hristos: "Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci si cu pietre omori pe cei trimisi la tine. De cate ori voit-am sa adun pe fiii tai, cum aduna gaina puii sai sub aripi, si n-ati voit. De aceea, iata, vi se lasa casa voastra pustie, iar pe Mine nu ma veti mai vedea pana ce nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!" Deci Domnul Hristos ne ocroteste cum ocroteste gaina puii sai sub aripi. E o imagine minunata. Ce putin ne gandim noi la lucrurile astea! Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ii tatal nostru!
Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ne iubeste! Ce putin tinem noi seama de invataturile Domnului Hristos! Ce putin ne gandim noi ca Domnul Hristos si-a jertfit viata, s-a rastignit si si-a varsat sangele pentru noi! De cate ori ne gandim noi, iubiti credinciosi la sangele Mantuitorului varsat pe Cruce si pentru noi si pentru mantuirea noastra! Daca ne-am gandi mai mult, am avea mai mult izvor de fericire, am avea multumire in suflet, nu ne-ar mai fi frica ca nu ne primeste Dumnezeu, pentru ca sigur ne primeste Dumnezeu, daca vrem noi sa fim cu Dumnezeu. Si daca nu vrem nu ne primeste ca nu ne poate primi, ca nu ne simtim noi bine langa Dumnezeu. Dar Dumnezeu vrea sa ne simtim bine langa El si de aceea credinta noastra este mai mult decat orice altceva in lumea aceasta. E credinta care muta muntii - munti de rautate din sufletul nostru -, ne face buni, ne face ingaduitori, intelegatori, iertatori, ne face binevoitori, ne face sa ne aplecam fata de omul de langa noi, si a fim fericiti din darul lui Dumnezeu. Asta-i lucrarea credintei. Asa zicea Parintele: "Sa te depasesti si sa te daruiesti" - adica sa ma intaresc in credinta si apoi sa-mi daruiesc odata cu binele pe care-l fac si inima mea.
Zice undeva sfantul Isaac Sirul ca atunci cand faci un bine, cand dai cuiva ceva, veselia fetei tale sa intreaca darul pe care-l dai. Sa nu-l cobori pe omul pe care il ajuti, ci sa-l ridici; sa-l ridici, sa-l cuprinzi in sufletul tau si atunci el face parte din tine, tu faci parte din el si Dumnezeu ne invaluie pe toti.
Sa ne gandim la lucruri de felul acesta si sa stiti, iubiti credinciosi, ca asa vrea Dumnezeu: sa fim fericiti, sa fim multumiti, sa fim cu iubire. Asa ne vrea Dumnezeu. - Pentru ca El ne iubeste, pentru ca El ne primeste, pentru ca El ne cauta, pentru ca si noi trebuie sa-L cautam pe El. Si daca facem asa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvantarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe il vom avea si noi, rugaciunile ne vor face mai buni, mai deschisi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult si mai mult, si aceasta mai ales prin inmultirea iubirii. Sa inmultim iubirea intre noi, sa inmultim iubirea dintre noi, sa atarnam cu iubirea noastra de iubirea lui Dumnezeu.
Sa ne rugam sa faca Dumnezeu ce nu putem face noi, dar sa fim totusi preocupati sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim, sa iubim pe oameni cu iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos - "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi" - si fara indoiala ca in felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum si pana-n veac, amin.
Parintele Teofil Paraian
