Pe 25 martie, crestinii sarbatoresc Buna Vestire
Stiri Botosani Thursday, 25 March 2010 CulturăÎngerul a intrat la Maria în timp ce se ruga şi i-a spus: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei". Apoi, el i-a spus că va naşte un fiu căruia îi va pune numele Iisus: "Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema".
Sărbătoarea vestirii naşterii lui Iisus a început să fie celebrată în Imperiul Roman de Răsărit de prin secolul al VI-lea, iar la Roma a fost introdusă în secolul al VII-lea.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, aşa că ortodocşii primesc dezlegare la peşte în această zi. În popor se spune că cel care va gusta peşte pe 25 martie se va simţi tot anul ca peştele în apă.
În România, de această sărbătoare se leagă şi foarte multe obiceiuri.
•De exemplu, la 25 martie, se spunea că era bine să se pună pe pragul casei pâine, sare şi apă, ca hrană pentru îngeri.
•În calendarul popular, Buna Vestire e cunoscută sub numele de Ziua Cucului deoarece se spunea că în această zi va cânta cucul pentru prima dată în an, vestind primăvara.
•Dacă un om auzea cucul din spatele lui, pe stomacul gol, era un semn rău: "Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat". De asemenea, sătenii obişnuiau să numere de câte ori cânta cucul pentru a afla câţi ani mai au de trăit. Cine se certa de Buna Vestire urma să aibă necazuri mari tot anul.
•Era un mare păcat ca cineva să lucreze în această zi: se zicea că dacă din făina măcinată de Buna Vestire oamenii ar fi făcut mămăligă şi ar fi dat-o peştilor din iaz, peştii ar muri.
•De asemenea, se credea că ouăle pe care le fac păsările în această zi nu trebuie clocite deoarece din ele ar putea ieşi monştri.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sărbătoare cu invitați de seamă la Hudești, biserica parohială a împlinit 270 de ani! - FOTO
Parohia Hudești, aflată în Protopopiatul Darabani, a organizat joi, 29 octombrie 2026, o serie de manifestări cultural-religioase de o importanță deosebită, marcând exact 270 d...
Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, pe listă se află și Botoșaniul!
Suma totală pe care autoritățile locale nu o pot asigura din venituri proprii pentru a achiziționa combustibilul pentru încălzire în această iarnă se ridică la 300 de milioane de l...
Valeriu Iftime, la Palatul Victoria: ”A fost o întâlnire aplicată și necesară”
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a participat la o ședință de lucru la Palatul Victoria, alături de conducerea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din Rom&acir...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.72 secunde