să nu vă închinaÅ£i fiarelorÅŸi americanii, care în ce Å£ară s-au băgat, numai vrajbă ÅŸi vărsare de sânge au adus. S-au dat la o parte ÅŸi se bucură de sângele creÅŸtinilor noÅŸtri. SimÅ£im cu toÅ£ii, fraÅ£ilor, că suntem în pragul celui de-al treilea război mondial. De aceea, vă spuneam, pocăiÅ£i-vă! Noi nu dăm copiii la moarte! Niciodată nu voi pomeni la Sfânta Liturghie pe aceÅŸti conducători blestemaÅ£i ai ţării noastre. Niciodată pe aceÅŸti conducători necredincioÅŸi, fără frică de Dumnezeu, care stau în fotolii ÅŸi arată cu degetul zicând: omorâÅ£i. Doar o singură rugăciune: Dacă mai poÅ£i, Doamne, luminează-i, că i-a cuprins lumina întunericului ÅŸi iadul este peste ei. Nu vor altceva decât să curgă sânge ÅŸi asta este plăcerea lor. SataniÅŸti! Slugile satanei sunt. Dacă nu se vor opri, îi va opri Dumnezeu, dar va fi jale mare".
România, acuzată că-i adăposteÅŸte pe fugari
România, acuzată că-i adăposteÅŸte pe fugari Iurii Biriukov, unul dintre consilierii personali ai preÅŸedintelui Ucrainei, Petro PoroÅŸenko, a scris pe contul de Facebook un text în care susÅ£ine că România îi găzduieÅŸte pe cei care fug de război. Postarea care a stârnit discuÅ£ii a fost ÅŸtearsă ulterior de Iurii Biriukov, consemnează Adevărul.ro.
"Am primit primul raport cu privire la implementarea celui de-al patrulea val de mobilizare. ÅžI NU ÎNÅ¢ELEG! Nu înÅ£eleg faptele.
... Primarii din 14 localităţi din regiunea Ivano-Frankivsk au refuzat să primească ordinele de mobilizare
... 57% dintre recruţii din regiunea Ivano-Frankivsk nu au ajuns la comisiile medicale
... 37% dintre recruţii din regiunea Ivano-Frankivsk au părăsit teritoriul Ucrainei
... Primari din regiunea Ternopil sabotează înmânarea ordinelor de mobilzare, când în zonă ajung reprezentanÅ£i ai comisariatelor militare îi avertizează pe locuitorii din satele lor ÅŸi din împrejurimi
... primarul comunei Konyukhi, raionul Kozovsky, a raportat că localnicii au închiriat două autobuze ÅŸi au plecat în FederaÅ£ia Rusă.
... în oraÅŸul Colchino, raionul Mukachevo, regiunea Transcarpatia, au fost îmânate doar trei din 105 ordine de mobilizare. Nouă persoane nu locuiau la adresa de domiciliu, iar 93 de persoane erau plecate, în ianuarie, la "munci agricole de sezon".
... în ultimele 30 de zile, frontiera de stat în regiunea CernăuÅ£i a fost trecută de 17% din numărul total al recruÅ£ilor din regiune. Din surse neoficiale se ÅŸtie că hotelurile ÅŸi motelurile din România, în apropierea graniÅ£ei, sunt pline cu ucraineni care fug de înrolare.
... 19% dintre recruÅ£ii din regiunea Volyn cărora le-au fost înmânate ordine de mobilizare au refuzat înrolarea din motive religioase, asta deÅŸi în anii anteriori procentul refuzurilor din acelaÅŸi motive nu a depăşit niciodată 0,7%", a scris Iurii Biriukov pe Facebook.
Citeste si Mica Unire şi ziua cea lungă a ţonţoroiului politic!