- Cum vedeţi intrarea României în Uniunea Europeană? Care e semnificaţia ei? Care pot fi urmările?
- Noi avem o Constituţie europeană ateistă, nu? Deci Constituţia europeană este grăitoare pentru viitorul creştin al Răsăritului şi al Apusului. Constituţia se adaugă la forţele acestea aşa-zis "universale" ale bisericii. Adică ceea ce se doreşte prin discuţiile acestea ale "universalismului" acestuia al nostru [ecumenismul, n.n.] s-a adăugat acum, sau s-a încercat deocamdată – dar cred că nu s-a încercat, că ei nu merg cu încercări, merg precis, pentru că de 7000 de ani ei au o experienţă foarte vastă şi când deschis un capitol ei sunt siguri de reuşită… [...]
În sfârşit, ceea ce se face acum, la ora actuală, pentru noi, creştinii ortodocşi, avem în faţă cum s-au început "reformele" acestea: Armată nu mai avem, Şcoală nu mai avem, sănătate nu mai avem, justiţie nu mai avem, ce să mai discutam? Au distrus toată societatea noastră. …
- Dar n-au distrus cei de la noi astea, Uniunea Europeană a vrut, nu?
- Dar bineînţeles! Asta e Uniunea Europeană, astea sunt începutul "săpăturilor". Urmează acum Biserica; cum vom putea şi ce formă mai poate rămâne din ea… Ca Biserica, aţi văzut prea bine… Te obligă [ca Biserica, n.n.] sub orice formă să recunoşti anumite lucruri vrând-nevrând... Sunt anumite semnături care se dau fără să ştim noi, le vor suporta peste vrei 20-30 de ani, când osemintele celor care au semnat vor fi pământ pentru oale. Dar, iată, ţi-a pus căpăstru și trebuie să mergi după el.
- Va fi Hristos, va fi mântuire în organizaţia asta, aşa-zisa Mare Biserică pe care o pregătesc ei, unită cu Roma, cu protestanţii, cu toată lumea?
- Unită Biserica va fi doar atâta vreme cât suntem uniţi în Sângele şi în Trupul Mântuitorului Iisus Hristos.
- Păi ei o vor face, se vor împărtăşi. Şi unii, și alţii. Va fi mântuire acolo?
- Păi nu va fi mântuire acolo, va fi o falsă mântuire.
- Şi atunci creştinii trebuie să fugă de această…?
- Și atunci creştinii trebuie să se apere, să se păzească, să ştie fiecare că are o datorie de a da şi el răspuns la vremea potrivită, că are şi el datoria să se răstignească, că şi el e un hristos.
- Deci s-ar putea să urmeze acum în România o revenire la "universitatea" care se numea Aiud? Sau la temniţele din perioada interbelică?
- Acum s-ar putea să fie ceva mai rău, [...] acum sunt alte metode. Acum eşti foarte sănătos şi bine-mersi, şi mâine: a fost internat, mai, la Marcuta sau la Socola, nu ştiu ce să aibă. Poţi să te îmbolnăveşti de un cancer galopant, în două-trei săptămâni nu mai eşti, te-ai curăţat. Acum sunt foarte multe metode și te pot aranja.
- Şi aceştia care vor muri prin spitalele de nebuni sau de cancer vor fi socotiţi împreună cu mucenicii sau nu?
- Vor fi socotiţi împreună cu mucenicii, fără îndoială! În mucenicie nu contează metoda pe care ţi-o aplică, ci dârzenia şi scopul pe care îl urmăreşti. Şi Mântuitorul Hristos, dacă romanii ar fi găsit altă metodă, ar fi putut să-L osandească altfel, dar cea mai aspră în vremea aceea era crucea. Acum stai frumos de vorbă cu pacientul și te-ai dus… Acum e foarte simplu!
- Despre apostolat… Spuneaţi mai devreme că trăim într-o vreme în care se stă mult de vorbă, dar nu mai este nicăieri niciun pic de apostolat, de misiune a Bisericii. Ce se poate face astăzi? Eu mă aşteptam, după ’90, ca în loc de sectanţi pe scările blocurilor să văd preoţi care să îţi bată în uşă, să-ţi spună: Hai, frate, la biserică; uite, dacă vreţi, vă fac o agheasmă în casă, facem o spovedanie, facem o slujbă… N-am văzut aşa ceva. Cum ar trebui să arate apostolatul Bisericii astăzi?
- Ei, ca să formezi un apostolat trebuie să ai omul pregătit. Să ai omul. Creştinismul nu constă în număr. Creştinismul constă în forţa interioară. O elită de oameni se naste,am putea spune. Aşa după cum se fierbe într-un cazan, acolo, şi se topește argintul, aurul, toate metalele astea nobile ca să dai un sunet de clopot, ei, cam aşa se formează aici. Să dai o rezonanță… aşa se formează creştinul nostru. Ei bine, erau puşi tinerii noştri în educaţia lor la nişte probe, supuşi la o serie întreagă de metode, ca într-adevăr să-l vezi că rezistă și merge şi ştie să moară. Or, totul se bazează azi în elita aceasta a omului, pechemare, cică are chemare pentru viaţa călugărească sau are chemare pentru preoţie. Este, într-adevăr, şi asta. Dar chemarea este şi simţământul datoriei de onoare la care el se obligă prin botez.
Noi, ca să botezăm un copil, să facem un creştin, nu-i numai să dansăm la cumetrie şi să-i tăiem moţul și să facem o petrecere şi cu asta basta. Nu! Ca să formezi un creştin trebuie mai întâi să fii tu creştin, să fii tu un naş creştin. Ca să formezi un copil pentru o şcoală de seminar, să formezi un copil pentru Teologie, pentru Biserică, cum le spun și băieţilor acum, e egal cu [a te pregati sa fii] martir. Poţi să te dăruieşti – ai chemare. Nu poţi să te dăruieşti – stai acasă. Preoţia este modelul de viață, de jertfă. El este şi jertfitorul, și Cel ce Se jertfeşte. Hristos-Arhiereu, Hristos-jertfit. Aici este vorba despre formarea noastră în toate elementele acestea ale familiei noastre, de unde pleacă [totul]. Mama, tot ea rămâne aceea. Noi dacă avem mame, într-adevăr avem și eroi, avem şi mucenici, avem şi savanţi, avem și genii, avem și ostaşi, și toate aceste valori ale creştinismului nostru. Atâta vreme cât mamele noastre trăiesc aşa cum trăiesc datorită modernismului ăstuia care vine peste noi de la o zi la alta, unde apare o modă seara şi până dimineaţa e luată peste tot… Apăi cu educaţia, cu formarea asta, noi nu avem pe viitor decât oamenii pe care îi trăim.
Dupa mine, cele mai slabe şcoli dintre toate sunt şcolile duhovniceşti. Cu regret spun.Vin tinerii aici de la diferite facultăţi, de la diferite universități, ei bine, și fetele cu viitorul lor, cu măritatul lor, cu căsătoria lor. O fată de la o facultate de chimie sau de drept mi-a zis: -Părinte, doresc să-mi formez şi eu o familie, nădăjduiesc, cred că voi găsi vreun om al lui Dumnezeu. – Bine, fată, ai dreptate. Dar vine de la teologie una: – Pfuai, părinte, am căzut în deznădejde, mă sinucid! Pentru mine nu mai există nimic, nici Dumnezeu.. –Păi bine, măi, tu nu eşti profesoară de religie la şcoală? Păi aşa? Asta-i educaţia? A deznădejdii? A disperării? Să te sinucizi? Vezi, măi fată, că lucrurile nu-s chiar aşa, măi!
Deci uite rezultatele: unde zi de zi acolo fac rugăciune, de bine-de rău, de dimineață, de seară, fac lectură, au câte şapte-opt profesori pe zi de teologie.. Si rezultatul care este? Am văzut eu vreun candidat de teologie să vină să spună: - Părinte, am terminat teologia şi vreau să mă duc şi eu la o parohie la Dorohoi, în Constanţa, mă duc în Delta Dunării….? Nu! [Ci zice]: Mă duc colea să văd ce parohie e liberă, unde e, cum, ce fată bună, maşină la scară, şi iată apostolatul, măi băieți! Apăi cu asemenea oameni nu se face Biserică, dragii mei! E un formalism cras, iar noi trebuie să ne gândim foarte serios pe viitor, căci nu avem decât de pierdut cu asemenea elemente.
sursA: razbointrucuvant.ro
