"Nu stiam daca mai traieste mama. Ea s-a imbolnavit indata dupa arestarea mea. Auzise ca eu am murit. Si, dupa 13 ani, cand am gasit-o, nu m-a mai recunoscut. M-a luat drept un nepot, nicidecum eu. Era bolnava, nu mai avea memoria deplina. Si asa s-a stins mama, fara ca ea sa fie convinsa ca eu m-am mai reintors in viata in casa parinteasca. Am fost pomenit la morti. Dar sa stiti ca mi-a mers foarte bine. De altfel, si povestesc unele mame care vin aici indurerate ca le-a plecat copilul de acum sapte-opt ani prin tari straine si nu mai stiu nimic de el. Ma-ntreaba ce sa faca: Sa-i pomeneasca la morti sau la vii? Nu, dragii mei, le spun, puneti-l la morti, ca nu-i nici o deosebire intre mort si viu.

Se dezleaga si la morti, si la vii, tot pentru iertarea pacatelor. Asa ca eu, cand ma pomenea mama, cand facea cate un parastas, imi mergea mai bine. In puscarie o visam pe mama cand eram in momentele cele mai grele si anevoioase. Si stiam sigur ca incepe un alt regim, de destindere. Si, intr-adevar, se schimba total. Iar regimul era dupa cum strigau occidentalii. Si, cand venea un regim mai bun, te mai scoteau cinci minute la aer. In cinci minute n-aveai timp nici sa te adaptezi cu lumina.

Te-ntepa lumina. Parca-ti dadea ace. Si nu mai stiai si stateai pe loc asa. Ei, nepricepand starea noastra, te-mpingeau din spate intr-un tarc, acolo. O singura data in puscarie n-am stiut data Pastelui. Aflam tot de la ei. Prin caraliii care aveau pachetelul lor de mancare pus de acasa, in care erau si oua rosii. Intr-o dimineata, iesind noi afara (dar asta cu vreo doua saptamani de la Pasti) a uitat caraliul sa-si stranga resturile de la pachet. Si eu am tras cu ochiul cand am trecut prin centru. N-aveai voie sa-ti ridici ochii.

Cum ieseai din celula, capu-n pamant, mainile la spate si asa mergeai. Am tinut asa in mine, iar cand am intrat in celula le-am spus: Mai baieti, sa stiti ca a fost Pastile! Caraliul a mancat oua rosii". (Parintele Iustin Parvu)

 

CITESTE AICI INTERVIUL COMPLET CU PARINTELE IUSTIN PARVU!