Iubiti credinciosi,
In prima zi a Sfintelor Pasti, seara, ne spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, S-a aratat Iisus Hristos inviat ucenicilor Sai, ascunsi de frica iudeilor, intr-o camera incuiata din Ierusalim si le-a spus: Pace voua! Dupa ce i-a linistit, ca erau tulburati si cuprinsi de frica si i-a incredintat de Invierea Sa din morti, aratandu-le mainile si coasta strapunse de cuie si sulita pe cruce, le-a adaugat: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi" (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovaduire, avand misiunea sa vesteasca Evanghelia mantuirii la toate neamurile pamantului.
Dar pentru a-i intari cu putere de sus la aceasta misiune dumnezeiasca de innoire a lumii, Mantuitorul a suflat asupra lor Duh Sfant, si le-a dat putere sa ierte pacatele oamenilor, zicand: "Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate propovadui pe Hristos daca nu este trimis de Dumnezeu si daca nu este intarit si sfintit de harul Duhului Sfant. Insa nu este destul pentru mantuire numai sa citim Sfanta Scriptura si sa ascultam cuvantul Evangheliei. Trebuie sa-l si facem. Nu era suficienta Apostolilor si ucenicilor Domnului numai propovaduirea cuvantului. Ea singura nu poate mantui fara pocainta. Apostolii aveau datoria sa-i invete voia lui Dumnezeu, dar sa-i curete si de pacate, adica sa le dezlege pacatele prin spovedanie, fara de care nu poate fi iertare, pocainta si mantuire. De aceea Domnul intemeiaza acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmasii lor, episcopii si preotii, sa spovedeasca pe cei ce cred, si sa-i dezlege de pacate. Aceasta este singura cale de mantuire a crestinilor: Credinta dreapta in Dumnezeu, implinirea poruncilor evanghelice si dezlegarea pacatelor prin spovedanie.
Dar, cu randuiala dumnezeiasca, apostolul Toma nu era de fata cu ceilalti apostoli cand S-a aratat Domnul. Si cand i-au spus toti: Am vazut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit sa creada, pana nu a vazut cu ochii si a pipait cu mana ranile Mantuitorului (Ioan 20, 25). Dupa opt zile, adica in Duminica a doua dupa Inviere, iarasi S-a aratat Iisus Hristos ucenicilor Sai, trecand prin usile incuiate. Atunci era si Toma de fata. Dupa ce le-a zis din nou: Pace voua, a spus cu mustrare pentru Toma: "Adu-ti degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu-ti mana ta si o pune in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipaind si vazand ranile Domnului, cuprins de frica si uimire, a strigat cu smerenie si credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu! Mantuitorul insa l-a mustrat pentru putina lui credinta, zicand: "Pentru ca M-ai vazut, Tomo, ai crezut? Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 28-29).
Toma era un apostol indoielnic. El a crezut numai dupa ce a vazut si a cercetat adevarul, pipaind ranile lui Hristos. De aceea l-a si mustrat Domnul, caci credinta vine din auz, iar nu din pipaire si vedere. Credinta vine din interior, din inima, iar nu din afara. Credinta vine din cuvant. Din cuvantul de invatatura auzit din gura mamei si a tatei. Caci parintii trupesti ne sunt primii dascali de religie in viata. Apoi, credinta noastra in Dumnezeu ne vine si se intareste in noi din predica preotului la biserica, din sfaturile date de batrani, din citirea cartilor sfinte si mai ales din cuvintele si invataturile pe care le auzim si le citim zilnic in Sfanta Evanghelie.
La formarea noastra duhovniceasca si la sporirea dreptei credinte in inimile noastre cel mai mare rol il au parintii trupesti care ne-au nascut si parintii sufletesti care ne-au invatat si ne-au crescut in frica de Dumnezeu, adica preotul satului, duhovnicul si nasul de botez. Cand parintii trupesti si cei sufletesti sunt buni si isi fac datoria crestina fata de sufletele pe care le cresc si le pastoresc, atunci se nasc si se formeaza crestini buni, copii ascultatori de parinti, tineri cuminti si evlaviosi. Iar cand parintii trupesti sunt necredinciosi si stapaniti de patimi, iar cei sufletesti sunt indiferenti si nepasatori fata de fiii lor sufletesti, atunci copiii sunt rai si neascultatori, tinerii sunt necredinciosi sau indoielnici si cauta dovezi vazute, ca Toma, pentru a crede in nevazutul Dumnezeu. Cei casatoriti vin rar la biserica fiind inconjurati de griji pamantesti; multi isi ucid copiii si unii isi distrug familia si pacea sufletului prin divort. Dar si batranii care n-au avut in tinerete o viata religioasa profunda isi sfarsesc viata in betii si indiferenta religioasa, spre osanda sufletelor lor.
De vom cugeta mai mult la indoiala apostolului Toma, vom intelege mai bine slabirea credintei in Dumnezeu in zilele noastre si urmarile ei cumplite, pe care le traim.
Iubiti credinciosi,
Indoiala lui Toma la Invierea Domnului a avut si un rol providential. Caci, prin pipairea ranilor Mantuitorului, Toma dovedeste celor necredinciosi ca Hristos a avut cu adevarat trup omenesc, asemenea noua, afara de pacat si ca a patimit cu trupul pe cruce pentru mantuirea lumii. Iar daca Toma s-a indoit de Invierea Domnului, dupa ce si-a pus mana in coasta Lui, s-a cait de necredinta sa si, cazand in genunchi, si-a marturisit cu lacrimi credinta si pacatul sau, prin aceste cuvinte: Domnul meu si Dumnezeul meu!
Oare cati dintre crestinii de astazi nu cad in pacatul indoielii si al necredintei in Dumnezeu? Insa se intorc la credinta, cu cainta si smerenie ca apostolul Toma? Din cauza fricii si Petru s-a lepadat de Hristos prin cuvintele: "Nu cunosc pe omul acesta!" (Matei 26, 74). Dar indata dupa cantatul cocosului, din miezul noptii, Petru a iesit afara si a plans cu amar. Toata viata s-a cait Petru de caderea si necredinta sa. Dar dintre noi cati crestini nu se indoiesc de existenta lui Dumnezeu? Cati nu-L injura si-L hulesc? Cati nu cauta dovezi si zic: "Nu cred pana nu vad!" Cati nu cauta sa pipaie ranile si coasta Domnului, cautand dovezi ale existentei lui Dumnezeu prin pamant, prin marturii vechi, prin tainele planetelor si ale Universului? Cati nu zic dintre crestini: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pamant este totul!" Iar cand se vad bolnavi, in fata primejdiei, a saraciei si a mortii, nici atunci nu se caiesc ca Toma, sa zica: "Tu esti Domnul meu si Dumnezeul meu! Acum cred in Tine Doamne, ca Tu m-ai zidit si m-ai mantuit. Iarta-ma de necredinta mea!" Nici macar la batranete nu se intorc la Dumnezeu ca sa planga cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuita in desfrau, in rautati si necredinta.
Putini sunt acei ce se pocaiesc de pacate la batranete. Cei multi mor asa cum au trait, in necredinta si nepocainta, spre a lor vesnica osanda. Cu adevarat, mare dar este credinta in Dumnezeu insotita de fapte bune! De aceea a si zis Mantuitorul catre Toma cea de-a zecea fericire: "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 29). Iar cu alt prilej a zis catre ucenicii Sai: "Fericit este cel ce nu se va sminti intru Mine" (Matei 11, 6). Adica nu se va sminti din dreapta credinta in Dumnezeu, cum s-au smintit multi in zilele noastre.
De ce credeti ca se smintesc unii crestini in Hristos si cad din dreapta credinta apostolica in tot felul de secte si grupari religioase? Pentru ca ei vor sa cuprinda cu mintea lor tainele si dogmele credintei. Ei vor sa pipaie cu ratiunea lor limitata mainile si coasta Domnului, adica vor sa inteleaga adancul cel nepatruns al credintei, mai mult decat este dat omului sa inteleaga.
Dar cei mai multi se leapada si se smintesc de Biserica intemeiata de Hristos din cauza mandriei si a neascultarii lor. Se smintesc de Maica Domnului si din mandrie si neascultare o defaima spunand ca ar fi fost o femeie de rand. Se smintesc de Sfanta Cruce si din aceleasi pricini spun ca este un semn de ocara, iar nu arma a crestinilor impotriva diavolilor, sfintita cu sangele lui Hristos. Se smintesc de sfintele icoane si le numesc idoli, neintelegand sensul lor duhovnicesc. Se smintesc de sfinti si de cinstea data lor si-i numesc oameni de rand, iar pe ei se numesc drepti si mantuiti.
Se smintesc de preoti, nu le recunosc harul Duhului Sfant primit la hirotonie si ii judeca. Se smintesc de Tainele Bisericii intemeiate de Hristos, prin care se revarsa harul Duhului Sfant si le refuza pe toate. Se smintesc de invatatura Sfintei Scripturi si o rastalmacesc dupa voia si mintea lor, spre a lor osanda si amagirea multora.
De vom ramane insa statornici si ascultatori in sanul Bisericii Ortodoxe si vom pastra cu sfintenie dreapta credinta data noua de Hristos, ne vom izbavi de necredinta lui Toma, de sminteala religioasa a sectelor si vom intelege cum trebuie inteleasa invatatura Sfintei Evanghelii in sensul adevarat al celor doua fericiri: Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! si Fericit este acela ce nu se va sminti intru Mine!
Iubiti credinciosi,
Se cade noua astazi, sa ne bucuram ca stam neclintiti in dreapta credinta si suntem fii ai Bisericii lui Hristos de doua mii de ani. Necredinciosii se leapada si cauta sa vada pe Dumnezeu cu ochi trupesti; indoielnicii vor sa pipaie ranile Domnului; cei slabi in credinta cauta minuni; sectele parasesc Biserica, rastalmacesc dogmele credintei si vestesc alta Evanghelie; cei robiti de patimi amana pocainta, iar noi, fiii invierii si fiii lui Dumnezeu dupa har, sa-I ramanem credinciosi pana la sfarsit, stiind ca "cel ce va rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 24, 13). Astazi, a opta zi dupa Sfintele Pasti, Domnul inviat S-a aratat Apostolilor si le-a dat pacea Duhului Sfant dupa care suspina toata lumea. Astazi Mantuitorul l-a incredintat pe Toma ca a inviat cu adevarat si ne incredinteaza si pe noi ca vom invia cu totii la judecata de apoi.
De aceea sa ne bucuram pentru inviere. Sa ne bucuram pentru marturisirea de credinta a lui Toma si sa ne rugam lui Dumnezeu ca si ceilalti indoielnici in credinta si doritori de semne si minuni, tineri sau batrani, rude, vecini si chiar fii, sa martu-riseasca si ei pe Hristos impreuna cu Apostolul Toma. Sa ne bucuram cu adevarat ca avem cu noi, in mainile noastre, pe Domnul inviat si suntem izbaviti de chinurile sufletesti ale necredintei si indoielii.
Noi credem in Dumnezeu si nu cautam sa iscodim tainele credintei sau sa pipaim coasta Domnului. Cerul instelat ne arata puterea Lui. Soarele si luna ne amintesc de stralucirea Lui. Florile campului si armonia creatiei ne incredinteaza ca Dumnezeu este frumusete. Copiii cei nevinovati, asemenea ingerilor, ne amintesc de bunatatea lui Dumnezeu si ne indeamna la sfintenie. Mamele cu pruncii la san, cand se roaga, ne aduc aminte de Maica Domnului cu pruncul Iisus in brate, care se roaga pentru mantuirea lumii.
Pentru toate acestea sa ne intarim mai mult in credinta si sa ne bucuram. Ne putem si noi atinge de Domnul cu inima, cu mintea, cu vointa si chiar cu trupul, dar nu cu nevrednicie sau cu indoiala ca apostolul Toma. Cu inima ne atingem de Domnul prin credinta, evlavie si rugaciune curata, duhovniceasca. Cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi si a altor carti ziditoare de suflet.
Cu vointa ne atingem de Domnul prin savarsirea faptelor bune, in dragoste si smerenie. Iar cu sufletul si cu trupul ne hranim si ne unim mistic cu Hristos Mantuitorul prin Sfanta Impartasanie, care este cea mai inalta cale de unire a noastra cu Hristos, fara de care nu ne putem mantui.
Va reamintim ca astazi, la Duminica Tomei, numita si "Pastele blajinilor" in unele sate ies credinciosii la cimitir unde fac pomenire, dau de mancare unii altora si canta cu totii troparul Invierii. Pastrati cu sfintenie acest obicei crestinesc. De altfel fiecare Duminica este un Paste, este ziua Invierii Domnului, ziua bucuriei si a mantuirii noastre.
Sa pastram cu sfintenie credinta curata si fierbinte in Dumnezeu. Sa ne ferim de necredinciosi, de sectanti si de indoielnici, ca sa nu cadem in cursele lor. Sa pastram cu grija frumusetea cultului ortodox si toata traditia strabuna mostenita de la inaintasi si sa traim in pace si iubire unii cu altii, ca impreuna sa cantam cu ingerii "Hristos a inviat!". Amin.
Parintele Cleopa Ilie
