"Statul e unde sinuciderea pe îndelete a tuturora se numeşte viaţă", spune Friedrich Nietzche. Un stat care, iată, nu îşi mai asumă destinul cetăţeanului, dezicându-se la modul cel mai nefiresc de fiinţa umană, dar fidel până la absurd sistemului pe care l-a creat cu ajutorul fiinţei umane.
Din Homo Sapiens, Homo Ludens, Homo Religiosus, omul contemporan a devenit "consumator", un produs al societăţii pe care el însuşi a construit-o. Statul constrânge, în timp ce societatea eliberează, modelează şi creeză modele umane noi, adaptate realităţii contemporane. O societate care îşi selectează nemilos membrii în funcţie de consumul de Cola, Mc Donald’s, telefoane şi acareturi moderne nu mai este o societate sănătoasă, ci o dictatură a consumului. Ierarhizarea cetăţeanului în societate nu se mai face după criterii intelectuale, capacităţi profesionale, artistice, umane. Omul nu mai este de mult de natură divină, ci un produs pe bandă al societăţii de consum, o rotiţă în marele angrenaj universal.
Un stat care îşi ignoră proprii cetăţeni îndesând bani în buzunarele de la Mediu şi Securitate, dar sărăceşte Educaţia şi Sănătatea este un stat bolnav. Un om educat nu va fi niciodată uşor de manipulat, un om sănătos fizic şi psihic nu va deveni dependent de o structură statală, indiferent cât de bun manipulator ar fi Conducătorul. Curios cum, într-o atât de dezvoltată societate, în care mediul virtual oferă posibilităţi nelimitate de informaţie, cetăţenii sunt tot mai puţin interesaţi de cărţi şi tot mai puţin capabili de a discerne informaţiile.
Într-o lume a reclamelor, a indicaţiilor precise, a confortului absolut, a mediei care încurajează egoismul fără scrupule (Eu merit, eu decid, eu votez, eu am dreptul), umanismul riscă să devină el însuşi o formă a consumismului, atâta vreme cât cetăţeanul este sensibil "la pachet", atunci când i se oferă o poveste îmbrăcată în reclame, iar gestul frumos va deveni, la rândul său, un subiect de presă. Asta în timp ce alături, în casa vecină sau pe strada noastră se zbat în viaţă oameni simpli, suferinzi şi nebăgaţi în seamă. Pentru că societatea de consum are nevoie de "poveşti", pentru că povestea atrage reclama, reclama înseamnă bani, banii asigură puterea. De la "vreau să fiu cunoscut pentru ceea ce fac", am ajuns astăzi la "nu fac decât dacă se află că am făcut"!
O hârtie adunată de pe stradă, un copac plantat sau un câine hrănit nu are haz fără "mediatizare". Conceptele creştine (nu ştie stânga ce face dreapta, spuneau bunicii noştri) înseamnă astăzi lipsă de strategie.
Nu este atât de târziu pe cât ne place să credem. Avem şansa de a privi în jur şi de a găsi încă în viaţă, alături de noi, uriaşi ai spiritului. Avem şansa de a deschide cărţi în care aflăm că omul este o fiinţă umană inteligentă.
Societatea de consum poate trăi şi prin ea însăşi, fără aportul nostru. Consumismul are o imensă capacitate de adaptare. Este posibil ca ea, societatea de consum, să fie nevoită să schimbe regulile, să promoveze valoarea şi să se recunoască învinsă. Sunt om, deci exist, exist, deci consum. Nimic rău până aici, cu condiţia ca, într-o societate sănătoasă, să decid eu ce vreau să consum! (F. Tonita)
