-Dom’ sofer, ia-ma, bre, pana la Botosani, hai, nu mai fa si mata atatea… Doar nu ma lasi, bre, aici!
Soferul, un tanar cu bun simt, ii tot repeta ca nu are loc in masina, cand langa masina poposeste, gafaind zgomotos, un baiat cu o plansa imensa.
-Doar nu te gandesti sa urci cu asta in masina!, se ingrozeste soferul.
-Stai linistit, domnule! Intra, am mai dus una saptamana trecuta!
Sporovaiala capata un aer vesel. Baiatul se grabeste sa demonstreze ca are dreptate. Si are! Plansa, dintr-un material plasticat, are vreo 2 metri lungime si peste un metru latime, si il reprezinta pe… Iisus Hristos. Baiatul e vesel si increzator. Il aseaza pe Iisus desupra calatorilor, sprijinit de o parte si de alta in spatiile destinate bagajelor.
-Iaca, sa nu mai zicem ca Dumnezeu nu e deasupra nostra!, glumeste un batran si chiar isi face apoi, cu seriozitate, o cruce.
-Bre! Nu ma lasa, bre, ca doar tot un loc imi dai, nu mai multe! Glasul tiganului nu e plangacios, dar nici staruitor, si se indreapta de data asta catre tanarul responsabil cu biletele. Satul de insistente, tanarul ii promite ca il urca in masina.
-Apai, hai! Ia-ma in brate, pune-ma pe scaun si carutul il urci prin spate.
Tanarul se conformeaza. Tiganul pe scaun, carutul in spate.
In urmatoarele doua minute, jumatate din calatori coboara din masina, tinandu-si respiratia. Patru doamne sunt decise sa renunte, interesandu-se deja de o alta cursa catre Botosani.
Vine soferul, gata de plecare.
-In doua minute pornim, striga soferul catre cei care coborasera.
-Pai nu mai urca, nu vedeti ca au coborat din cauza mirosului?, spune incet o taranca asezata pe scaunul din fata. Iaca, tiganul ista…
Mofturi de cucoane, isi zice soferul si urca pe usa calatorilor, sa vada ce si cum. Nu rezista mult. Coboara. Mirosul nu vine de la tigan, ci de la carutul cu rotile. Mai bine spus, de la patura pe care tiganul fara picioare urineaza de saptamani intregi sau Dumnezeu stie cand si cum.
-Nu poti, domnule, e ca in WC aici, spune din nou taranca si vocile calatorilor incep sa se amestece, unele mai incete, altele cu vehementa.
Deasupra tuturor, Iisus priveste… Dar nimeni nu mai priveste in sus.
-Sa ma ierte Dumnezeu, tigane! Nu pot, daca pentru mata imi pierd calatorii, nu pot! Trebuie sa te dau jos…
-Dom’ sofer! Cum, bre? Ma lasi aici?
-Hai, jos, dam si carutul jos si gata! Nu am cum, bre, nu pot pierde calatori din cauza ta!
Carutul-WC este dat din nou jos. Tiganul asemenea, si pus inapoi pe carut. Doamnele mai stau vreo doua minute pe langa masina, pana se mai aeriseste. Apoi urca, multumite ca traiesc intr-o tara civilizata.
Taranca isi face cruce.
-Sa ma ierte Dumnezeu, nu pot eu sa judec treaba asta! Ce sa fac?...
Masina porneste. La iesirea din autogara, tiganul saluta, cu zambetul cat fata. Nimeni nu are curaj sa il priveasca. Superstitie, poate…
Coboram la Botosani si fiecare porneste pe drumul sau. Tanarul il coboara pe Iisus. Taranca priveste peste umar si vede plansa mare, pe care baiatul o poarta pe spate.
-Iaca, Dumnezeu era deasupra, acuma ne urmareste… Mereu ne urmareste! Dar pot eu sa judec treaba asta? Nu pot. Eu il luam, ca si el este omul lui Dumnezeu… Dar ce stiu eu, maica, cine este aproapele lor? Ele sunt cucoane, sunt civilizate, nu ca alde noi, necajitii…
O intamplare reala. Si, cum spunea taranca cea smerita, greu de judecat. Ne iubim aproapele doar daca nu ne deranjeaza, daca nu dauneaza confortului nostru? Este vinovat soferul ca a pus interesul celor 4-5 calatori are au coborat mai presus de a unuia singur? Sunt vinovate doamnele ca au facut cu buna stiinta o alegere, cea de a renunta sa mai mearga cu masina din cauza mirosului? Este vina tiganului ca a creat situatia respectiva? Greu de spus...
(F. Tonita)
