La preotie ajungem numai daca suntem chemati. Marturisesc ca la examenul de admitere la Facultatea de Teologie, nu am fost intrebat de ce doresc sa urmez cursurile acestei facultati. Sa fi fost oare de ajuns recomandarea duhovnicului? Oare as fi gasit cuvintele potrivite pentru a exprima dorinta? Nu stiu.

De ce imi pun aceste intrebari? Pentru ca ma tem ca la admitere nu avem parte de criteriile care sa spuna totul. Adica sa se vorbeasca si despre vocatie, despre chemarea interioara. Nu cred ca vocatia se descopera in cazul de fata prin multimea cunostintelor. Ca sa scap de intrebarea: nu cumva trebuia sa devina studenti altii, care nu aveau atatea cunostinte decat noi cei ce am intrat, dar aveau vocatie, iau seama la cuvintele Sfantului Marcu Ascetul, din Filocalie, care spune ca, "atunci cand vrea Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata faptura ajuta sa se implineasca si cand nu binevoieste Dumnezeu, toate se pun impotriva."

Dar nu este de ajuns sa stim ca am fost chemati. Chemarea trebuie lucrata. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ne descopera: "Trebuie sa va intariti chemarea"(II Petru I, 10). Asta inseamna ca nu trebuie sa tratam chemarea cu lenevire, sa ne multumim doar cu faptul ca am fost alesi. Cel care ramane la o chemare nelucrata, esueaza. Deci, daca avem si preoti nevrednici, acest lucru nu trebuie pus pe seama lui Dumnezeu, in sensul ca nu a stiut pe cine sa cheme, ci pe seama celui ales, ca a ramas nelucrator.

Pentru a avea fii duhovnicesti sanatosi, preotul trebuie sa fie el insusi un fiu sanatos in fata lui Dumnezeu. Ori preotul isi pierde sanatatea sufleteasca atunci cand Il pune pe Dumnezeu locul secundar in gandirea, simtirea si trairea sa. Nu poti sa ajuti pe cineva sa dea un sens vietii, atat timp cat tu esti lipsit de sens. Nu intamplator cerem in rugaciunea "Tatal nostru" ca voia noastra sa devina voia lui Dumnezeu, caci cerem prin asta sa nu traim la intamplare.

Noua ne este usor sa urmam sfatul unui preot atunci cand vedem ca nu exista la el un dezacord intre cuvant si fapta. Cand isi face aparitia dezacordul, apare si lipsa de credibilitate. Crestinul doreste sa cunoasca precis daca preotul este ce se pretinde a fi. Poporul roman are o vorba de duh in acest sens: "Ori te poarta cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul".

M-as bucura sa stiu ca orice preot intelege cu adevarat slujirea sa, ca este constient ca prin viata sa nu trebuie sa-i insele niciodata increderea lui Dumnezeu: ca el poate fi cu adevarat slujitor.


(Adrian Cocosila)