In limbajul Parintilor ea se numeste "acedia", dar si nepasare si trandavie, care poate inseamna acelasi lucru, moarte sufleteasca. Nu voi da aici definitiile Parintilor privitoare la acest prapad, fara numai voi spune ca ea este inclusa intre cele opt ganduri ale rautatii, ca un rau mult cuprinzator. Vom arata numai extrase folositoare din experienta Batranului, pretioase mai ales pentru generatia noastra.
La intrebarile noastre despre pricina principala a nereusitei omului in scopul lui duhovnicesc, ne raspundea ca este nepasarea.
Odata l-am intrebat:
- Dar cum oare Sfintii Parinti dau ca pricina slava desarta? Si a raspuns:
- "Da, si aceasta unelteste impotriva noastra, dar nu impotriva tutoror, ci numai impotriva acelora pe care-i inseala. Dar acestia sunt putini, pentru ca slava desarta prapadeste visteriile ascunse, in timp ce nepasarea nu lasa nici sa le aduni. Nepasarea seamana cu seceta, din pricina careia nu incolteste nimic. Slava desarta vatama pe cei ce au rod, pe cei ce au sporit, in timp ce nepasarea pagubeste pe toti, pentru ca si pe cei ce vor sa porneasca ii impiedica si pe cei sporiti ii opreste si pe cei nestiutori nu-i lasa sa invete si pe cei inselati ii impiedica sa se intoarca si pe cei cazuti nu-i lasa sa se scoale si, in general, pentru toti cei pe care-i robeste nepasarea, ea este catastrofala.
Sub pretextul nevoilor firesti si a ostenirii in nevointa, aceasta inselatoare se face crezuta si prin iscusitul conducator - trandavia - ne duce si ne preda iubirii de sine, vrajmasul cel mare. Numai sufletul viteaz, ce are ca temelie credinta si nadejdea in Dumnezeu rastoarna acest necaz. De altfel cel nepriceput greu se izbaveste din aceste mreje. Aceasta chinuieste mult pe cei ce stau de unul singur si pe cei ce fug de viata programata, dar nu poate vatama pe ascultatori si pe cei ce slujesc.
Punctul de plecare al nepasarii este deznadejdea si micimea de suflet si retragerea harului pentru o perioada mai lunga de timp. Prima miscare este motivul economiei pentru, chipurile, boala sau neputinta, iar sfarsitul ei, completa necredinta, nerusinare si nemultumire. La cei ce se linistesc de unul singur inceputul se face din parasirea canonului si din felul lor de viata si se mareste daca nu i-au aminte din timp. Iar la cei ce petrec mai multi impreuna inceputul ei sta in flecareala si clevetire".
Batranul ne recomanda ca tamaduire a nepasarii analiza eshatologica a urcusului si coborarii, a rasplatii si pedepsei, a Imparatiei Cerurilor si a iadului, precum si prin pomenirea folositoare a nevoitorilor.
Mjloacele harului impotriva nepasarii sunt rugaciunea, lacrimile si credinta.
De asemenea pururea pomenitul ne aducea multe pilde din viata nevoitorilor de mai inainte, care au reusit sa iasa din nepasare, uitand de nevointa lor duhovniceasca, pe care au castigat-o cu multa ravna si iubire de osteneala.
Ne spunea Batranul:
"Dupa parerea mea, si celelalte patimi, in care sunt tarati nevoitorii sunt complicatii ale nepasarii, pentru ca ea, provocand tocirea atentiei, deschide intrarea patimilor inrudite si strans legate de ea si impreuna il robesc pe om".
Ca un desteptator, totdeauna ne striga:
"Nu fiti nepasatori, fiilor, ca sa nu cadeti in mainile talharilor !"
Inca si ocupatia desarta o considera nepasare, pentru ca, credea ca si asta poate pricinui aceeasi robie. Spune si David: "Sa nu dai intru clatire piciorul tau, nici sa dormiteze cel ce te pazeste", si iarasi: "Ca de nu ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru smerenia mea".
(Gheron Iosif - Batranul Iosif Sihastrul)
