Cred ca daca ar fi auzit buncii mei ca pe 14 februarie suntem invitati sa ne casatorim pentru a primi certificate de casatorie valabile o zi, sa concuram sarutandu-ne, ar fi spus "Fereasca Dumnezeu", "Doamne pazeste", "Doamne apara", etc. Si asta pentru ca de cand s-au cunoscut nu s-au mai despartit unul de altul, "au au trait fericiti pana la adanci batraneti".

Au cunoscut ca iubirea adevarata este mai cuprinzatoare decat pasiunea carnala. Nu au vazut unul in celalalt doar trupul. Si de aceea nu au fost pe drumuri in viata, si-au fost unul altuia casa. Si numai aici s-au odihnit.

In prezent, totul e pus spre vanzare. Chiar si dragostea. E o trecere grabita in altceva, in ceva ce functioneaza rau, nefiresc.

Un om care trebuie sa petreaca o zi sau cateva zile la munte cu o persoana pe care nu o cunoaste, drept recompensa pentru felul in care a sarutat sau a declarat dragostea, ar fi trecut in ochii bunicilor mei ca fiind un om "patat". Iar aceasta "pata" slabeste fiinta din punct de vedere calitativ existential, pentru ca il face pe om sa vada in ceilalti doar trupul. Castigatorii unor astfel de premii nu vor cunoaste decat daruirea trupeasca. Ori ei trebuie sa stie ca au si suflet.

Nu sunt de acord cu cei care declara ziua de 14 februarie ca fiind o zi in care dragostea reinvie. Nu pot sa cred ca doua persoane care au stins focul dragostei dintre ele, il pot reaprinde printr-o astfel de zi. Nu poti ajunge la dragostea adevarata printr-o iubire comerciala, una care dureaza o zi si culmea, poate fi impachetata. Orice om care a cunoscut iubirea, poate vedea ca o astfel de zi e mai mult coborare decat urcare in dragoste.

Daca prin cantitate, cat mai multe inimi de vanzare, se compromite calitatea, trebuie stiut ca niciodata calitatea nu va compromite cantitatea. Luati aminte ca o flacara de lumanare poata aprinde nenumarate lumanari, dar oricate alte lumanari s-ar aprinde din ea, flacara primeia ramane intreaga in toate, nu se micsoreaza.


(Adrian Cocosila, crestinortodox.ro)