Capacitatea de a rîde este direct legată de smerenie È™i aroganță. La aceasta s-a referit È™i Iov cînd a zis: "Măgarul sălbatic va rîde de zarva din oraÈ™e" (Iov 39, 7), prin măgarul sălbatic înÈ›elegîndu-se libertatea omului smerit, iar prin zarva oraÈ™elor înÈ›elegîndu-se aroganÈ›a deÈ™artă a celor ce se cred stăpîni.
Rîsul este, cel mai adesea, o manifestare a simpatiei, o apropiere. De aceea rîsul este inacceptabil în adunările de partid, politice, unde ierarhia este foarte importantă. Pe vremea lui Stalin, de pildă, oamenii puteau fi omorîÈ›i sau duÈ™i în lagăr pentru faptul că au rîs într-un moment nepotrivit. Pentru că a rîde mai înseamnă È™i a-È›i exprima libertatea, iar libertatea înseamnă superioritate. De aceea tiranii nu suportă rîsul, pe care îl consideră o lezare a propriei autorități.
Dimpotrivă, tiranul este cel care rîde. Rîsul este monopolul biruitorului. De aceea, atunci cînd rîsul slăbeÈ™te, tiranul se simte învins. Tiranul trebuie să rîdă. Pentru aceasta la curte au existat întotdeauna slatimbanci, de regulă oameni cu defecte fizice care trebuiau să-l facă pe tiran să rîdă. Și deoarece rîsul nu este rîs cînd rîzi de unul singur, tiranul îi invită la rîsul său pe cei pe care îi consideră mai importanÈ›i între supuÈ™ii săi. A rîde împreună cu tiranul este un privilegiu. Tiranul rîde È™i te invită È™i pe tine să rîzi. Tiranul rîde È™i tu rîzi fără a mai gîndi. A nu rîde împreună cu tiranul înseamnă a te ridica împotriva lui. Cu alte cuvinte, rîsul este admis numai atunci cînd rîde tiranul. A rîde fără voia tiranului înseamnă a te ridica împotriva ordinii. De aceea rîsul a fost motorul tuturor revoluÈ›iilor. Explozia de caricaturi care au premers revoluÈ›ia franceză È™i, în special revoluÈ›ia rusă, sînt o bună dovadă a folosirii rîsului ca armă împotriva ordinii. (…)
Rîsul ca armă de propagandă
Faptul că oamenii rîd mai uÈ™or în grup a fost È™i este exploatat în scopuri propagandistice. AÈ™a-numitele "comedy club-uri", devenite atît de la modă printre tinerii de azi, au fost expluatate la maxim de către ideologii sovietici. Concursurile studenÈ›eÈ™ti de glume de la KVN (Clubul celor veseli È™i isteÈ›i) se numărau printre cele mai populare show-uri televizate din perioada sovietică, tradiÈ›ia lor păstrîndu-se È™i acum. Atît aceste concursuri, cît È™i pleiada de "umoriÈ™ti" sovietici erau purtătorii mesajelor sistemului, dar oferite într-o formă distractivă. Astăzi, cînd rolul teatrelor È™i a cinematografelor a slăbit prin pătrunderea televizoarelor È™i computerilor în fiecare casă, artizanii industriei rîsului recurg la crearea senzaÈ›iei de participare prin declanÈ™area rîsetelor de fundal. Omul modern, sortit singurătății, este ajutat să rîdă printr-o falsă mimare a grupului.
Rîsul în hohot are cu siguranță un efect de paralizie a voinÈ›ei. Omul care rîde nici măcar nu poate sta drept, el se apleacă involuntar spre pămînt, iar culmea rîsului este a te tăvăli de rîs. Această paralizie a voinÈ›ei, exprimată în tot trupul, relaxează creierul, avînd un efect de drog. De aceea rîsul în grup este un adevărat ritual care îi face pe toÈ›i să se simtă liberi È™i să uite de probleme. Această falsă impresie a libertății È™i a puterii îi face pe oameni uÈ™or de manipulat. Orice mesaj indus prin rîs are È™anse mai mari să fie acceptat.
Dar dincolo de industria rîsului care caracterizează lumea modernă, oamenii suferă de o depresie din ce în ce mai profundă. Patologiile psihice sînt mult mai răspîndite azi, cînd lumea rîde mult în hohote, decît altă dată, cînd rîsul zgomotos era considerat o necuviință. Mitul despre efectele curative ale rîsului, atît de umflat de o serie de È™coli de psihologie, pare să nu se verifice.
SAVATIE BASTOVOI
