Ce s-a intamplat vineri la Teatrul pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani poate fi catalogat drept un fapt cultural ce ar fi putut deveni un eveniment daca autoritati, sefi de institutii, actori si simpli cetateni ar fi inteles ca istoria nu este doar un cumul de intamplari, ci si un rezultat al perceptiilor noastre vizavi de aceste intamplari.
Initiativa noului manager al Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani era generoasa nu prin aspectul pragmatic, acela de a evidentia intr-o galerie foto toti fostii directori ai institutiei, ci prin crearea unui cadru favorabil readucerii in atentia publicului a fenomenului teatral, in speta arta pentru copii, intr-o vreme in care societatea tinde sa renunte la micile bucurii ale sufletului, desi traim timpuri in care sufletul isi cere cu o mai mare disperare hrana de care are nevoie.
Din pacate, vineri, la ora 17.00, cand era programata inaugurarea Galeriei, in holul Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache se aflau trei dintre fostii directori, actualul manager al institutiei, viceprimarul Catalin Alexa, doi actori, unul din Teatrul Vasilache si unul din Teatrul Mihai Eminescu, si doi jurnalisti. In rest, personalul administrativ al Teatrului Vasilache, adica vreo 4-5 persoane. Din fericire, in jurul orei 17.30, micuta adunare s-a mai insufletit prin sosirea altor actori, fosti sau actuali, veniti insa pentru premiera ce statea sa bata gongul fix la ora 18.00, cand era programat spectacolul "Imblanzirea scorpiei", de W. Shakespeare, regia Marius Rogojinschi.
Teatrul Vasilache are o istorie de aproape 60 de ani!
La milocul secolului trecut, Max Weber a infiintat Teatrul pentru copii, al carui director a si fost, timp de 4 ani, perioada in care a condus si Filarmonica Botosani, institutie in care a activat si ca dirijor. Ambele institutii au avut de atunci un parcurs continuu, chiar daca de-a lungul timpului au existat neajunsuri financiare care ar fi putut trage definitiv cortina. Sute de artisti s-au specializat pe aceste scene botosanene, multi dintre ei ajungand apoi pe marile scene ale lumii.
Lui Max Weber i-au urmat apoi directori mai mult sau mai putin cunoscuti publicului botosanean: Ion Grosuleac, Ionel Terineanu, Teodor Bradescu, Viorica Weber, Tache Dobrescu, Eugen Aron, Lucia Olaru Nenati, Gabriela Nistorica, Mihai Elvadeanu, Dumitru Ignat, Valentin Dobrescu, Marius Rogojinschi.
Dintre cei in viata, au fost prezenti vineri seara Lucia Olaru Nenati, Mihai Elvadeanu si Marius Rogojinschi.
Marii absenti!
Managerul Teatrului Vasilache a tinut sa mentioneze ca a fost facuta o invitatie catre Renate Weber, fiica lui Max Weber si a Vioricai Weber, insa fara niciun rezultat. Trecand peste faptul ca o insistenta in sensul aducerii la Botosani a doamnei Viorica Weber, care traieste astazi la Brasov, ar fi fost absolut necesara, macar sub aspect istoric, nu intelegem de ce invitatia a fost lansata pe linia unui cabinet europarlamentar, in conditiile in care Renate Weber era asteptata la Botosani in calitate de fiica a lui Max si Viorica Weber, nu de om politic, indiferent de culoarea politica a sa.
"Am invitat-o pe doamna Renate Weber, fiica fondatorului si a doamnei Viorica Weber, care de asemenea a fost director al Teatrului Vasilache, dar se pare ca pe fluxul de documente de la Cabinetul parlamentar s-a strecurat o opreliste", a explicat vineri seara Florin Aionitoaie, managerul Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani.
Au lipsit, de asemenea, Dumitru Ignat, Valentin Dobrescu si Gabriela Nistorica, cea din urma Societar de Onoare al institutiei de cultura. Gabriela Nistorica a activat ca director doar un an de zile, insa viata in teatru a distinsei actrite a inceput in urma cu foarte multi ani, mai exact in 1954, cand a intrat in colectivul de actori in urma unui examen sustinut chiar in fata lui Max Weber, continuand apoi o cariera de 4 decenii, cu sute de roluri, mii de kilometri in turnee prin intreaga lume, aplauze care mai rasuna si astazi.
Adaugam si absenta actritei Mihaela Nistorica, aflata pe ultima suta de metri dupa ce si-a inaintat demisia din functia de director adjunct al institutiei, dar si din teatru.
Amintiri, amintiri...
Un bun prilej de aducere aminte a creat Mihai Elvadeanu, care a condus destinele teatrului timp de 10 ani, din 1987 pana in 1997. Evocand vremurile in care teatrul se incalzea cu doua sobe imense ce inghiteau tone de carbuni, cu turnee lungi prin tara, cu autobuzul sau cu o Dacia batrana, Mihai Elvadeanu a transmis, in fapt, un mesaj emotional: ne lipseste arta de atunci. "Va aduceti aminte de cele doua sobe uriase, cu carbune, si o trupa de actori, cum prin munca noastra am reusit sa facem salariile si la Filarmonica. Va aduceti aminte cum mergeam cu autobuzul, cu Dacia mea, cum apoi am reusit sa facem incalzire centrala, am reparat sala si am adus scaunele de la Teatrul Eminescu. Cu mare placere imi amintesc cum in 1989, la Centenarul Eminescu, am montat Luceafarul, spectacol cu care am luat premiul I pe tara, a fost un spectacol memorabil!", a marturisit Mihai Elvadeanu, uimit ca, desi a activat si inainte de 1989, la Revolutie nu a fost schimbat din functie, dimpotriva, a mai ramas in teatru inca 7 ani.
"Am fost un administrator de cultura, dar cultura nu se administreaza usor, colectivul e format din oameni cu personalitati puternice, e greu sa ii pui laolalta, dar toti contribuie la realizarea unui spectacol. Observ ca in acest moment teatrul are niste probleme. Desi suntem dupa 1989, nu exista aceeasi emanatie pe care o aveam noi inainte. Va amintiti spectacolul cu pestisorul de aur, mosul era Ceausescu, fata era Elena, iar replica, in special pentru parinti, era: Mult iubite si stimate pestisor! Va amintiti cum am fost interzisi la Constanta, cum ni s-a pus in vedere sa schimbam afisul, pentru ca Luceafarul semana cu Hristos. Dar era placut, eram fericiti cand o replica o puteam intoarce pentru a simti o clipa de libertate", a continuat Mihai Elvadeanu.
Si actorul Marius Rogojinschi a marturisit trecerea sa prin Teatrul Vasilache, al carui director a fost pana in luna decembrie a anului 2010.
"Pentru mine este o onoare ca am putut sa imi aduc umila, modesta contributie la continuitatea istorica a valorii acestei institutii, si sa facem impreuna, cinci ani, viabile proiecte care sa ne mentina in ierarhia superioara a institutiilor de acest gen din tara. Drept dovada, palmaresul teatrului sta martor. Ma bucur ca de-a lungul acestor ani aici, in teatru, s-au format si au capatat experienta tineri actori. Sper cu toata credinta intr-un viitor ascendent valoric si artistic al institutiei datorita domnului Aionitoaie si raman la parerea ca valoarea unei institutii o da fondul vocational al oamenilor care compun structura atat administrativa, cat si artistica a institutiei. Unitatea lor duce la performanta, performanta inseamna valoare, Teatrul Vasilache inseamna valoare", a spus Marius Rogojinschi.
Municipalitatea a fost reprezentata de viceprimarul Catalin Alexa, care a tinut sa mentioneze faptul ca Primaria Botosani va sustine in continuare institutiile de cultura.
"E un lucru mare sa te lauzi, ca edil, ca ai trei institutii de cultura recunoscute pe plan national, ma refer la Teatrul Vasilache, Teatrul Mihai Eminescu si Filarmonica, si sa fii invidiat de catre vecini pentru ceea ce ai in subordine si pentru ceea ce realizeaza oamenii din aceasta institutie. Colectivul contribuie prin talentul sau la prestigiul acestei institutii. Asa cum ati avut pana acum sustinerea mea, o veti avea in continuare", a incheiat Catalin Alexa.
Marii dirijori unde sunt?
Discursuri necesare, incurajatoare. Pentru cine, insa? Si cui ne adresam? Cultura nu se face doar in spatele unor usi, fie ele inchise sau deschise.
Iar exemplul vine de la cei direct implicati. Avem institutii de cultura, dar asistam la evenimente culturale unde nu sunt prezenti responsabilii din Cultura, din Educatie, de la care lipsesc directorii instalati politic, sub girul unor… serioase si complexe examene. Avem o extraordinara istorie culturala, detinem un tezaur de invidiat. Cu toate acestea, avem artisti platiti cu 5 milioane, mari muzicieni ai lumii care concerteaza pe o scena intunecata pentru ca un reflector se incapataneaza sa se aprinda, in ciuda deselor solicitari ale spectatorilor, avem spectacole de o valoare inestimabila…
Cu toate acestea, marii dirijori ai vietii noastre apar in public doar la explozive manifestari populare, la ziua orasului, a cartierului, in piata, alaturi de falsi artisti cu CD la purtator!
Avem cultura, nu stim sa o valorizam. Dumnezeu ne da, dar nu ne pune in traista!
(F.Tonita)