Mircea Vulcănescu a fost unul dintre gânditorii interbelici care au mizat enorm pe modul de viaţă creÅŸtin ÅŸi de asemenea pe posibilităţile unei filosofii în spirit creÅŸtin. El a crezut, ca puÅ£ini din generaÅ£ia lui, într-o viaţă tradiÅ£ională, rânduită, o viaţă în care generaÅ£iile să nu se războiască, în care copiii să-ÅŸi respecte părinÅ£ii, iar soÅ£ii să se iubească unul pe celălalt. Dar încă din perioada interbelică asemenea dorinÅ£e erau iluzorii.
ÎnsuÅŸi Mircea Vulcănescu a conferenÅ£iat pe marginea acestor suferinÅ£e, încercând, altfel spus, să pună degetul pe rană. Iată ce scria el spre sfârÅŸitul anilor â20 ai secolului trecut: "RelaÅ£iile dintre părinÅ£i ÅŸi copii se descompun pe zi ce trece. Copiii nu se mai înÅ£eleg cu părinÅ£ii ÅŸi nici nu mai ascultă de ei. RelaÅ£iile dintre bărbat ÅŸi nevastă se schimbă. Zi de zi, femeia capătă mai multă libertate ÅŸi autoritate în căsătorie. RelaÅ£iile dintre sexe se schimbă. Odinioară sexele erau crescute separat, fiecare destinat unei activităţi speciale. Azi ele sunt crescute împreună ÅŸi femeilor le sunt socotite deschise cariere altădată bărbăteÅŸti. La fel s-ar putea afla schimbări între stăpân ÅŸi slugă etc...".
ObservaÅ£iile lui Vulcănescu făcute cu mai bine de ÅŸapte decenii în urmă erau la vremea aceea realiste, dar ÅŸi profetice. Criza morală este de altminteri cea mai gravă criză. Le depăşeÅŸte pe cea economică, cea financiară, cea socială. Criza morală loveÅŸte chiar celula intimă a omului de unde apoi toate pleacă într-o mare derivă. Tot în opinia cărturarului, criza reprezintă un moment de dezechilibru în dezvoltarea unui organism. Criza survine aÅŸadar în momentul schimbării, deci al progresului, dar nu are loc în conformitate cu anumite legi fireÅŸti ÅŸi sănătoase, ci dimpotrivă, în virtutea unei grave dizarmonii. Un om în criză este însă un om dizarmonic.
Fiind o conÅŸtiinţă lucidă ÅŸi pragmatică, Mircea Vulcănescu nu avea cum să nu se gândească la o suită de remedii pentru ieÅŸirea din criză. Nu e un secret pentru nimeni că miÅŸcarea legionară prin neomeneasca ei idealitate voia să se erijeze într-un asemenea remediu. Evident, a eÅŸuat. Partidul comunist vedea în tinerii comsomoliÅŸti crescuÅ£i în spiritul unor noi valori o altă soluÅ£ie pentru a scoate întreaga societate din marasmul de factură burgheză. Nici acest remediu nu a funcÅ£ionat, tinerii fără prihană stricându-se mai repede decât ceilalÅ£i, care nu aveau la îndemână "evanghelia" roÅŸie.
După decembrie 1989, tot o mână de tineri revoluÅ£ionari voiau să facă din atitudinea lor pură, intransigentă o cale a eliberării din trecutul fetid. Rezultatul din prezent pe care-l trăim toÅ£i interzice orice comentariu.
Dar tot Mircea Vulcănescu, în pofida eticii sale religioase, avea ÅŸi intuiÅ£ia frumuseÅ£ii deoarece nu îi erau străine celebrele cuvinte ale lui Dostoievski: "Frumosul va mântui lumea". Cu alte cuvinte, el acorda esteticului o semnificaÅ£ie mult mai profundă decât aceea la care se gândesc de regulă poeÅ£ii. Pe de altă parte, tot el ÅŸtia că în Răsărit s-au scris filocalii ÅŸi nu teodicei. Altfel spus, aici la noi Dumnezeu este în primul rând receptat prin aspectul său de frumuseÅ£e ÅŸi abia în al doilea rând prin acela de dreptate, specific mai degrabă Apusului.
Modernişti şi tradiţionalişti
De aceea, în perioada interbelică în România au avut loc dispute acerbe între moderniÅŸti ÅŸi tradiÅ£ionaliÅŸti. De aceea s-au bătut între ele "Gândirea" ÅŸi "Sburătorul". Desigur, acestea sunt noÅ£iuni accesibile oricărui licean. Dar dincolo de duelul de la suprafaţă există adâncimea care citeÅŸte altfel acele realităţi. În ciuda dinamismului său propagandistic, Nichifor Crainic a susÅ£inut ideea filocalică, adică a esteticului ce-l poate oglindi pe Domn, ÅŸi nicidecum nu aduce la cunoÅŸtinÅ£a poporului aspecte ale artei hidoase ÅŸi mutilante. Filocalia în sens estetic-spiritual nu va agrea niciodată teza lovinesciană a mutaÅ£iei valorilor estetice. Åži nu întâmplător un critic de anvergura lui Eugen Lovinescu se situa exact în tabăra adversă a gândiriÅŸtilor. De aici, de la sine înÅ£eles au plecat excese ÅŸi până la urmă chiar ispita dictaturii.
Frumosul nu poate fi îngrădit ÅŸi încorsetat, ci lăsat să respire, cu toate deturnările estetice de care se poate face vinovat. Nici Crainic, nici Iorga nu au avut o înÅ£elegere flexibilă a esteticului ÅŸi din cauza aceasta sunt dispreÅ£uiÅ£i de artiÅŸtii rafinaÅ£i.
Dar Mircea Vulcănescu a rămas întotdeauna un mare degustător filocalic. Åži aici se află, cum ar veni spus, cheile Răsăritului. Criza morală nu poate fi învinsă decât prin recurs la Filocalie. Verbul vechi, purtător de miresme duhovniceÅŸti, lecuieÅŸte interjecÅ£iile ÅŸi dejecÅ£iile omenirii putrede. Într-o lume ca aceasta în care trăim ÅŸi în care ne împiedicăm de stârvuri la tot pasul, călăuzirea adusă de SfinÅ£ii PărinÅ£i învăluie frumosul în mare taină ÅŸi-l aduce spre vedere celor care au ochi să-l vadă. De la un exemplu individual pleacă apoi mântuirea colectivă.
Dan Stanca, in Ziarul Lumina
