"Draga mea, copilul este cel mai mare parazit. Vine la tine în fundul gol, fără nimic şi pretinde tot: să mănânce, să se îmbrace, să se distreze, să înveţe, fără să-ţi dea nimic în schimb. Lui i se cuvine din oficiu, tot! Devii sclava poftelor lui fără să înţelegi când şi te trezeşti că toată viaţa ta s-a transformat în tabieturile unui animal gazdă!".
"Iubita mea, dă-l afară din casă la 18 ani! Ia-i un apartament cu chirie, orice, dar nu-l lăsa să te paraziteze la nesfârşit! La mine în balcon s-a oploşit un porumbel. Deşi a umplut de găinaţ locul, am spălat după el şi nu m-am opus nici alegerii pe care a făcut-o într-o zi. Am strans găinaţul şi după nevasta lui, iar peste câteva săptămâni, în balconul meu au apărut 2 pui. Şi un cuib, la care cei doi părinţi s-au chinuit din greu. Puii s-au înălţat niţel şi peste câteva zile, porumbiţa a distrus cuibul cu ciocul ei. Toate crengile au zburat peste balcon sub ochii plini de uimire ai mămicii mele, iar când cuibul a dispărut complet, cei doi porumbei şi-au întins aripile şi au zburat. Nu s-au mai întors niciodată. În prima zi, puii au rămas sub aerul condiţionat. A doua zi, s-au plimat cu nervozitate peste pervazul de la geam. Mămica din poveste se străduia din răsputeri să nu iasă afară şi să le arunce câteva boabe de hrană. A treia zi au învăţat să zboare de pe pervaz până pe aerul condiţionat şi de acolo în balcon. A patra zi au zburat de tot".
Cel mai mare dintre băieţii unei familii de la masă se făcuse ateu. Avea 10 ani, iar familia a considerat că prinţişorul are suficientă minte şi discernământ cât să stabilească ordinea în univers. Ba chiar le-a surâs ideea că prâslea nu înghite ca toţi fraierii o poveste cu un bărbos şi o tablă de legi.
Mama familiei era medic neurochirurg, care desfăcea creiere cu satârul şi implanta electrozii care transmiteau semnale cortexului defect. "Oamenii văd amintiri din copilărie şi uneori îl văd pe Dumnezeu. Deci, dacă eu îl produc pe Dumnezeu, cum aş putea să cred în el?"
Pe B1 TV, Andrei Gheorghe este intrebat chiar acum dacă există Dumnezeu. NU! Au făcut sex părinţii lui şi aşa a apărut el. Sufletul şi-l linişteşte cu vodkă şi prozac. Dacă există ceva mai presus de el? Nimic. E posibil orice. E posibil să moară ca o maimuţă împuţită şi degenerată, peste 10.000 de ani.
Dacă n-ar exista Dumnezeu, dragii mei, viaţa mea ar fi un pelerinaj haotic între faptul naşterii mele şi plaiurile pe care voi hălăldui până voi cădea într-o groapă din care n-am să mai ies într-o zi. Abia reuşesc să nu mă împiedic de aparenţele pe care mi le servesc oamenii, astfel că lucurile mari, evident că îmi scapă. Ştiu să beau apă şi să nu mă inec, mai ştiu să trec strada pe roşu fără să-mi risc coada şi să mă învelesc în palton ca să nu răcesc. Dar nu ştiu să explic cum poate să meargă lumea mai departe si fără tata şi, mai ales, de ce nu pot face un pact între vii pentru siguranţa copiilor mei.
Mi-am amintit de Alice Năstase şi de cea mai frumoasă rugăciune care i-a ieşit din piept imediat ce a avut primul copil, pe frumoasa Ilona: "N-am ştiut unde să mă duc şi la cine să cer asigurarea că fetiţa mea era bine. Comoara mea trebuia cumva conservată şi apărată de tot ce era rău. Aşa m-am apropiat de Dumnezeu!"
Nici eu nu am ştiut să fac altfel. Pentru că tremur la gândul că iezii mei ar putea păţi ceva rău, mi-am făcut un casco în cer şi fac tot ce pot să-i apropii de Asigurător.
OTILIA SAVA
