Exista cateva spoturi difuzate de Radio Guerrilla care ma fac sa privesc inspre trecut cu un mare regret. Cateva discursuri sustinute de politicieni sau intelectuali ai perioadei interbelice, puse in antiteza cu o serie de fraze absurde, de cele mai multe ori agramate si imbecile, rostite de oamenii care ne reprezinta astazi, fie in Parlament, fie in diverse institutii publice. Aici sa fi ajuns oare, dupa atatia zeci de ani de tumult, suferinte, transformari si reforme?

Si anii aceia de glorie din perioada interbelica, la care ne uitam acum cu nostalgie, aveau viermii si putregaiul lor. Si pe atunci oamenii erau corupti, demagogi, politruci sau semidocti. Insa existau cateva repere ale vremii, o mana de intelectuali sau politicieni adevarati, respectati si priviti cu mare admiratie de popor.

Astfel de tipologii sunt de negasit astazi. Mai trist este ca si cei care fac eforturi in sensul asta sunt imediat pusi la colt, intinati cu noroi, ofense si mojicii. Si cunosc o serie de intelectuali care, desi ar putea sa faca multe la nivel cultural, politic sau educativ, sunt constient limitati de circumstantele prezentului, de modul in care unii inteleg sa faca politica si legi in aceasta tara.

Astfel ca, nu am cum sa nu ma gandesc la oameni precum: Tutea, Coposu, Steinhardt, Iorga, Titulescu si multi altii din timpurile lor. Multi dintre ei au zacut in inchisori degeaba, pentru ca noi astazi n-am invatat nimic din toata suferinta lor.

Vocea trecutului:

"Traditia poate fi uitata, dar ucisa nu."

"Un popor civilizat este acela care a ajuns sa satisfaca sanatos și armonios nevoile sale cele adevarate, inalțate catre un ideal care intrece cerințele vieții elementare și biruie egoismul individual".  Nicolae Iorga

"Am stat 13 ani in puscarie pentru un popor de idioti" - Petre Tutea

Despre cativa barbati (via Mihnea Maruta)

Pe Vasile Voiculescu l-au luat intr-o noapte, din casa ticsita de cartile sale dragi. Avea 74 de ani si era vinovat ca scria poezie religioasa si ca primea oaspeti impreuna cu care discuta despre ortodoxie si literatura. A stat 5 ani la Aiud, nu s-a plans nici de foame, nici de puroaie, iar trupul ii ajunsese aproape numai duh. A facut cancer si l-au eliberat, sa-si mai vada familia.

Pe Sandu Tudor, monahul Daniil de la Rarau, l-au condamnat pentru ca fusese sufletul unui grup de calugari si laici care invatau impreuna sa se roage – "Rugul aprins", poate cea mai frumoasa intamplare a credintei romanesti din secolul trecut. A murit in puscarie si nimeni nu stie in ce groapa comuna a fost aruncat. Se povesteste ca, la un moment dat, intr-o celula cu temperaturi sub zero, s-a culcat pe jos pentru a salva un medic de la inghet. si au rezistat amandoi.

Tot pe podeaua celulei s-a culcat Mircea Vulcanescu, pentru a salva un student bolnav de tuberculoza. Fusese inchis pentru vina de a fi aparat interesele economice ale Romaniei in timpul razboiului – din pacate pentru el, in guvernul Antonescu. Se spune ca ar fi lasat cu limba de moarte sa nu ii razbunam, nici pe el, nici pe ceilalti – Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, Ion Mihalache, generali, ministri, scriitori, industriasi, preoti si tarani, oamenii care facusera din Romania o tara.

Pe vremuri, barbatii acestui neam se duceau la razboi pentru o idee, faceau puscarie pentru credinta si erau gata sa moara pentru un semen.

Anca Dumitrescu