Cândva, copilul meu va afla că în perioada în care tatăl său a fost ziarist în România au fost distruse toate ramurile economiei naționale.
 
Va afla că au fost vândute băncile, servicul național de telefonie, industria cimentului, cea de automobile, serviciile de distribuție ale gazelor și curentului electric, apoi Poșta, TAROM-ul, CFR Marfă etc.
 
Va afla că au fost distruse uzinele care fabricau tractoare, combinatele care fabricau mobilă,fabricile care confecționau pantofi etc.
 
Ce îi voi răspunde dacă mă va întreba unde am fost, dacă ma va ruga să îi arăt ce am scris despre jaful național ?
 
Probabil că îi voi spune că aceasta a fost regula jocului, că ne aflam în plin proces de integrare europeană și de mondializare pe toate planurile.
 
Voi mai adăuga, cine știe, faptul că granițele deveniseră simbolice, deci nu mai conta că o industrie e în țară sau în afara ei.
 
Poate voi mai spune că exista o idee, aceea a dezvoltării agriculturii ecologice și a turismului.
 
Sper ca în acel moment copilul meu să trăiască într-unul dintre acele locuri unde s-au “mutat industriile României.
 
Dar cel mai mult sper să nu fie copilul meu patriot.
 
Fiindcă dacă va fi patriot mă va judeca.
 
Dacă își va iubi țara, oare pe mine cum va mai putea să mă iubească ?
 
Totuși, nu-mi fac probleme, sunt slabe șansele să fie copilul meu patriot.
 
Are școala grijă să nu se întâmple.


 
autor: GHEORGHE SMEOREANU, pe www.criterii.ro