An de an, 27 iulie, ziua in care este praznuit Sfantul Pantelimon, "doctorul fara de arginiti", corespunde perioadei in care, in tara noastra, se desfasoara admiterea la Facultatea de Medicina. Interviurile pe care televiziunile le iau candidatilor ne ofera sansa sa constatam un aspect cel putin ingrijorator. Cei mai multi dintre ei sustin ca au ales aceasta facultate pentru ca se castiga foarte bine, mai ales daca se are in vedere posibilitatea de a lucra intr-o institutie medicala din strainatate. Nimeni dintre cei intervievati nu si-a argumentat alegerea pe faptul ca medicina este o vocatie nobila sau pe dragostea fata de semeni si pe dorinta de a-i ajuta.
Desigur, nu dorim a judeca aceasta tentatie a castigului material imediat, nascuta de altfel ca reactie la situatia deloc "roz" din sistemul de sanatate din tara noastra. Ne pune pe ganduri insa prioritatea sa in fata altor argumente posibile. Ori din randul motivelor enumerate de candidati lipsesc tocmai cele esentiale, umane, dragostea de om, jertfelnicia, bucuria de a ajuta. Consider ca astfel de marturii, exprimate macar sub forma unor intentii, sunt ca o "gura de aer proaspat", in acest context in care vestile despre erorile si esecurile medicale par a estompa acele lucruri minunate care se petrec totusi zi de zi in spitalele si clinicile de la noi, in care, prin mila lui Dumnezeu si prin lucrarea medicilor, oameni aflati la grea incercare castiga lupta cu moartea.
De aceea, dezamagirea se naste din lipsa unei perspective profunde asupra actului medical. Poate nicio alta disciplina nu este atat de inrudita cu teologia ca medicina. Ele nu sunt legate nicidecum printr-un corp de legi teoretice, ci prin realitati precum viata si moartea. De aceea si orientarea lor fireasca este una comuna, "pentru viata", "impotriva mortii". Din nefericire, asistam in prezent la situatii in care medicina se pune in slujba mortii, tocmai pentru ca lipseste o perspectiva crestina asupra actului medical, Dumnezeu fiind Stapan peste viata si peste moarte, dar si "izvor al tamaduirilor".
Nicaieri nu intalnim exprimata intr-un mod mai graitor legatura dintre teologie si medicina ca in vietile sfintilor medici. Sfantul Pantelimon, Sfintii Chir si Ioan, Sfiintii Cosma si Damian, Sfantul Luca al Crimeei, toti au ramas in memoria vie a Bisericii drept "doctori fara de arginti".
Desi fiecare dintre ei era un bun cunoscator al stiintei medicale a vremii sale, acestia nu s-au increzut numai intru ea, ci prin smerenie si rugaciune s-au deschis lucrarii tamaduitoare dumnezeiesti.
Au urmat mai intai de toate de toate indemnului Mantuitorului: "Doctore, vindeca-te pe tine insuti!" (Lc. 4-23). Iar in aceasta lucrare de vindecare manifestata asupra sinelui cu singuranta foarte mare importanta a avut faptul ca prin actul medical nu s-au facut slujitori banilor, ci semenilor. De aceea ii si numim "doctori fara de arginti pentru ca au luptat impotriva patimii iubirii de arginti care i-ar fi putut stapani.
Asa au devenit nu numai medici iscusiti, ci mai bogati decat toti avutii lumii, pentru ca au primit de la Dumnezeu harul Sau, prin care au savarsit minuni. Toti au devenit tamaduitori ai celor bolnavi si, peste veacuri, chiar "doctori si ocrotitori ai doctorilor".
Este un lucru minunat ca medicina a dat Bisericii, din randul celor care au praticat-o, sfinti. Tot atat de minunat este faptul ca anumite institutii medicale poarta astazi numele acestor "doctori fara de arginti". Dar este nevoie, poate mai mult ca oricand ca medicii sa descopere acea vocatie teologica a medicinei, in care omul nu este redus la trup, ci se are in vedere natura sa dihotomica, trup si suflet, create dupa "Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu". Mai mult, cautarea de catre medic "mai intai de toate a Imparatiei lui Dumnezeu", confera alta motivatie actului medical, oricat de ispititor ar fi castigul material care, poate trece, intr-un plan secund, stiind ca oricum acesta "se va adauga lui".
Sa multumim lui Dumnezeu pentru medicii minunati care inca exista in spitalele noastre, stiuti si nestiuti, pentru ca numai El cunoaste si lucrarea launtrica a fiecaruia. Iar in ceea ce ne priveste, asa cum Traditia ne indeamna sa ne rugam pentru duhovnicul nostru, nu cred ca gresim pomenindu-i in rugaciuni si pe medicii nostri.
(Radu Alexandru)
