Un banut sau mai multi pe care ii lasi pe tejghea este un gest de omenie daca actul in sine este o optiune a ta, nu a vanzatorului! Daca vanzatorul decide ca un banut sau mai multi i se cuvin si nu mai face nici macar gestul elementar de a pune pe tejghea restul complet, atunci este vorba despre impertinenta si hotie.
O si mai mare impertinenta este, insa, atunci cand, dupa ce ani in sir ai lasat tejgheaua zanganind cu restul mai mare sau mai mic, fara chiar sa dovedesti maxima zgarcenie si sa ceri in loc o guma, o bomboana sau alte nimicuri, o data si doar o data iti lipseste la casa un banut. Si atunci, tocmai atunci, vanzatoarea iti spune ca fara toti maruntii nu primesti marfa. O privesti in ochi, poate isi aminteste de zanganitul tejghelei cand, ani la rand, ai lasat banii mici sa curga in buzunarele ei. Nu, nu isi aminteste!
Nu mereu se intampla asa, spre cinstea si lauda semenilor nostri vanzatori! Acei oameni care, dupa ce cateva saptamani ti-ai dovedit generozitatea, gestul tau fiind chiar gratulat cu un cald "multumesc", atunci cand esti in impas si stingher din pricina unor banuti pe care nu ii mai gasesti prin buzunar, iti spun elegant "fiti linistit, aveti bani la noi!".
Alta si cu totul alta este situatia cand vorbim despre ospatari! Breasla "specializata" si care atinge perfectiunea in arta bacsisului!
Cuvantul "bacsis", care inseamna o plata oferita peste suma cuvenita, pentru un serviciu prestat, are, este adevarat, si conotatii de mita, numai ca plata, de aceasta data, se face la final. Mai adicatelea, ospatarul trebuie sa fie amabil pentru ca, astfel, sa te oblige la final sa il mituiesti cu dragoste si bani multi. Conditia de bun simt este, insa, ca plata sa fie facuta benevol, in cunostinta de cauza si... dupa cat te lasa inima. Daca nu sunt indeplinite aceste conditii, este vorba despre furt si trebuie pedepsit ca atare.
De 33 de lei nesimtire!
Subiectul acestui material a venit dupa ce, in urma cu cateva zile, am fost martor la o intamplare aproape socanta. Dorohoi. O seara de muzica, oameni curati, frumosi, eleganti. Un concert intr-un spatiu bine ales de organizatori. Intrarea libera, consumatia - se intelege - obligatorie, fiecare dupa preferinte. Sala plina, oamenii aleg ce li se potriveste, de fapt se consuma mai mult pentru a justifica ocuparea locului la masa: o cafea, o clatita, o bere si alte alea. Concertul - frumos si relaxant.
Finalul serii este apoteotic! Nota intarzie peste limita fireasca. Suntem imbracati, in picioare, cu rabdarea in corzi. Intr-un final aflam, nu din vreun inscris oficial, adica ceea ce se cheama nota de plata, ci... verbal: 83 de lei. Cele patru persoane din jurul mesei tac. Se fac socoteli rapide in gand, o data si inca o data si degeaba. Nimic nu iese. Intr-un final cineva propune ca fiecare sa isi plateasca separat ce a consumat. Vanzatoarea se repliaza si, cu o bunavointa excesiva si enervanta, accepta sa faca o socoteala "orala" pentru fiecare: 9 lei la unul, 13 lei la altul... Abia se aduna, la final, 50 de lei!!!! Fata de cei 83 de lei pe care ar fi trebuit sa ii platim initial!!!
33 de lei in plus! Altii se aleg cu dosar penal daca fura dintr-un supermarket o cafea si o bere, care fac doar 10 lei. Si in povestea de mai sus nu e vorba nici de bacsis, nici de mita! Ci de furt!
Oare de ce ne mai miram? Oare de ce mai blamam istoria, comunistii, neocomunistii si chiar biserica? Daca aproapele meu ma fura la modul cel mai ordinar cu putinta si nici macar nu isi cere scuze la final, cine este vinovat pentru asta?
O intrebare careia inca nu i-am gasit raspuns... Dar astfel de povesti se intampla in fiecare zi!
(Cafegiul meloman)
