Cam aceasta este teoria. De aici, însă, până la viaţa cotidiană, mai ales în zilele noastre, este cale lungă, plină de dezamăgiri şi regrete.
Cum poţi trăi frumos în zilele noastre? Trăim într-o lume poluată moral şi material, o lume ce tinde să devină din ce în ce mai mult apocaliptică.
Cu cine poţi astăzi să asimilezi regulile artei de a trăi frumos, când prieteniile s-au transformat în "grupuri de interese", se fac şi se desfac numai pe baza profitului material.
Despre ce spiritualitate mai putem vorbi într-o ţară, într-o lume încărcată de pornografie şi violenţă?
Teritoriul ce astăzi poartă numele de România capătă tot mai mult aspectul unui teren viran rămas pârloagă năpădit de buruieni spirituale, călcat în picioare de porci sălbatici preocupaţi mai mult de propriile lor straturi de "grăsime materială", alături şi de alte lighioane, în care până când şi o floare de scaiete se simte umilită, lăsându-şi petalele pline de praf în jos, ruşinată parcă, de soarta ce i-a fost dată să încolţească acolo.
Cred că în această ţară mai poţi trăi frumos doar aplicând politica melcului: casa ta, apartamentul tău, universul tău. Atât şi nimic mai mult!
A trăi frumos… ca orice lucru frumos se-nvaţă. De unde? De la cine?
Ce modele de comportament civilizat mai avem? Puţine, foarte puţine.
Merg pe strada şi observ la orice pas o lume tristă, o lume care a uitat să mai zâmbească semenului său, trecător.
Nu aş dori să transform aceste rânduri într-un şiroi de lacrimi şi deznădejde, şi tocmai pentru aceasta doresc să închei micul meu eseu pe această temă cu versurile unui clasic de netăgăduit al literaturii universale, versuri ce de câteva sute de ani încoace îşi păstrează o surprinzătoare actualitate. Shakespeare - Sonetul 66, în inegalabila traducere a lui Mihnea Gheorghiu:
Mă uit scârbit la tot, şi-aş vrea să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,
Pe vrednicul de cinste oropsit,
Şi pe femei batjocorite crunt,
Pe cel far’de prihană pedepsit,
Şi pe viteaz răpus de cel mărunt,
Şi artele sub pintenul despot.
Şi adevărul, "vorbă de netot",
Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi.
Mă uit scârbit la tot, şi bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?
P.S. Şi apropo, fiindcă tot veni vorba de poezie, aţi încercat vreodată să întrebaţi tinerii de astăzi când au citit ultima dată o poezie sau când au simţit în mod real să asculte un madrigal sau un lied? Asta ca să nu mai vorbesc de adulţi…
(C.I.Titus - noiembrie 2012)
