Din când în când, îÅŸi găseau timp să-l viziteze pe bătrânul dascăl care le fusese diriginte în liceu ÅŸi de la care învăţaseră multe lecÅ£ii de viaţă.
Profesorul le oferi tuturor cafea, dar într-un mod neobiÅŸnuit. Aduse ceÅŸti de mai multe feluri, al căror număr îl depăşea pe cel al foÅŸtilor lui elevi.
Unele erau din porţelan fin, altele din ceramică mai grosolan lucrată, unele erau ciobite, altele nici nu mai aveau coadă.
Profesorul îÅŸi invită musafirii să se servească singuri cu cafeaua aburindă dintr-un ibric. Fiecare îÅŸi alese o ceaÅŸcă, iar pe tavă rămaseră cănile ciobite ÅŸi mai urâte.
Profesorul îÅŸi turnă ÅŸi el cafea ÅŸi le spuse foÅŸtilor lui elevi:
-VedeÅ£i voi, aÅ£i fost foarte atenÅ£i când v-aÅ£i ales cănile de cafea. Åži asta pentru că aveÅ£i impresia că o cafea e mai bună băută într-o ceaÅŸcă scumpă. În realitate gustul cafelei nu depinde de vasul în care o beÅ£i. Åži viaÅ£a e ca o cafea bună. Profesia banii, cariera, maÅŸina, poziÅ£ia in societate sunt ca ceÅŸtile. Doar ne ajută să ne trăim viata, dar nu sunt VIAÅ¢A. SavuraÅ£i cafeaua, nu ceÅŸtile!
În acest fel profesorul le-a mai predat elevilor săi de altădată o lecÅ£ie. Omul împlinit nu e cel care are multe, ci cel care ÅŸtie să se bucure de ceea ce are.
