În vizită la fostul profesor. Elevii de altădată erau acum oameni maturi, cu familii, cu slujbe bune.

Din când în când, îşi găseau timp să-l viziteze pe bătrânul dascăl care le fusese diriginte în liceu şi de la care învăţaseră multe lecţii de viaţă.

Profesorul le oferi tuturor cafea, dar într-un mod neobişnuit. Aduse ceşti de mai multe feluri, al căror număr îl depăşea pe cel al foştilor lui elevi.

Unele erau din porţelan fin, altele din ceramică mai grosolan lucrată, unele erau ciobite, altele nici nu mai aveau coadă.

Profesorul îşi invită musafirii să se servească singuri cu cafeaua aburindă dintr-un ibric. Fiecare îşi alese o ceaşcă, iar pe tavă rămaseră cănile ciobite şi mai urâte.

Profesorul îşi turnă şi el cafea şi le spuse foştilor lui elevi:

-Vedeţi voi, aţi fost foarte atenţi când v-aţi ales cănile de cafea. Şi asta pentru că aveţi impresia că o cafea e mai bună băută într-o ceaşcă scumpă. În realitate gustul cafelei nu depinde de vasul în care o beţi. Şi viaţa e ca o cafea bună. Profesia banii, cariera, maşina, poziţia in societate sunt ca ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viata, dar nu sunt VIAŢA. Savuraţi cafeaua, nu ceştile!

În acest fel profesorul le-a mai predat elevilor săi de altădată o lecţie. Omul împlinit nu e cel care are multe, ci cel care ştie să se bucure de ceea ce are.