Unul dintre adolescenti, Vlad, s-a dus glont la el: "Buna-dimineata domnu’ Puric. Ce faceti aici?". "Ma uit la o frunza si ii surprind miscarea. Uite cum vine vantul si o ia, si o lasa iarasi moale... asa, vezi?". Dupa ce s-au indepartat, colegul lui Vlad a inceput sa hahaie gros: "Ba, asta-i nebun. Cum adica sa-i surprinda miscarea?".
Dar imaginea tanarului care statea si incerca sa imite miscarea unei frunze batute de vant s-a intiparit in memoria lui Vlad, liceanul pasionat de teatru, care era pe atunci deja membru in trupa antrenata de Puric. Din aceeasi trupa facea parte si Carmen Ungureanu, viitoarea sotie a lui Puric. Antrenamentele fizice cu actorul venit de la Bucuresti erau foarte istovitoare. Puric le arata tot ce stia si ii incuraja sa mearga inainte si sa dea la teatru. Parintii lui Vlad erau oameni simpli, muncitori.
Intr-o zi, Dan Puric a intrat in casa lor. A inceput sa le explice ca Vlad e talentat si ca trebuie facut orice efort ca sa fie trimis la teatru la Bucuresti. Ascuns dupa o usa, Vlad tragea cu urechea la discutie si spera. O speranta care peste 25 de ani, dupa terminarea Academiei de Teatru si dupa mai multe spectacole jucate in prima trupa infiintata la Bucuresti de Puric, avea sa-i aduca lui Vlad Ivanov rolul domnului Bebe in primul film romanesc premiat cu Palme d’Or la Cannes - "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".
Vezi aici o poveste impresionanta despre un om care, in fiecare interviu, marturiseste despre Botosani!
