Noaptea căzu grea peste înălÅ£imile munÅ£ilor ÅŸi omul nu a mai văzut nimic. Totul era negru. Până ÅŸi luna ÅŸi stelele fuseseră acoperite de norii negri.
Åži cum se căţăra el, la doar câÅ£iva metri de vârful muntelui a alunecat ÅŸi a căzut în gol. Alpinistul văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţă lui, bune ÅŸi rele. Se gândi la moartea care era aproape când, deodată, a simÅ£it frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere ÅŸi acum atârna în gol legat de acea frânghie.
Urmă un moment de tăcere absolută… atârna în neant ÅŸi singurul lucru ce-i veni în minte fu: "Ajută-mă, Doamne!".
Deodată auzi o voce venită din depărtări:
- Ce doreÅŸti, fiule?
- Salvează-mă, Doamne! strigă alpinistul cuprins de frica morţii.
- Chiar crezi că eu te pot salva?
- Da, Doamne, cred în Tine!
- Bine, dacă tu crezi în mine ÅŸi în salvarea mea, taie frânghia de care atârni, spuse Dumnezeu.
Un moment de tăcere… alpinistul se îndoi ÅŸi pierdu credinÅ£a; frânghia era singura care-l Å£inea în viaţă… aÅŸa că nu tăie frânghia ÅŸi hotărî să renunÅ£e la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineaţă, echipele de salvare au anunÅ£at că au găsit un alpinist legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheÅ£at de frig.
Tu cât de ataÅŸat eÅŸti de frânghia ta?
