Peste cateva zile, batranul a luat un toiag uscat, l-a infipt in pamant si i-a cerut tanarului sau ucenic sa-l ude zilnic, zicandu-i:
- In toate zilele sa-l uzi cu apa, pana ce va infrunzi si va face roade.
Fata de locul unde vietuiau ei, izvorul era atat de departe incat ucenicul trebuia sa plece dupa apa dis de dimineata, ca sa apuce sa se intoarca pana la lasatul serii. Timp de trei ani, ucenicul cel cu ascultare sfanta a facut ceea ce parintele sau ii ceruse, fara sa intrebe nimic, fara sa carteasca, fara sa oboseasca, si avand multa incredere in batranul sau.
Dupa trei ani, toiagul cel uscat al batranului a inmugurit, a inverzit si a facut roade.
Batranul, luand fructe din acel pom, a impartit fratilor, in biserica, zicand:
- Luati de mancati, fratilor, acesta este rodul cel dulce al ascultarii !
Toiagul uscat, care este omenirea de azi, ar inflori si ar da roade, spre a fi daruite tuturor, daca am intelege cat este de roditoare rugaciunea, cu suflet curat, cu staruinta, si daruire, intr-un cuvant: SMERENIE. Ne sperie dezastrele, cataclismele, accidentele de tot felul dar nu pricepem ca acestea s-ar diminua daca ne-am ruga cu smerenie Bunului Dumnezeu pentru painea cea de toate zilele, adica pentru hrana spirituala a sufletului, a mintii, si nu in ultimul rand a trupului. Toata suflarea azi se opreste numai la hrana trupeasca, care nu numai ca este pe ultimul loc, dar le distruge pe celelalte trei: spirit, suflet, mental! Aceasta pilda este una dintre cele mai frumoase, si sugestive pentru ceea ce traim noi acum. (Catalina Radian)
