Se întoarse la Creatorul sau si îi povesti ce patimea.
- Vrei ceva ca sa te aperi? o întreba cu blândete Dumnezeu.
- Da.
- Ce ai zice de o pereche de colti ascutiti?
Oaia dadu din cap:
- Cum as putea sa manânc asa din iarba frageda? Si apoi as avea o înfatisare înfioratoare.
- Ai vrea mai degraba niste gheare puternice?
- A, nu, poate mi-ar veni cheful sa le folosesc si când nu s-ar cuveni ...
- Ai putea atunci sa ai saliva înveninata, urma Domnul cu rabdare.
- Nici pomeneala. As fi urâta si alungata de toti, asa cum se întâmpla cu sarpele.
- Dar de doua coarne tari ce ai zice?
- O, nu ... Caci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni.
- Dar, pentru a te apara, ai totusi nevoie de ceva care sa faca rau celor ce te ataca...
- Eu sa fac rau cuiva? Nu, n-as putea în ruptul capului. Mai degraba ramân asa cum sunt...
Nu duritatea ne daruieste pacea în timpul noptii, ci tocmai blândetea, aceea care îi face pe cei de lânga noi sa doreasca a ne învalui cu iubirea lor. Adevarata putere a omului consta în blândetea sa.
(Bruno Ferrero)
