Si-a intrerupt lucrul la jumatate, pana cand avea sa gaseasca modelele ideale.
Intr-o zi, in timp ce asista la repetitia unui cor bisericesc, a vazut intr-unul dintre baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite.
Au trecut 3 ani…
Cina cea de Taina era aproape gata – da Vinci, insa, nu gasise modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care raspundea de biserica incepu sa-l preseze, cerindu-i sa ispraveasca numaidecat fresca.
Dupa mai multe zile, pictorul a intalnit un tanar imbatranit prematur, zdrentaros, beat, lungit in sant. Cu mare greutate, ajutoarele sale il dusera pana la biserica, unde urma sa-i picteze chipul fara schite prealabile.
Da Vinci se apuca sa picteze uimit de trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului atat de bine imprimate pe fata lui.
Cand pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie, deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Un amestec de uimire si tristete ii aparu pe chip si zise:
– Am mai vazut pictura asta!
– Cand?, întreba da Vinci surprins.
– Acum trei ani, inainte de a fi pierdut tot ce aveam. Pe vremea aceea cantam in corul bisericii si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus.
Se pare ca Binele si Raul au unul si acelasi chip, totul depinde de momentul in care unul sau altul taie calea oricarei fiinte umane.
SURSA
