”Dogma”, filmpoemul a cărui premieră a avut loc pe 17 ianuarie în Sala de Conferințe a Casei Muzeelor din Iași, este metoda prin care un tânăr pasionat de actorie, poezie și cinematografie dorește să atragă atenția spectatorului asupra poeziei ”pe care poate au uitat-o în ultima vreme”, deoarece ”trăim o perioadă foarte rapidă, aglomerată și nu mai avem timp să revenim în interiorul nostru la poezie”.
Astfel, Valentin Mocanu, masterand în Artele spectacolului în teatru la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” (UNAGE) din Iași, a adus în prim-plan creațiile a șase poeți ieșeni, aleși de Nicoleta Dabija, muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române Iași, cea care i-a pus la dispoziție volumele de poezii din care tânărul actor a făcut apoi selecția poemelor, baza proiectului cinematografic care aduce în atenția cinefililor, și nu numai, poezia contemporană.
Astfel s-a născut ”Dogma”, filmpoemul alcătuit din șase scurtmetraje, fiecare în parte având un univers diferit inspirat de ”universurile fiecărui poet și ale fiecărei poezii”, după cum a spus regizorul Valentin Mocanu.
Sala de Conferințe s-a dovedit neîncăpătoare pentru prietenii, colegii, profesorii veniți la premiera al cărei amfitrion a fost Nicoleta Dabija.
În sală s-au aflat cei șase poeți: Lucian Vasiliu, Mariana Codruț, Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Sorina Rîndașu, Șerban Axinte; actorii din distribuție: Valentin Mocanu, Emil Coșeru, Elena Bologan, Alexandra Diaconița, Adelina Bălteanu, botoșăneanca Anamaria Rusu, formată în Atelierul de Teatru al Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, și dansatorul Andrei Tcaciuc, de asemenea originar din Botoșani.
Invitatul de onoare a fost regizorul Ovidiu Lazăr, alături de care s-a aflat și Oana Botezatu, conf.univ.dr. la UNAGE Iași.
Publicul a urmărit o inedită proiecție cinematografică, independentă, realizată cu buget redus și mijloace tehnice rudimentare (”cameră foto, microfon special, trepied și mult curaj și dorință de a face”) extrem de apreciată atât de poeți, dar mai ales de specialiști, ”un demers artistic profund, sensibil, extrem de sensibil și de surprinzător” care ”dacă ai fi avut mijloace tehnice nu-ți ieșea așa. Ați fost atât de concentrați pe conținut încât partea formală nu contează. Contează că substanța, conținutul e bun, viu, adevărat și că emoționează”, a remarcat Ovidiu Lazăr în intervenția sa exegetică, ”ce am văzut azi e mult, mult, mult pentru sufletul meu”, a spus și Oana Botezatu.
Actorul Emil Coșeru, profesorul a trei dintre actorii din distribuție Alexandra Diaconița, Anamaria Rusu, Valentin Mocanu, colegul acestora în film, mărturisește că nu știa de pasiunea lui Valentin Mocanu pentru cinematografie, descoperind un actor cu o viziune regizorală filmică profundă care ”are ceva din Andrei Tarkovski, Luis Buñuel (regizorul filmului ”Câinele andaluz”) și Pier Paolo Pasolini”, apreciindu-i tehnica filmării, simbolurile alese.
”E un lucru minunat pentru un profesor să descopere mai târziu niște valențe fundamentale într-un student pe care el îl vedea menit pentru cuvântul pe scenă”, spune Emil Coșeru, cel care consideră că Valentin Mocanu ar trebui să stea 2-3 ani la București să studieze arta cinematografică.
Poetul Nichita Danilov apreciază ”frumusețea imaginilor” și modul deosebit ”de a percepe poezia prin metafora cinematografică și cred că omul e cel mai bun decât Andrei Tarkovski. Filmul merge pe contrapunct, contează mai mult imaginea decât versul, ceea ce e și normal, pentru că, dacă conta versul, filmul n-ar mai avea percuție”, ultima frază contrazisă de Ovidiu Lazăr, ”dacă eu scot versurile din filmul acesta, filmul apare ca o succesiune de imagini care n-au fost făcute de poeți”.
”Dogma”, un ”poem al poemelor”
Cel care a captivat asistența a fost invitatul de onoare, regizorul Ovidiu Lazăr, de la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași („Alecsandri´s Garden”, „Molière. Improvizația de la Versailles”, recentele montări) care a făcut o excelentă cronică filmpoemului ”Dogma” pe care poetul Lucian Vasiliu își dorește să o publice în paginile revistei Scriptor.
”Vă mărturisesc că este a șaptea sau a opta oară când văd acest film. M-am bucurat că am putut da curs invitației prietenei Nicoleta Dabija. Am spus ”da” în primul rând dintr-o curiozitate, eram extrem de interesat să văd cum se raportează tânăra generație de actori la poezie, în al doilea rând eram extrem de curios ce se poate face, eu însumi fiind de-a lungul timpului interesat, de cum se poate transpune un poem/o poezie în imagini filmice. Pe Valentin îl știam, și-mi amintesc cu mare plăcere că una din întâlnirile noastre mai importante a fost când ne-am întâlnit toți în camera Emil Brumaru și când am văzut că are o anumită vibrație, care-i a lui și numai a lui, în raport cu poezia, a fost pentru mine o bucurie, a fost o surpriză autentică și după aceea m-a determinat cumva să-mi vină inima la loc.
Prietenul meu, care din păcate nu mai este printre noi, Ion Caramitru a făcut ani în șir la Memorialul Ipotești ateliere de recitat poezii. Și eu și el eram înnebuniți că tânăra generație de actori nu mai știu să spună, să rostească poezie, darămite să cunoască poezie contemporană.
Ați văzut un demers artistic profund, sensibil, extrem de sensibil și de surprinzător. Marea calitate a cestui film este că el nu ilustrează poemele, aici era pericolul, ci dimpotrivă, este un soi de anexă, o prelungire în context, un poem al poemelor, ceea ce mi se pare cu totul remarcabil”, a spus regizorul Ovidiu Lazăr.
”Dacă se creează o vibrație în noi, o să ne uităm altfel la zidurile pe lângă care trecem prin orașul nostru drag”
”Îmi place modul în care ați explorat universul static în părțile lui foarte frumase, în părțile lui foarte urâte. Toți poeții aici de față, chiar dacă unii sunt de sorginte rurală și-au desfășurat activitatea în mediul urban și l-au asimilat ceea ce este destul de greu de translat din cuvânt în imagini, dar punerea actorilor într-un context al unei gări, unei măști, unui zid, care sugerează, evident, universul urban este un lucru absolut extraordinar”, a adăugat Ovidiu Lazăr.
Ovidiu Lazăr este convins că, după vizionarea acestui film, ”dacă se creează o vibrație în noi, o să ne uităm altfel la zidurile pe lângă care trecem prin orașul nostru drag”.
”Ai găsit obiectele necesare cuvântului dintr-un poem”, spune Ovidiu Lazăr, pentru că ”noi zilnic vorbim, dar ne spunem foarte puține lucruri”.
”Filmul acesta are calitatea de a crea emoție”
”Ma bucur că sunt contemporan cu voi! Felicitări!”, a spus în încheiere Ovidiu Lazăr concluzionând: ”Filmul acesta are calitatea de a crea emoție. În gâlceava lumii în care trăim acesta este punctul meu de vedere, că este doar emoție”.
Ceea ce nu s-a spus, dar spectatorii au remarcat, este ”cromatica” filmului, cadre naturale în nuanțe de alb și negru (filmările au fost făcute în noiembrie-decembrie), ”pigmentate” de nuanțele de roșu și galben din vestimentație și elementele de recuzită, toate acestea creând acea stare interioară, acea vibrație care îi permite spectatorului să descifreze simbolistica secvențelor, să declanșeze mecanismul unui discurs interior, să-i stârnească dorința de a citi poezie contemporană.
(Foto: Facebook / Valentin Mocanu)
Aducerea producției cinematografice și la Botoșani, având în vedere că există doi botoșăneni în distribuție, Anamaria Rusu și Andrei Tcaciuc, o vizionare cu covor roșu și invitați poeți botoșăneni, ar putea fi sursa de inspirație a următorului filmpoem aducând în prim-plan poezia contemporană botoșăneană, sperând într-un al doilea ”manifest” al tinerei generații.
Anamaria Rusu poate fi văzută în recenta premieră a Naționalului ieșean ”Antologia dispariției”.
(Carmen Mandache)