Omul "civilizat" este în genere înclinat sa traiasca mai mult prezentul; prezentul care, fara un sens si o lupta a noastra, nu reprezinta nimic si care fuge; sa-l traiasca prin toate simturile trupului atât de rafinat de civilizatia aceasta de care sunt atât de mândri.

A mânca bine, a îndragi femei frumoase, a fura si exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzatii tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevaratul Dumnezeu facator de minuni, iata expresia unei vieti pentru care a trudit o lume întreaga de milenii.

Ce va fi mâine nu-l intereseaza pe acest om; poate sa se frângă si osia cerului! Ce va fi mâine "vom trai si vom vedea". Totul trebue consumat acum pe calea simturilor însetate de puternice sguduiri, trebue îndrumat catre totala satisfactie a pamântului uscat si nerodit din noi.

Gândurile mari, credintele, dorul unei vieti mai pure si mai frumoase sunt ale poetilor, ale visatorilor; omul "civilizat" n`are ce face cu ele, nu le cauta si nici nu le cultiva pentru ca "nu umbla dupa himere". Acest om îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om îsi duce vieata numai cu perdelele trase, închis, apasat, cazut în propria sa întunecime.

Drama începe acolo unde prezenta sa este activa. El reteaza elanuri, compromite credinte, îngenunche frumusetea si omoara omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de fiinta sa înradacinata atât de puternic într-un pamânt care si el refuza sa-l primeasca.
 
Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce esti uneori atât de puternic?!


ERNEST BERNEA
(din volumul "Indemn la simplitate")

 

CITEȘTE ȘI: "Adolescent în stare critică, după ce s-a înecat în iazul din Guranda. Un pompier..."