CONSTANTIN GANE
O stradă din Botoşani îi poartă astăzi numele. De fapt, este vorba despre o alee. Şi totuşi, este prea puţin cunoscut de către botoşăneni şi românii de aiurea.
Înfundat în istoria chinuită a ultimei jumătăţi de secol şi mai bine, scriitorul Constantin Gane rămâne un nume aproape fără chip, fără biografie, fără prezent.
Cine ştie astăzi că scriitorul botoşănean a trăit o viaţă care întrece cu mult orice scenariu de film sau pagini de roman? Cine ştie astăzi că, lângă Radu Gyr, şi prieten drag al acestuia, Constantin Gane a lăsat urme adânci în memoriile tuturor supravieţuitorilor puşcăriilor comuniste?
Constantin Gane s-a născut la 27 martie 1885, la Botoşani. Autorului celebrei cărţi "Trecute vieți de doamne și domnițe" a fost întemniţat timp de 13 ani, la Aiud, unde a şi murit (pe 12 aprilie 1962, la 77 de ani, cu puţin timp înainte de eliberare), tot acolo fiind înmormântat, cel mai probabil în Râpa Robilor, devenit loc de sfinţenie a martirilor români.
Constantin Gane a absolvit, în 1903, Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani și a făcut studii de drept în Germania, unde își ia și doctoratul, la Rostock, în 1910. Activează apoi, în Botoşani şi Bucureşti, ca avocat. În 1913 se înscrie ca voluntar la campania militară din Bulgaria, iar mai târziu la războiul din 1916-1918, experienţe pe care le vom regăsi apoi în Amintirile unui fost holeric (1914, Premiul Academiei Române) și Prin viroage și coclauri (1922).
În 1940 și 1941 funcționează ca ambasador la Atena.
Este condamnat de regimul comunist în 1949. Până să fie închis, a susținut conferințe și a avut, între 1929 și 1937, o serie de intervenții radiofonice pe teme istorice, culturale sau literare de mare impact în rândul tinerilor şi nu numai.
Un boier, a trăit la înălţime, dar cu picioarele pe pământ!
Un suflet de o frumoasă bunătate. Până să fie închis de comunişti a avut grijă, la Bucureşti, de mătuşa lui de peste 90 de ani. Era oarbă, retrasă din lume. Constantin Gane o hrănea, o spăla şi o îngrijea ca pe un copil.
Cu studii la Berlin, fost secretar al revistei Convorbiri literare, unde a desfășurat o prodigioasă și prestigioasă activitate literară alături de marii corifei ai Junimismului, ambasador al României în Grecia (numit în 1940), era un om de calitate rară, o modestie neprefăcută, deşi impresiona în toate mediile prin inteligenţă, eleganţă şi delicateţe în vorbire.
Demnitate, răbdare, bunătate!
A îndurat anii de temniţă cu o demnitate rară, răbdarea şi neclintirea în faţa torţionarilor fiind sprijin pentru mai tinerii colegi de suferinţă.
A intrat aproape în legendă Zarca (izolare) din 1954, unde a stat alături de Radu Gyr. Cuvintele lui George Popescu vin să certifice, dacă mai era nevoie, caracterul demn şi vertical pe care scriitorul botoşănean l-a avut chiar şi în acele grele vremuri de cumpănă: "Deși trecut la vremea aceea de 65 de ani, vigoarea înnăscută îi dădea o mină de prospețime, de seninătate și de voie bună. Cât am fost împreună, nu l-am văzut niciodată furat de tristețe inerentă celor de dincolo de gratii, întotdeauna era dispus să răspundă oricui cu sinceră amabilitate. Nu-i plăcea să trândăvească prea mult pe rogojina ce ținea loc de pat, ci în picioare, lângă ușă, făcea mereu exerciții de înviorare și... de voie bună. Loc nu prea era, căci în celulă eram nu mai puțin de șapte persoane".
Mărturii tulburătoare
Cel mai bine vorbesc despre Constantin Gane cei care l-au cunoscut. Oameni de litere, politicieni de marcă ai României, academicieni sau preoţi, toţi au lăsat mărturie despre botoşăneanul Constantin Gane, mărturisind credinţa neclintită, demnitatea şi patriotismul pe care scriitorul le-a manifestat în anii de puşcărie.
Vă oferim două mărturii excepţionale şi în aceeaşi măsură impresionante, rămase de la Preotul Nicolae Grebenea şi Preotul Ioan Bărdaș.
Preot Nicolae Grebenea: "Am fost mutat iarăși numai în doi, cu scriitorul Constantin Gane. Domnul Gane se trăgea dintr-o familie de boieri moldoveni mai scăpătați acum. Firul genealogiei familiei sale îl cunostea până la 1453, când a căzut Constantinopolul.Era mai în vârstă, din 1887, mi se pare. Jucase la Palatul regal cu fetele lui Ferdinand și ale Reginei Maria. Avea relații în lumea de sus.L-am găsit extrem de reumatic și nu putea merge să ducă tineta.
"Băieții, - mi-a zis - mi-au pregătit plecarea în străinătate. Se fixase ziua, în 1948. Dar eu am amânat ca să văd ce fac cu biblioteca mea. Ei au plecat iar eu am rămas și rămas am fost. N-am mai putut pleca și am fost arestat". Regreta acum.
Ajuns viguros la Aiud, a deschis noaptea fereastra și a dormit cu ea deschisă - lucru ce l-a dus la acest reumatism accentuat. Încolo, era vesel si plăcut. Nu se plângea. Suporta temnița cu bărbăție.
A scris 13 cărti dintre care două premiate de Academia Română: "Prin hârtoape și coclauri" și "Trecute vieți de Doamne și Domnițe". Știa multe. Călătorise mult și în Apus și în Constantinopol. Era un istoric literar, strângea documente.
Țara a străbătut-o în lung și-n lat. Audiențe la regina Maria și la regele Carol al II-lea. Masă cu regina Elena și cu regele Mihai sub Antonescu. Atâtea noutăți pentru mine. Mai multe mese cu prințesa Marta Bibescu.
Dar ceea ce trebuie să remarc în chip deosebit e această comunicare a domnului Gane: "Am găsit pe un ceaslov vechi al unui boier următoarea însemnare: «Am fost la mănăstirea Neamțului și am văzut cerul pe pământ. Starețul Paisie (Velicicovski) era învăluit în lumină, cum a fost domnul nostru Iisus Hristos la Schimbarea la Față, strălucea ca soarele...»"
Cu domnul Gane am stat mai multe luni. Întâlnirea cu el a fost utilă pentru multele informații pe care mi le-a dat din lumea literară și din lumea politică. Ortodox și bun român, patriot, din călătoriile lui în străinătate s-a întors cu o evlavie și o simpatie deosebită pentru sfântul Anton de Padova.
Conviețuirea cu dânsul a fost plăcută și rodnică. Desi bătrân, rezista bine și dacă reumatismul lui, netratat bineînțeles, nu s-ar fi accentuat prea mult, buna lui stare de spirit și robustețea corpului lui l-ar fi dus să vadă eliberarea din 1964. Dar am aflat că a murit cu vreo doi-trei ani înaintea eliberărilor.
Preot Ioan Bărdaş: "În zarcă mai era scriitorul Constantin Gane, autorul neîntrecutelor "Trecute vieți de doamne și domnițe". Era bătrân și bolnav. Îi băgaseră în celulă un tânăr student, să-l mai întoarcă în patul din care nu mai putea coborî. Venea colonelul din când în când, și zicea Gane:
- Domnule colonel, aș vrea niște medicamente, să-mi ușureze boala.
- Dăm, dacă scrii ceva pentru noi.
- Nu scriu!
- Atunci nu dăm nici noi medicamente.
Anume îl țineau, ca să-l șantajeze cu scrisul, deși ar fi trebuit să fie eliberat împreună cu ceilalți bătrâni și bolnavi. Într-o zi, studentul a anunțat la perete că a murit domnul Gane".
Despre Constantin Gane şi cei ca el trebuie să povestim mai des. Vom învăţa astfel, puţin câte puţin, că demnitatea este o formă de rezistenţă umană, că inteligenţa nu valorează nimic fără un caracter pe măsură. Şi abia atunci vom putea spune că ne cinstim botoşănenii. Pentru că un nume de stradă nu poate înlocui istoria unui loc, a unei ţări.
(Florentina Toniţă)
