Prin faţa unei fântâni arteziene, doi tineri, probabil elevi de liceu, care merg alături în ciuda firului subţire al drumuşorului dintre nămeţi, împing o doamnă vârstnică, pentru a rămâne ei stăpâni ai porţiunii curăţate de zăpadă. Femeia nu reuşeşte să se ferească la timp, alunecând în zăpadă, de unde se ridică singură. Tinerii doar întorc capul, continuându-şi grăbiţi drumul spre şcoală. Hohotul lor de râs, deşi oarecum estompat, mă urmăreşte şi pe mine, trecător întâmplător prin ninsoare, ca un avertisment: au căzut zăpezi abundente peste bunul simţ.
La colţ, în faţa unui magazin, un copil de vreo 7-8 ani, îşi împarte cu un câine vagabond pacheţelul care ar fi trebuit să-i astâmpere foamea într-o pauză. A desfăcut tacticos folia de celofan şi a rupt în jumătate un sandwich. Mă amuză pofta cu care muşcă din jumătatea lui, atât de dimineaţă, căutând cu privirea un loc mai bun de trecere, în timp ce câinele şi-a terminat partea şi i s-a cuibărit la picioare.
Pe Bulevard, aceiaşi tineri grăbiţi de care trebuie să te fereşti. Cine nu o face, are surpriza de a fi efectiv îmbrâncit de nepăsarea cu care aceştia trec, fără să schiţeze măcar un gest de a face loc celorlalţi, considerând că aşa este normal: să se ferească alţii, cărarea este a lor. Dacă ar merge în şir indian, drumuşorul ar fi suficient de lat ca să treacă două persoane, mergând în sensuri opuse. Oamenii buni încap oriunde.
De la un fast-food, o doamnă ia un pachet pentru un copil. I-l pune în ghiozdan, dar aruncă în zăpadă şerveţelul.
"- Lasă-l, e alb ca zăpada, l-or strânge cei care fac curat. O s-ajungi târziu la şcoală", îi spune grăbită copilului, care se apleca să-l ridice, şi îl prinde de mână, continuându-şi drumul.
În faţa unei şcoli, maşina care aduce cornul şi laptele a parcat în faţa porţii. Curtea e plină de zăpada căzută peste noapte. Oamenii de serviciu şi şoferul cară lădiţele în braţe până în şcoală, croindu-şi greu drumul. Cu o lopată, cineva încearcă să degajeze măcar o porţiune pe unde să intre elevii.
O maşină de teren a oprit şi claxonează puternic în spatele celei parcate la poartă. Şoferul lasă lădiţele pe zăpadă şi încearcă să explice că nu mai durează mult, că nu are unde parca. Dar nu are succes. Ca să evite un scandal, urcă în maşină şi o mută pe trotuar. Dar maşina de teren s-a oprit acum şi claxonează ostentativ în faţa lădiţelor, pe care un om de serviciu le ridică.
În curte, câţiva copii se bulgăresc, bucurându-se de prima zăpadă.
"- Aveţi doar puţină răbdare, e greu, mai bine nu intraţi în curtea şcolii, sunt copii, e gheaţă..."
"- Dar ce, e curtea lui tat-tu?" se aude replica şoferului care coborâse geamul enervat.
La scara şcolii, coboară doi copii cam de clasa a IV-a sau a V-a. Maşina pleacă tăind nămeţii. Cei doi o pândesc parcă. După ce nu se mai vede, ies din şcoală şi se alătură grupului care se joacă în zăpadă, abandonându-ţi ghiozdanele lângă poarta de fotbal.
Bulevardul se aglomerează treptat.
Maşinile patinează. Într-o intersecţie, câţiva trecători şi-au unit puterile ca să împingă o maşină încăpăţânată. Stropiţi de zăpadă, uzi şi obosiţi, găsesc puterea să râdă şi să scuture crengile unui brad de pe trotuar, după ce maşina a reuşit să pornească.
Poate nu a acoperit zăpada toate curţile bunului simţ.
Eu doar am trecut prin lumina dimineţii de luni şi am prins câteva umbre. Din mers.
Ninge ca într-un pastel de Alecsandri.
M. A.
