"...în ţară săracă am voit să introducem de-a gata toate formele civilizaţiei apusene. Trebuiau școli. Prin ce le puteai înființa ? După cum am spus, buruiana noastră de leac -prin muncă. Trebuia ca şcoalele puţine, câte erau, să se ridice la cel mai înalt grad de dezvoltare cu putinţă, precum se şi-ncepuse treaba în vremea în care d-nii Laurian, M. Cogălniceanu ş. a. nu erau decât simpli profesori de liceu. Pentru atâta treabă erau şi buni.  Generaţia ce le-ar fi urmat ar fi făcut altele mai bune şi mai multe şi, în treizeci de ani câţi sunt de atuncea, aveam astăzi şcoli destul de multe şi bune şi o generaţie sănătoasă care ar şti să gândească limpede şi cu temei şi să-nşire două cuvinte potrivite pe hârtie.

Aceasta ar fi fost calea de dezvoltare prin muncă. Am luat calea contrară. Pe vechii profesori de liceu i-am prefăcut în profesori de universitate, deşi nu se potriveau de loc, căci nu se ocupase toată viaţa c-un singur obiect, apoi am făcut o mulţime de şcoli secundare, pe cari le-am umplut cu care cum ne-au eşit înainte, apoi mii de şcoli primare, la numirea
personalului cărora chiar de cap ne-am făcut. Afirmăm că sunt sute de învăţători cari nu ştiu să despartă cuvintele unul de altul, nici să puie punct şi virgulă unde trebuieşte. Nu mai pomenim de sintaxă sau de ortografie, căci în privirea aceasta e vavilonie curată, şi fiecine crede că poate scrie cum îi place.

Ne-au trebuit o administraţie mai bună. Boierii - îşi procopseau vechilii de moşie făcându-i zapcii. Rău şi fără cale, n-o tăgăduim, dar ce au făcut liberalii? Au numit pe orişicine, numai să fi ştiut a înnoda două slove, adică tot pe acei vechili, numai că le dădură dreptul de a juca pe autoritatea statului faţă cu foştii lor stăpâni. Ce treabă avea însă zapciul vechi? Să îngrijească ca oamenii să-şi semene toţi pământul, să depuie partea lor în coşarele de rezervă şi, din când în când, îi mai scotea şi la câte un drum a cărui facere o poruncise domnia.

Bun, rău atâta treabă ştia să facă.

Dar se mai potriveau ei cu noua stare de lucruri, cu cerinţe mai mari? Câtu-i lumea şi pământul nu. Căci, fiind astăzi omul liber de a nu ţinea coşare de rezervă şi de a nu-şi semăna ogorul propriu, adică liber de a muri de foame cât i-o plăcea, subprefectul, care azi nu are o idee mai clară de ceea ce trebuie să facă decât predecesorul lui, nu mai are nici o treabă, ci e curat un agent de corespondenţă între prefectură si primării; iar prefectura este un biurou de corespondenţă între minister şi subprefecturi şi, în linia din urmă, primăria e un biurou de corespondenţă între autorităţi şi particulari, o treabă pe care serviciul poştal îndeplineşte mai bine şi mai repede. Afară de aceasta mai sunt încă ceva, agenţi electorali faţa cu cei care- şi vând votul".

(Mihai Eminescu, Scrieri politice)