Din tot, ne-a mai ramas aieve,
Acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
Cu pumnii stransi, tacem din gura.

Tacem, parc`am tacea de veacuri
Ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
De mii de ani, tacem din gura.

Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.

Deasupra vremii si genunii,
Tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
Tacem mereu, tacem din gura.

Ne linge frigul pe ciolane,
Ei, foame, cuie si ciocane
Si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.

Tacem ca lacatul pe use,
Tacem ca focul sub cenuse,
Tacem... dar noaptea sub celule,
Vuiesc torente nesatule.

Un zgomot bubuie departe,
Se darma parca ziduri sparte
Si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.

Radu Gyr

 

 

 

CITEȘTE ȘI: "Cum sunt alintați unii bărbați"