Muzeul Județean Botoșani găzduiește Noaptea Albă a Galeriilor

Proiectul ”Noaptea Albă a Galeriilor” a fost inițiat în 2007, în București, de Asociația Ephemair și a devenit cel mai important eveniment cultural nocturn din România dedicat artei contemporane.

Muzeul Județean Botoșani găzduiește joi, 12 octombrie 2023, începând cu ora 18.00, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, evenimentul „Noaptea Albă a Galeriilor” (NAG), organizat de Societatea Culturală „Expo-Art” Botoșani.

La Botoșani, demersul se află la ediția a VI-a, având rolul de a promova locul Galeriilor în viața culturală botoșăneană și de a facilita publicului prezent și iubitorilor de artă întâlnirea cu cele mai noi creații ale artiștilor contemporani din întreaga țară, prin intermediul lucrărilor expuse în cadrul Salonului Național de Artă Contemporană „Interferențe” (ediția a XII-a), cu vernisajul de la ora 20.00.

 

Programul cuprinde minirecitaluri de muzică susținute de Andrei Pițu (chitară clasică) și Cezara Ariciuc (vioară), o lansare de carte („Emoții, expresii și fizionomii în sculptura statuară occidentală”, de prof. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu), prezentarea catalogului Bienalei de Pictură și Grafică „Ștefan Luchian” – ediția I (februarie 2023), precum și un moment liric denumit „Matematica poeziei”, susținut de matematicianul poet Gabriel Alexe. Claudia Babii va realiza tatuaje cu henna pentru cei interesați.

Vor fi prezenți scriitori invitați să participe la Recitalurile Revistei ,,Hyperion” și artiști expozanți la Salonul Național de Arte Vizuale ,,Interferențe”.

Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 12-30 octombrie 2023, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XII-a.

Expoziția este organizată de Societatea Culturală „Expo-Art” Botoșani, aducând pe simeze peste 90 de lucrări ce abordează o mare varietate de teme și tehnici de realizare: pictură și grafică, sculptură, porțelan, fotografie, tapiserie, arte decorative, icoană și instalație, opere semnate de artiști proveniți din întreg arealul românesc, aparținând unor școli și generații diverse.



Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe” reprezintă un eveniment major, demn de luat în seamă în peisajul artelor vizuale contemporane.

Vernisajul va avea loc joi, 12 octombrie 2023, ora 20.00, în cadrul „Nopții Albe a Galeriilor”.

Curatorul evenimentului: Liviu Șoptelea, artist vizual. Prezintă: Ana Coșereanu.

Intrarea este liberă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când visul din copilărie se transformă în destin: „M-am lăsat de job și am ales o altă cale, calea sufletului!” - FOTO

astăzi, 18:49

S-a născut în Botoșani, are 37 de ani și poate spune apăsat că și-a împlinit cel mai dulce vis al copilăriei. Dan Atuduroai este cunoscut astăzi ca Chef Ciocolatier, absolvent a...

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...