De‑a lungul vremurilor au fost publicate numeroase file, documente È™i mărturisiri ale călugărilor vârstnici, martori ai tristelor evenimente È™i umilitoarelor decizii care s‑au temeluit în urma Decretului 410 aplicat în anii tulburi de după 1959, prin care se urmărea suprimarea vieÈ›ii monastice.
În vremea copilăriei am avut posibilitatea să întâlnesc câteva călugăriÈ›e care au cunoscut ororile nedreptului decret promulgat de regimul comunist, fiind alungate din obÈ™tea Mănăstirii RâÈ™ca, ctitorie voievodală È™i episcopală cu veche tradiÈ›ie în È›inutul Sucevei. Le întâlneam în bisericile Fălticenilor, locul unde s‑au stabilit, pentru a putea reveni măcar uneori între zidurile bătrânei mănăstiri, rămasă atunci tristă È™i pustie. Lucrau în fabrică, în trei schimburi, la Filatura de in È™i cânepă, pentru a câÈ™tiga o bucată de pâine. Trudeau din greu, fiind nevoite de multe ori să lipsească de la Dumnezeiasca Liturghie chiar în zilele de mare sărbătoare – considerate zile lucrătoare în întreprinderile statului socialist. Erau chemate în mod special în ziua de PaÈ™ti, ori de Crăciun, pentru că Filatura lucra zi È™i noapte, în trei schimburi, având atunci vreo 4.000 de angajaÈ›i.
Purtau întotdeauna haine civile, cernite, cu broboadă neagră, fiind cunoscute printre credincioÈ™i drept maicile Epraxia, Antonia, Tecla, Epistimia, Evlampia È™i altele.
Celor două surori Epraxia È™i Antonia Hoidrag le‑am trecut de multe ori pragul casei din strada Ion Dragoslav nr. 15, unde cumpăraseră un imobil devenit între timp un fel de metoc monahal, loc de popas pentru mulÈ›i călugări È™i călugăriÈ›e din diferitele mănăstiri ale Moldovei.
Firi aspre È™i uneori nu foarte comunicative, cele două monahii surori È™i‑au păstrat rânduielile ca în mănăstire, înmulÈ›ind permanent rugăciunea È™i fapta bună. În fiecare săptămână plămădeau, după un adevărat ritual, prescuri pentru bisericile zonei. Făceau È™i lumânări de ceară curată cum rar se întâlneau atunci È™i îndrumau pe credincioÈ™i pe calea Bisericii. Au făcut misiune într‑un mod aparte, vorbindu‑le oamenilor despre Dumnezeu, despre Biserică, mănăstire, despre suflet È™i despre elementarele îndatoriri ale creÈ™tinului trăitor în mijlocul lumii. Printre oaspeÈ›ii lor din acei ani s‑a numărat È™i Mitropolitul Antonie Plămădeală, care fusese în tinereÈ›e, ca ierodiacon, profesor la Școala Monahală de la Mănăstirea RâÈ™ca. Le-au mai fost oaspete Episcopul-vicar Irineu CrăciunaÅŸ Suceveanul, arhim. Victorin Oanele, arhim. Bartolomeu Florea, stavrofora Eustochia Ciucanu, stareÅ£a Mănăstirii Agapia, stavrofora Nazaria Niţă, stareÅ£a Mănăstirii Văratec ÅŸ.a.
Monahia Antonia s‑a născut la 12 iunie 1928 în satul BorzeÈ™ti, comuna Plopenii Mici, din judeÈ›ul BotoÈ™ani. PărinÈ›ii ei erau țărani agricultori, dar creÈ™tini evlavioÈ™i, care au avut È™ase copii, cinci fete È™i un băiat. Maica Antonia a primit la Taina Botezului numele Aglaia. Împreună cu fraÈ›ii săi au rămas orfani de timpuriu È™i nu È™i‑au îngăduit prea multe bucurii în vremea copilăriei È™i a tinereÈ›ii. Aglaia a făcut È™coala primară în satul natal, împreună cu fraÈ›ii ei, iar la vârsta de numai 12 ani, în 1940, perioadă de grea încercări pentru È›ară È™i pentru Europa acelor vremuri, a plecat împreună cu sora ei mai mare, Maria, către Mănăstirea Agapia. Împreună au făcut ascultare vreme de È™apte ani la o călugăriță destoinică, Cleomida Popa, pravilistă pricepută, harnică È™i primitoare de străini.
După o vizită la casa părintească, cele două surori, împreună cu membrii mai multor familii din sat, au fost prădate de o ceată de tâlhari, care le‑au luat întreaga agoniseală. Următorii ani au adus multe lipsuri È™i încercări împreună cu seceta cea mare de până în 1947.
În condiÈ›iile vitrege ale anilor care au urmat celui de‑al Doilea Război Mondial, au rămas pentru o perioadă de timp la Mănăstirea Guranda, aflată nu prea departe de satul lor natal. Din ordinul Mitropolitului Moldovei, Irineu Mihălcescu, s‑au mobilizat mai mulÈ›i tineri care trebuia să facă cursuri speciale sanitare pentru ajutorarea răniÈ›ilor care fuseseră pe front. Sora maicii Antonia, monahia Epraxia, a fost trimisă să urmeze aceste cursuri de caritate, cele două surori fiind nevoite să se despartă pentru o perioadă de timp.
În anul 1949, din ordinul Mitropoliei Moldovei È™i Sucevei, au fost transferate în Mănăstirea RâÈ™ca, ctitorie voievodală aflată în localitatea cu acelaÈ™i nume din judeÈ›ul Suceava. Mănăstirea RâÈ™ca a devenit atunci aÈ™ezământ monahal pentru călugăriÅ£e. În această mănăstire, în perioada amintită, venea des arhimandritul Cleopa Ilie, vestitul stareÈ› al Mănăstirii Slatina, care avea în grija sa duhovnicească È™i alte mănăstiri ori schituri din È›inutul Sucevei (RâÅŸca, Rarău, Cămârzani ÅŸ.a.).
La Mănăstirea RâÈ™ca, monahia Antonia lucra la atelier, la cusutul covoarelor, dar făcea de rând în biserică È™i la alte ascultări comunitare. În perioada dinaintea Decretului 410/1959, la Mănăstirea RâÈ™ca, funcÈ›iona o È™coală monahală cu program de studiu pe o perioadă de trei ani. Maicile din mănăstire, inclusiv cele două surori, au avut între profesorii acestei È™coli pe viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală la disciplinele Catehism È™i Istoria Bisericii Universale, pe preotul Dumitru Popa, paroh în comuna RâÈ™ca, la Istorie È™i Geografie. StareÈ›a Nimfodora Baltag, cu metania la Mănăstirea Agafton, călugăriță cu frică de Dumnezeu È™i cu multă atenÈ›ie pentru cei din jur, preda Tipicul. Protosinghelul Pangratie DraguÈ›u preda Muzica, iar protosinghelul Nazarie Chirilă, mai târziu egumen la Schitul Vovidenia, preda Liturgică È™i rostea adeseori elevelor cuvinte de învățătură. La sfârÈ™itul anului È™i al cursurilor Școlii monahale, la Mănăstirea RâÈ™ca venea în inspecÈ›ie stavrofora Veronica Constantinescu, directoarea Seminarului de la Mănăstirea Agapia, care a fost de multe ori preÈ™edinte de comisie È™i delegat al Mitropolitului locului.
Monahia Antonia a fost îndepărtată din mănăstire pe neaÈ™teptate È™i cu brutalitate. Fără posibilitatea de a reveni atunci, a ajuns să locuiască în Fălticeni, unde a fost angajată la Filatura de in È™i cânepă, în secÈ›ia de tors, cea mai grea muncă pentru femei. Îmbinând rugăciunea cu osteneala de zi cu zi È™i cu iubirea de aproapele, a înfiat doi copii, a ajutat mulÈ›i nepoÈ›i să crească È™i să înveÈ›e carte.
Dintre monahiile de altădată împreună‑vieÈ›uitoare cu ea în mănăstire mai trăiesc doar câteva: stavrofora Teofana Scântei, venerabila stareță a Mănăstirii Vorona; monahia Salomeea, vieÈ›uitoare a aceleiaÈ™i mănăstiri; monahia Epistimia, vieÈ›uitoare în Mănăstirea îSfântul Gheorghe‑ Buciumeni, È™i monahia Filofteia Juncanaru, de la Mănăstirea Văratec. Celelalte au trecut la Domnul, unele dintre ele departe de mănăstirea lor, fiind umilite de regimul comunist.
Monahia Antonia s‑a stins din viață la 10 septembrie 2016, în vârstă de 88 de ani, È™i a fost înmormântată în cimitirul Mănăstirii Buciumeni din apropierea Fălticenilor.
Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei , în Ziarul Lumina
