Moment înălțător la Darabani: Profesorul Vasile Postolachi și-a lansat cartea în prezența a peste 200 de persoane! (Foto)

”Această carte a avut un drum și el nu a început doar de la doctorat, rădăcinile ei au fost puse încă din copilărie, modelele sale materne: mama, bunica au pus bazele evlaviei sale către Maica Domnului”.

Luni, 25 martie, în ziua praznicului Bunei Vestiri, a avut loc la Darabani, în prezența a peste 200 de persoane, un eveniment deosebit, în strânsă legătură cu sărbătoarea, lansarea cărții scrisă de profesor doctor Postolachi Vasile, ”…iar numele Fecioarei era Maria”- Maica Domnului din perspectivă interreligioasă.



Autorul este absolvent al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi și actualmente cadru didactic la aceeași instituție de învățământ.

Invitații care au luat cuvântul au fost: pr. lect. Dr. Cezar Hârlăoanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Prof. Chichioacă Petru Georgel și prof. Sarafim Răzvan Gabriel de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, prof. Gavrilescu Oana Mihaela și prof. Matei Popescu Luminița, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți Prut, cărora li s-au adăugat pe parcurs și inspector Hrimiuc Galia, de la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, și inspector Știrbu Vitalie de la Direcția de Învățământ, Tineret și Sport Briceni, și pr. prof. Apetrei Ionuț Ștefan de la Protopopiatul Dorohoi.

Evenimentul a fost continuat de un miniconcert de muzică bisericească închinată Maicii Domnului, interpretată de corurile Haris și Agnus ale Seminarului Teologic Dorohoi, precum și de elevii: llaș Ana Maria, Aiacoboaie Sabrina și Doroșincu Alexandru Marian, sub coordonarea profesorului Sarafim Răzvan Gabriel.

Discuțiile au fost moderate de către Dragoș Coșman, elev la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, Rep. Moldova, și de către prof. Postolachi Vasile, autorul cărții.

În cuvântul său de introducere, autorul cărții a precizat drumul cărții de la idee la faptă, precum și semnificația titlului dar și cu ce vine nou, cartea: Lucrarea  „...iar numele Fecioarei era Maria”. Maica Domnului din perspectivă interreligioasă” vine ca un gest de umilă recunoștință pentru bunătatea pe care Preacurata Fecioară mi-a arătat-o pe parcursul vieții.

Părintele lector Doctor Cezar Hârlăoanu a explicat importanța și actualitatea lucrării: „Cartea este actuală pentru că vorbește despre Maica Domnului din perspectiva celor trei mari religii monoteiste, este o mărturie a unei întâlnri interculturale... Textele patristice despre Maica Domnului au fost epuizate în această carte. Aș putea să vorbesc mult despre carte, e o carte pe care, după ce deschizi primele pagini și începi să o citești, se citește singură, nu o poți lăsa pentru o altă săptămână”.

”Și tema și persoana ne-au adunat pe toți într-un număr atât de mare. Citind lucrarea, am observat că este foarte muncită și se pot spune foarte multe despre ea. Am observat un substrat moral, Maica Domnului fiind prezentată ca un model de păzire a poruncilor lui Dumnezeu”, a transmis pr. prof. Chichioacă Petru Georgel, director al Seminarului din Dorohoi.

„În cartea lui, bunul meu prieten a pus mult suflet. Utilizarea unor epitete în carte, precum: Preaiubita Fecioară, Gingașa Fecioară arată acest lucru și mai arată ceva: că această carte nu a fost gândită doar ca o lucrare de doctorat ci mai mult ca un dar adus Maicii Domnului. În paginile cărții sale se simte pe deplin acest suflet pe care el l-a pus și de aceea consider că bunul meu prieten a fost o persoană potrivită de a scrie despre Maica Domnului, pentru că despre Maica Domnului nu poți scrie și nici nu trebuie să scrii, fără să pui suflet. Citiți cartea lui Vasile iar ca argument, atât aduc: e scrisă din suflet iar ceea ce e scris din suflet, pătrunde sufletele!”, a transmis și Sarafim Răzvan Gabriel, profesor de muzică la Seminar.

„Această carte te captivează. Această carte a avut un drum și el nu a început doar de la doctorat, rădăcinile ei au fost puse încă din copilărie, modelele sale materne: mama, bunica au pus bazele evlaviei sale către Maica Domnului. Să fii o sursă de inspriație și pentru ceilalți!” (Gavrilescu Oana Mihaela, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut).

„Mă întorc la autor și îi spun că nimic din ceea ce a făcut el nu este ușor. Indiferent de ce s-ar întâmpla să nu renunți la faptele bune. Ce am învățat eu de la al meu coleg? Că nu a pierdut niciodată crezând în Dumnezeu! Om cu care poți să rezonezi, echilibrat, mult prea modest pentru realizările iar de realizările lui m-am bucurat și l-am încurajat” (Matei Popescu Luminița, profesor la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut)





(Sursa Foto&Text: Facebook / Seminarul Teologic Dorohoi)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un alt adolescent la un majorat a fost arestat!

Sunday, 17 November 2024

Tânărul de 18 ani care a comis crima la o petrecere de majorat, derulată în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o pensiune din Siret, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. ...

Gigi Becali a găsit „soluția” la meciul cu FC Botoșani: „O să râzi de te doare capul”

Sunday, 17 November 2024

Partida dintre cele două formații este programată pe 21 noiembrie (joi), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. Înaintea acestui duel, trupa „roș-albastră” are problem...

Șofer dubios tras pe dreapta de polițiști, a fost dus direct la spital!

Sunday, 17 November 2024

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au identificat pe DN 29 B, în comuna Mihai Eminescu, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Dorohoi....