Astăzi, 29 noiembrie, ar fi împlinit 99 de ani. A trăit 79, stingându-se din viață în urma unui stop cardiac, la 1 aprilie 2003.
Mihai Mereuță a urmat gimnaziul în satul natal, apoi a plecat la liceu în Iași. Momentul în care a intrat pentru prima dată în orașul moldav este descris cu o duioșie care îi era specifică: ”Atunci când am venit la liceu la Iaşi, m-am descălţat de opinci la bariera Iaşului, m-am încălţat cu o pereche de bocanci şi am dat examen la liceu".
După terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, unde urmează cursurile de limbă română şi filozofie. În paralel însă urmează și cursurile Conservatorului ”George Enescu” din Iaşi, unde are posibilitatea de a absolvi doi ani într-unul singur. După terminarea studiilor, atât a Facultății de Filozofie, cât și a Conservatorului, în 1948, este angajat că actor la Teatrul Național din Iași.
De la Mihai Mereuță avem și o istorioară amuzantă: "….ceea ce l-a determinat pe tata (angajarea ca actor n.r.) să vină să mă scoată de acolo, pentru că el mă voia profesor, nu actor. A urmat o discuţie cu directorul teatrului, căruia tata i-a spus: "Daţi-l afară, că el nu are ce căuta în meseria asta. El trebuie să fie profesor, că ăsta a fost gândul meu şi al mamei lui" şi aşa mai departe. La care directorul i-a răspuns aşa: "Dar ştiţi, el este un băiat talentat, va face meserie frumoasă în teatru". Iar tata: "Talentat?! Nu e, aşa e el de când îl ştiu, doar eu l-am crescut". Seara, tata, care nu mai văzuse un spectacol în viaţa lui, a rămas la teatru. Era o comedie despre Revoluţia de la 1848 care a plăcut tatei foarte mult şi a spus: "Dacă ăsta e teatrul, e bun. Fă-l în continuare". Totuși debutul ca artist de teatru îl face pe scena Teatrului Național din Ploiești (astăzi Teatrul Toma Caragiu) jucând rolul Cetățeanului turmentat din piesa "O scrisoare pierdută" de U.L. Caragiale. În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureşteană. Va juca alături de: Ion Caramitru în piesa "Tineri căsătoriţi caută cameră", alături de Mariana Mihuţ în "Interviu", și alături de Toma Caragiu şi Margareta Pâslaru în "Opera de trei parale".
Din acest capăt al carierei va desfășura o multitudine de roluri. Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice şi de peste cincizeci de roluri ca actor de film.
În ultimii ani de viaţă, a prezentat la postul de televiziune TVR2 emisiunea Ferma, dedicată agriculturii. În 1967 îl găsim la IATC ca profesor. Într-un interviu, maestrul dă o definiție căutărilor umane: "Totdeauna a existat tendinţa oamenilor de a evada. Depinde cum şi în ce situaţie. Brâncuşi, Enescu, nu au evadat? Şi mai e acel moldovean, Palade, care dacă rămânea aici, ar fi fost un simplu profesor de biologie la Urziceni, pe când aşa, a luat Premiul Nobel. Oamenii au încercat întotdeauna să evadeze din ceea ce este minor, ce nu-i satisface intelectual şi spiritual. Au încercat să ajungă într-o altă lume, o altă sferă de înţelegere. Omul simte nevoia să fugă de banal".
O scenă antologică s-a petrecut în timpul filmărilor pentru "Când primăvara e fierbinte" (r. Mircea Săucan), Eugenia Bosânceanu (născută la Rădăuţi-Prut, Botoşani) juca rolul Anei. Alături de ea în distribuţie un alt botoşănean, din Santa Mare, cu doar câteva luni mai mare decât Eugenia: Mihai Mereuţă. "Mă măritase tatăl meu din film cu el, era chiaburul satului. Mereuţă mi-a ascuns scrisorile, a făcut cruce şi monument celui pe care eu îl iubeam în film ca să poată să mă ia de nevastă. Şi mi-a dat indicaţii regizorul. Veneam cu lemnele, îmbătrânită, amărâtă, tristă, nenorocită. "Veniţi cu lemnele, când aţi ajuns la poartă, vă întoarceţi şi-l vedeţi pe iubitul dumneavoastră care trăieşte şi se întoarce din război. Aparatul merge cu dvs. De unde sunteţi bătrână, la poartă să ajungeţi tânără, de 20". Am tăcut, am făcut asta. Am mers, am deschis poarta şi am devenit altă persoană. Doamna Buzescu m-a văzut şi a spus "Jeniţo, pentru scena de la poartă aş mai vedea filmul o dată". Dacă doamna Buzescu mi-a spus asta mai aveam nevoie de cronicari?". (mărturie cf. interviului din jurnalspiritual.ro). Indicaţiile regizorale erau clare: "Mereuţă a cumpărat un şal alb ca să mă îmbuneze. Filma cu macaraua, îmi punea şalul, cu ochii în lacrimi atât îi spuneam: "Ştiai că trăieşte!". Mereuţă trebuia să-mi tragă o palmă când spuneam asta".
Scena care a urmat nu a fost filmată, dar probabil că poate face, singură, subiectul unui spectacol. Ce trebuie să se fi întâmplat acolo, între cei doi mari actori plecaţi din casele lor ţărăneşti din Botoşanii de sus? Mihai Mereuţă trebuia să o pălmuiască pe Eugenia Bosânceanu. Şi nu a făcut-o! Povesteşte actriţa: "S-a dat motor, linişte, eram pregătită. Mi-au curs lacrimi din ochi şi nu a putut să mă atingă. "Tovarăşul Mereuţă, îmi strici pelicula, filmul. Nu se poate!", striga disperat regizorul. I-am spus unde să mă lovească. Dar nu a putut. Mă gândisem la tot ce am trăit, de aceea plângeam. Până la urmă m-a luat de bluză şi asta a fost…", povestește Eugenia Bosanceanu.