"Je suis né tué, se jeluia Voltaire. Omul este sortit morții din chiar clipa în care se naște. Dar nu este firesc să îți îngropi copiii. Şi totuși, uneori se întâmplă...
Aş fi preferat să rostesc acest trist adevăr pe scenă, într-o piesă existenţialistă, şi Șerban să-mi dea o replică inteligentă, legată de nonsensul zbuciumului pe care fiinţa umană îl încearcă pe parcursul scurtei ei călătorii prin această lume. Pentru că nu este firesc să îți îngropi copiii.
Le spunem adio celor care pleacă, până într-o zi, când le spunem adio celor care rămân. Nimeni nu s-a sustras până acum acestei inexorabile sorți, totuși, mulţi s-au grăbit, poate puţin prea repede, spre o lume mai bună. În urmă cu nici o săptămână, la capătul celălalt al lumii, s-a stins, în urma unei grele suferinţe, Dana, a doua mea soție, care mi-a dăruit o fiică genială şi multe bucurii. Aş putea să spun chiar că moartea ei, pe care nimeni n-ar fi putut s-o prevadă, a fost singura tristeţe pe care mi-a pricinuit-o vreme de șase decenii. Iată că, în acest răstimp aşa de scurt, pierderii suferite în familia personală, i se adaugă şi această pierdere, produsă în familia teatrală. Pentru că noi, actorii, nu suntem o breaslă, suntem o mare familie.
Șerban a fost unul dintre fiii mei de suflet, adoptat de mine. Întâmplător sau nu, l-am văzut pentru prima oară pe scena teatrului de Comedie, teatru înființat de mine şi care a adunat, pe parcursul anilor, cele mai mari nume ale teatrului românesc. Era prin 82. Încă de pe atunci, Șerban promitea să devină una din figurile emblematice ale teatrului românesc şi şi-a ţinut promisiunea, devenind, pe rând, starul Teatrului Odeon şi al Teatrului Naţional din Bucureşti. Ce păcat că un talent atât de mare să ne părăsească aşa de devreme!
Tragedia care l-a lovit în urmă cu doi ani ne-a cutremurat pe toți. Șerban nu era doar un actor extraordinar, era un om de o mare calitate şi un coleg minunat. Unul dintre cei mai iubiţi din trupa Naţionalului. Nimeni nu a putut înțelege de ce un om atât de bun a fost oropsit cu o boală atât de cumplită. Căile Domnului sunt misterioase. Șerban si-a purtat cu demnitate crucea şi ne-a demonstrat tuturor că suferinţa, chiar şi atunci când ne degradează trupul, nu poate şi nu trebuie să ne degradeze sufletul.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!"
Jurnalul.ro
