Unul dintre cele mai bune remedii la bolile sufletesti ramane ARTA: muzica, teatru, dans, pictura. De departe, muzica pare sa fie elementul cel mai la indemana, ritmul fiind primul care deconecteaza si elibereaza organismul uman din chingile cotidianului.
De aceea, astazi, ne vom opri la muzica.
Muzica inseamna armonie, liniste, introspectie. Asta daca avem rabdare sa parcurgem etapele de la sunet la melodicitate, de la simpla auditie la intelegerea mesajului muzical.
Lira lui Orfeu, spune legenda, a imblanzit fiarele padurii. Orice fiinta, cuvantatoare sau nu, va fi impresionata de sunetele armonioase ale muzicii si va reactiona mai devreme sau mai tarziu.
Rostul acestei introduceri nu este nici pe departe unul educativ, ci un simplu argument pentru implicarea tinerilor in activitati culturale. Un fapt care se face simtit la nivelul Botosanilor, insa pentru ca actul cultural sa isi atinga menirea este nevoie de sprijinul adultilor - profesori, comunitate, sefi de institutii.
Este de admirat prezenta elevilor la concerte, din motivele enumerate mai sus.
Lipseste, insa, minima pregatire - nu in toate cazurile, fireste! - pentru ca evenimentul cultural sa nu se transforme intr-un esec pentru ceilalti participanti sau chiar pentru artisti.
Organizatorii sau cadrele didactice sunt datoare sa pregateasca o seara de concert nu doar prin a difuza si - eventual - insoti elevii in sala de spectacol. Exista o serie de reguli pe care orice spectator este obligat sa le cunoasca, de la aplauze pana la iesirea din spatiul de concert.
Punctam in mod special, fiind vorba despre concertul simfonic, momentul aplauzelor. Pentru ca o simfonie sau un concert au o unitate conferita de inlantuirea partilor, pauzele dintre parti nu sunt pentru aplauze, ci pentru a oferi un moment de respiro orchestrei si dirijorului, care au nevoie de liniste. Acest moment trebuie respectat!
Iata cateva aspecte pe care un spectator ar trebui sa le aiba in vedere:
In primul rand, nu intarziem. Exactitatea este politetea regilor, se stie! Daca am intarziat si spectacolul a inceput, asteptam sfarsitul actului, al unei parti simfonice, dupa care incercam sa ne gasim un loc. Daca exista in sala locuri disponibile, ne asezam pe cel mai apropiat, evitand sa deranjam o jumatate de sala pentru a ajunge la locul rezervat.
Daca, tot pentru ca am intarziat, nu dispunem de program de sala, nu il imprumutam pe al vecinului, decat daca acesta ne este un prieten apropiat. Nici sa nu ne gandim sa citim peste umarul altui spectator!
Inca ceva: cand ne cautam un scaun si suntem nevoiti sa rugam alti spectatori sa ne faca loc, acestia se vor ridica in picioare (este nepoliticos din partea lor sa ramana pe scaun), iar noi suntem obligati sa trecem cu fata, nu cu spatele la ei.
In timpul spectacolului nu mancam, nu comentam, nu criticam, nu dam din cap, nu fredonam. Nu parasim sala inainte de finalul spectacolului, dar nici in timpul aplauzelor. Nici nu aplaudam in plus fata de ceilalti, oricat de mult ne-ar fi impresionat piesa sau concertul. La teatru aplaudam la sfirsitul fiecarui act sau la sfarsitul unei bucati de virtuozitate. La concert, aplaudam la intrarea dirijorului si a solistului. NU aplaudam la sfarsitul unei miscari simfonice, ci doar la finalul unei simfonii.
Negresit, nu cadrele didactice poarta vina pentru manifestarile elevilor in salile de spectacol, dupa cum nu toti elevii se manifesta zgomotos. Liceenii sunt la o varsta ce impune cunoasterea si respectarea unor reguli de bun simt, cunoasterea unui minim cod de bune maniere. Dincolo de toate, respectul fata de artist, fata de aproapele tau, dar si fata de tine insuti va determina o conduita potrivita atat in sala de spectacol, cat si in societate. (F.T.)
