Marți, 20 aprilie, se împlinesc 168 de ani de la nașterea botoșăneanului Elie Radu (n. 20 aprilie 1853 – d. 10 octombrie 1931), inginer constructor de poduri și șosele, profesor și academician român, de numele căruia se leagă importante obiective realizate în România.
Uitat pe nedrept de analele istoriei, Elie Radu, inginer de geniu cum îl considera Ionel Bejenariu, regretatul istoric botoșănean, este unul dintre creatorii României moderne. El este cel car a făcut primul sistem modern din țară de alimentare a orașelor cu apă potabilă, primele șosele peste munți, a ridicat sute de poduri, gări și kilometri de cale ferată.
Elie Radu s-a născut la Botoșani, pe 20 aprilie 1853. La acea dată, tatăl său era căminar și nu locuia departe de casa altui căminar, Gheorghe Eminovici.
Elie Radu a fost atras de tehnică din copilărie, și-a dorit mereu să construiască. Probabil a învățat de la tatăl său care a fost primar al Botoșaniului timp de 10 ani și a desfășurat numeroase lucrări edilitare în urbea pe care o conducea.
Urmează studiile primare și gimnaziale în orașul natal, după care este trimis la Iași că să-și continue studiile. Părinții săi l-au încurajat pe tânărul june în hotărârea lui de a se dedică ingineriei, astfel că acesta va pleca la Bruxelles, unde va urmă cursurile înaltului for de învățământ, care era pe atunci Școală Politehnică, pe care o va absolvi în 1877, obținând titlul de inginer diplomat.
Va reveni în țară, unde se va angaja la Ministerul Lucrărilor Publice, unde debutează că inginer la controlul liniei ferate Ploiești-Predeal, alături de un alt mare nume al ingineriei românești: Anghel Saligny.
În cadrul ministerului a avut o avansare continuă, ocupând pe rând funcțiile de subdirector, director și director general, cu atingerea în final, a gradului de inspector general clasa I.
Elie Radu a contribuit la construirea șoselelor transcarpatice, realizate după Marea Unire cu Transilvania, construind ulterior 650 km de cai ferate după studii și concepții proprii, una dintre cele mai importante trasee de cale ferată realizate de către renumitul inginer, fiind și linia Târgu Ocna-Comănești-Palanca.
A proiectat și realizat numeroase poduri din beton armat și metalice (o realizare de excepție fiind considerată legarea malurilor Siretului prin opt poduri), studiile sale permițând totodată și introducerea în rețeaua feroviară românească a unui nou tip de șină grea, care asigura o siguranță și rapiditate sporită în circulație, lui datorindu-i-se proiectarea și construirea unui număr de 60 de clădiri de gări, remarcabile fiind cele de la Curtea de Argeș, Galați și Comănești.
Sub conducerea să a fost proiectată și realizată construcția clădirii Ministerului Lucrărilor Publice, în prezent, edificiul Primăriei Capitalei. În domeniul rutier, trebuie să adăugăm contribuția să la peste 1.000 de km de drumuri, printre acestea numărându-se și șoselele Târgu Ocna-Slănic Moldova și Comănești-Palanca din județul Bacău.
În domeniul edilitar, a rămas cunoscut prin contribuția să la construcția sistemului Bragadiru de alimentare cu apă a Capitalei, realizându-se astfel în 1901, cea mai mare captare centralizată de apă subterană din Europa, prin care se obțineau 30.000 m3/zi dintr-o singură sursă, în anul 1904, ajungându-se la un debit de 200 litri de apă pe zi și om, cifra cu mult superioară multora dintre orașele europene.
La București, se păstrează și acum ceea ce oamenii tehnici numesc „Grinda lui Elie Radu”, construcție a celebrului inginer realizată din beton armat, cu o deschidere de 8 metri, care a rezistat cu brio tuturor probelor, demonstrând calitățile betonului armat într-o perioada când, aflate de-abia la începuturile sale, tehnicile de rezistență erau deseori contestate.
În urma sa a rămas o uriașă operă de construcție a României, nu și recunoștința celor pentru care a construit. În anul 1926 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, dar a fost scos cu brutalitate la pensie în 1930. I-a fost comunicată pensionarea pe un formular tip, fără un cuvânt de mulțumire. Unii biografi cred că această lovitură de onoare i-a grăbit sfârșitul. A murit pe 10 octombrie 1931 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.