Dar să reiau firul evenimentelor…
Mă căsătorisem acum unsprezece ani, la o vârstă nu tocmai tânără ÅŸi nemaiavând răbdare cu viaÅ£a mea, cu sufletul meu ÅŸi nici cu trupul meu, ÅŸi eu ÅŸi soÅ£ul ne rugam la Dumnezeu să ne dăruiască ÅŸi nouă un copilaÅŸ. Spre uimirea noastră, Dumnezeu avea să ne îndeplinească dorinÅ£a mai repede decât ne aÅŸteptam. La treizeci ÅŸi cinci de ani aveam să rămân gravidă ÅŸi această minune avea să se întâmple nu o dată, ci de cinci ori ÅŸi astfel aveam să nasc cinci copii în ÅŸase ani ÅŸi jumătate, situaÅ£ie care avea să uimească lumea medicală ÅŸi nu numai.
Nu născusem nici gemeni, nici tânără ÅŸi nici uÅŸor, fiecare naÅŸtere, de altfel, situându-mă undeva, la graniÅ£a dintre viaţă ÅŸi moarte.
Cele cinci minuni aveau să poarte ÅŸi câte un nume: Maria, Antonie, Nectarie, Macrina ÅŸi Iustina. Copii superbi, sănătoÅŸi ÅŸi inocenÅ£i. Ne simÅ£eam copleÅŸiÅ£i de atâta fericire, fericire care avea să fie umbrită de naÅŸterea lui Nectarie. Ni s-a spus la naÅŸtere că avea un orificiu în inimă, de ÅŸase milimetri (D.S.A.) ÅŸi sindrom Down.
Începusem ÅŸi eu ÅŸi soÅ£ul meu să intrăm pe un tărâm al suferinÅ£ei, nebănuit până atunci, suferinţă pe care privind-o acum, oarecum cu detaÅŸare, ni se părea copleÅŸitoare.
Cert este că ÅŸi eu ÅŸi soÅ£ul meu sufeream ÅŸi plângeam ca niÅŸte proÅŸti, fără să ne dăm seama atunci ce bucurie avea să ne aducă acest copilaÅŸ, ce experienţă a iubirii lui Dumnezeu avea să ne ofere ÅŸi, mai ales, ce lecÅ£ie de viaţă avea să ne dea.
Atunci aveam să-l cunoaÅŸtem cu toÅ£ii pe sfântul care avea să ne influenÅ£eze toată viaÅ£a. Este vorba de Sfântul Nectarie, pe care avea să-l aducă în viaÅ£a noastră naÅŸa lui Nectarie, Elena, o ucenică a Părintelui X de la Biserica Rusă. O fată tânără, frumoasă, cu trei copilaÅŸi superbi ÅŸi mai ales cu o mare tărie duhovnicească în viaÅ£a de zi cu zi. Ni l-a dat în dar pe Sfântul Nectarie.
După botez, Nectarie nu avea să adoarmă decât dacă îi cântam: "Bucură-te, Părinte Nectarie, mare făcătorule de minuni!". Iar când îi rosteam numele sfântului, băieÅ£elul meu zâmbea cu toată faÅ£a; se lumina deodată. La patru luni a făcut o pneumonie atât de gravă încât doctorii nu-i mai dădeau ÅŸanse de scăpare ÅŸi eu ÅŸi soÅ£ul meu invocam tot timpul faptul că eram obosiÅ£i, că nu aveam timp suficient să-i citim Acatistul. Dar, în schimb, zilnic ziceam de câteva zeci de ori: "Bucură-te, Părinte Nectarie, ÅŸi ai milă de băieÅ£elul meu".
Minunea n-a întârziat să apară. Gaura din inimă s-a închis ÅŸi Nectarie a fost salvat de către Sfânt. NaÅŸa lui, Elena, se ruga tot timpul, cei doi copilaÅŸi, Maria ÅŸi Antonie, Părintele duhovnic Arsenie – cu ale cărui rugăciuni practic am fost toÅ£i salvaÅ£i ÅŸi, nu în ultimul rând, însuÅŸi Nectarie, care zâmbea tot când îi rosteam numele sfântului.
O altă minune a sfântului e că am născut două fetiÅ£e superbe după Nectarie, ceea ce era puÅ£in probabil după spusele doctorilor. După cinci ani eram o familie fericită fiindcă acum aveam deja patru copii la rugăciune ÅŸi Sfântul Nectarie era chemat tot mai des ÅŸi tot cu mai multă dragoste. Ce vreau să menÅ£ionez e faptul că legătura noastră cu Sfântul Nectarie s-a consolidat în timp ÅŸi că noi nu i-am dăruit nimic. Sfântul ne-a dat ceva de nepreÅ£uit: dragostea lui.
Acum un an de zile, în timp ce o alăptam pe cea mică, Iustina, au început sporadic, niÅŸte dureri în sân. După investigaÅ£ii îndelungi, diagnosticul a picat brusc, copleÅŸitor: cancer de sân, stadiul III B. Au urmat nouă luni de citostatice, extirparea sânului, radioterapie. Nici să mă rog nu mai puteam. Dar toÅ£i cei cinci copilaÅŸi îl strigau cu disperare pe Sfântul Nectarie. În fiecare seară băieÅ£elul cu sindrom Down, neputând să vorbească bine, îl striga: "Neta, Neta ajută!".
Åžanse prea mari de viaţă nu prea mi s-au dat. Dar la un an ÅŸi jumătate de la operaÅ£ie faptul că trăiesc o consider o mare minune în viaÅ£a mea ÅŸi n-am să încetez niciodată să mulÅ£umesc Mântuitorului, MăicuÅ£ei Domnului ÅŸi, nu în ultimul rând, Sfântului Nectarie, care de atâtea ori s-a milostivit de toÅ£i cei cinci copilaÅŸi ai mei ÅŸi a mai lăsat-o pe mămica lângă ei.
Dar să revin la episodul cu măslina. Acum două luni eram cu toÅ£i copiii într-un supermarket din TârgoviÅŸte. O vânzătoare de la brânzeturi ne-a dăruit niÅŸte măsline pe care să le guste copilaÅŸii mei. ToÅ£i am luat câte una ÅŸi atunci s-a produs inevitabilul. Lui Nectarie i-a rămas sâmburele undeva în gât sau pe trahee ÅŸi s-a învineÅ£it dintr-odată. Nu mai respira ÅŸi începuse să facă ochii mari la mine, arătându-mi cu mânuÅ£a în zona gâtului.
În acel moment am ieÅŸit cu toÅ£i copiii afară din magazin, alergând toÅ£i spre maÅŸină, lăsându-mi în magazin coÅŸul cu alimente, inclusiv geanta cu bani. Nu mai îmi păsa de nimic. SoÅ£ul meu a trecut la toate semafoarele pe roÅŸu, disperat fiind, iar când am ajuns la spitalul din TârgoviÅŸte, practic medicii de gardă se uitau neputincioÅŸi la el, neputând să facă nimic. Eu, copleÅŸită fiind de un mare ÅŸi real sentiment de vinovăţie, m-am aÅŸezat jos lângă maÅŸină, în genunchi, ÅŸi nu puteam decât să plâng în hohote ÅŸi să îmi cer iertare de la băieÅ£elul meu. SoÅ£ul era cu el în camera de gardă, iar eu cu cei patru copii eram afară la maÅŸină. Încercam să mă rog, dar nu reuÅŸeam decât să fiu foarte agitată ÅŸi să plâng în hohote.
Atunci fetiÅ£a mea, Maria, de ÅŸapte ani ÅŸi jumătate ÅŸi-a luat frăţiorii de mână ÅŸi au îngenuncheat cu toÅ£ii în faÅ£a uÅŸii spitalului ÅŸi într-un glas au început să Å£ipe practic la Sfântul Nectarie: "Sfinte, Sfinte Nectarie, dă-ne înapoi frăţiorul, te rugăm din suflet!". Plângeau în hohote, dar se ÅŸi rugau cu toată puterea sufleÅ£elului lor. Eu doar îi ascultam prinsă fiind într-o neputinţă totală, singurul lucru de care îmi aduc aminte e că se strânseseră multe asistente în jur ÅŸi se uitau nedumerite cum patru copilaÅŸi stau în genunchi în faÅ£a spitalului.
După examinarea medicului de gardă ÅŸi a medicului ORL-ist sâmburele din trahee dispăruse ca prin minune (între timp, copilaÅŸul putea să moară de o sută de ori). Medicii se tot întrebau unde e sâmburele ÅŸi, la insistenÅ£a soÅ£ului, copilului i s-a făcut o radiografie, unde nu s-a depistat niciun corp străin. Sfântul Nectarie topise sâmburele cu iubirea lui.
După umila mea părere, a fost cea mai mare minune pe care Sfântul Nectarie a făcut-o cu noi, cu copilaÅŸul meu ÅŸi, implicit, cu noi toÅ£i. Niciodată nu-i voi mulÅ£umi îndeajuns. Ni l-a salvat pe Nectarie la patru luni ÅŸi acum, la cinci ani, am născut doi copii sănătoÅŸi, după ce l-am născut pe Nectarie, am trăit încă un an ÅŸi jumătate după ce m-au operat de cancer la sân. Nu ÅŸtiu dacă voi mai apuca încă un an de viaţă lângă copilaÅŸii mei, dar indiferent dacă trăiesc sau mor, dacă mai apuc un an de viaţă sau nu, cert este că Îi mulÅ£umesc din suflet lui Dumnezeu că a rânduit în aÅŸa fel încât să am această posibilitate să îi mulÅ£umesc din suflet Sfântului Nectarie pentru toate minunile pe care ni le-a dăruit.
Anul trecut i-am cerut să îmi mai dea un an de viaţă, să fiu lângă cei mici pentru a-i îngriji ÅŸi iubi aÅŸa cum numai o mamă o poate face. Acum a trecut un an ÅŸi practic îmi e ruÅŸine să mai cer încă unul. Dar sper din suflet ca Sfântul Nectarie să îmi înÅ£eleagă neputinÅ£a ÅŸi laÅŸitatea ÅŸi să se mai milostivească încă o dată, pentru copilaÅŸii mei.
Te iubim Sfinte Nectarie, iar cuvintele noastre nu exprimă îndeajuns preÅ£uirea ÅŸi recunoÅŸtinÅ£a noastră. Ai milă în continuare de noi!
(Mioara Grigore, comuna Tărtăşeşti, din cartea "Sfantul Nectarie - Minuni in Romania")
