Recunosc ca pe langa multele neputinte cu care m-a inzestrat Dumnezeu a fost si aceea de a nu-mi putea exprima public durerile, tristetile si dezamagirile.

Azi, poate, pentru ca le traiesc deopotriva pe toate trei (si asta, spre nefericirea mea, se intampla din ce in ce mai des), cu un efort de vointa precum un urlet mut intr-un desert de disperare, IMI STRIG REGRETUL DUREROS DE SINCER AFLAND DESPRE RETRAGEREA IREVERSIBILA, INTR-UN NEURON AL MEMORIEI UMANITATII, A DOMNULUI PROFESOR AUREL DORCU.

A mai disparut o oaza de umanism.

Desertul se intinde!

Dar noi ne incapatanam sa existam cu o tenacitate mezozoica, mai usurati, mai multi, mai rai, si din ce in ce… mai ignoranti.

P.S. Cati dintre noi vom avea oare privilegiul de a ne mai intalni cu domnul profesor Dorcu… in Eden?

Va rog sa meditati la asta… sau nu.

 

Actor Marius Rogojinschi,

Director al Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani

 

CITEȘTE ȘI: "Văzuți pe camerele de supraveghere și sancționați, ce acte ilegale au fost comis..."