Un interviu emoţionant cu actriţa Maria Ploae. O actriţă plină de credinţă, care a jucat rolul unei deţinute politic care îl descoperă pe Dumnezeu în puşcărie, o femeie cu mare evlavie la părintele Arsenie Boca şi care nu acceptă roluri ce intră în conflict cu ortodoxia pe care se străduieşte să o trăiască. Iată cîteva fragmente mai jos. Interviul integral, în Formula As.

- De unde credeti ca vine apetenta aceasta pentru sordid, pentru malefic si pentru grotesc, in teatrul si cinematografia noastra de dupa decembrie 1989?

- Dupa revolutie, a existat un soi de radicalism moral, am simtit nevoia sa aratam si ce e rau si urat in noi, ca prea fuseseram obligati pana atunci sa zugravim totul in roz. Dar experienta asta ar trebui sa fie deja consumata. Se intarzie prea mult in ea. Ar fi momentul sa se faca, de pilda, teatru spiritual, si nu prea se face. Este o degradare a omenirii, in general, careia noi nu avem cum sa-i scapam, si nici arta noastra. E o alunecare spre rau.

- In credinta noastra crestina se pune un mare accent pe smerenie. Poate fi un actor smerit?

- M-am gandit si eu ca meseria asta te expune slavei desarte. E normal sa vrei sa ai succes, dar e periculos sa ti se urce la cap. Totusi, noi aducem multa bucurie oamenilor, care vin la teatru si pleaca foarte fericiti, mai ales daca spectacolul este unul pozitiv, care te lumineaza. Daca iti alegi si nu joci orice, faci teatru de buna calitate, spre zidirea omului.

In marea trecere

- Care e lucrul cel mai important pe care l-ati invatat prin credinta?

- Ca nu trebuie sa amani pregatirea ta pentru mantuire. E foarte important cum astepti momentul mortii. Daca te-ai spovedit, impartasit si esti intarit de rugaciune, vei astepta marea trecere, desprinderea din trup, cu zambetul pe buze. Moartea nu tine numai de batranete. Ea poate veni oricand. Imi doresc tare mult sa pot astepta momentul asta impacata, pregatita si fara teama.

- Ce simtiti cand va rugati?

- Uneori, cand ma adancesc mai mult in rugaciune, cand reusesc sa ma rog mai profund - mai ales in post - simt o mare pace, si ca n-as mai vrea sa ma ridic din genunchi si sa incetez rugaciunea. E o stare de bine, de parca ma desprind de pamant, de grija lumeasca, nu mult, poate un centimetru, doi, dar e minunat. Si reiau rugaciunile sau ma afund in Rugaciunea Inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatoasa". Si o spun mult, mult.

- A fost ceva in viata dvs. care v-a ajutat sa va desavarsiti credinta?

- Da, pregatirea pentru rolul Nicoletei Valery Grossu (scriitoare si jurnalista romanca, anticomunista si crestina) din filmul "Binecuvantata fii, inchisoare!" (2002), regizat de sotul meu, Nicolae Margineanu.

 

 

Sursa: BLOGUL LUI CLAUDIU TARZIU