Eram deputat de Botosani si i-am chemat la o masa pe intelectualii rasati ai acestei urbe cu scopul vadit de a le arata ca exista o cale pentru a se impune, pentru a-si revendica urbea in numele artei lor si, mai ales, al traditiei culturale exceptionale a acestui petec de pamant romanesc. Le-am vorbit mult, le-am spus ce au de facut, le-am spulberat, atata cat am putut, indoielile marturisite cu voce joasa si cuvinte extrem de putine. Haideti, le-am spus, de maine apucati-va de treaba. Puteti! Trebuie sa puteti! Aveti obligatia de a putea!

Dupa ce am terminat si ultimul cuvant care imi trecuse prin minte, scrie Mihai Malaimare pe blogul sau sau, s-a lasat o pauza care a durat cat facerea lumii. Am crezut ca erau surzi si ca am vorbit ca un dobitoc fara sa pot fi inteles. Privirile lor spuneau insa altceva si, dupa ce nici macar pauza nu a mai putut fi justificata, unul dintre ei, cel mai inacrit in ambitia de a se considera cel mai artist intre artisti, mi-a spus scrasnind printre dinti:

- Dom`le deputat ( dom`le, nu domnule), noi nu dorim sa ne fii conducator!

Am ramas cu gura cascata si nu am mai fost capabil s-o inchid ani multi dupa aceea si uneori ma uit in oglinda cu teama de a ma surprinde cu ea inca deschisa. N-am fost in stare sa le spun nimic atunci. Acum insa, cand nu mai sunt deputat, cand nu mai sunt om politic chemat sub steag, cand nu sunt decat un fel de egal al lor, cum s-ar zice, artist, deh, le raspund:

- Sa va conduc pe voi, ma? Eu? Pe voi, niste neica nimeni, de care nu a auzit cineva, nu pentru ca nu ati avea talent ci pentru ca vi-l irositi in crasma, in dezbateri sterile, in mancatorimi jenante, in taifasuri de mahala. Pe voi sa va conduc eu, ma? Pe mine ma cheama Malaimare si mi-am cladit acest nume cu sudoare si cu truda si ca un bou ce sunt ma trezesc vorbindu-va voua, niste amarati, despre Botosani, despre urbea noastra, despre judetul nostru frumos pe care trebuie sa le slujim si sa le facem a fi fruntea. Cum va cheama pe voi? Cine sunteti voi? Ce ati facut voi pentru orasul si judetul vostru? Chiar asa, cine sunteti voi de va imaginati ca vreun tampit ar vrea sa va fie conducator?

Intelectualii romani trebuie sa inteleaga ca scopul vietii lor nu este acela de a-si asigura locul in cataloage, in istorii ale culturii. Locul lor este alaturi de oameni, menirea lor este una educativa, telul suprem este slujirea interesului national. Istoriile si cataloagele le vor scrie unii si altii, mai destept sau mai prost, mai bine sau mai rau, dar sentimentul ca nu ai trecut prin viata degeaba trebuie sa fie firul conducator al fiecarei zile din viata fiecarui artist roman.

Intelectuali romani, artisti romani, mergeti si vizitati Budapesta! Poate ca ceva ne va misca, poate ca ceva ne va impinge sa decidem odata ca destinul generatiei noastre nu este doar unul de consum.

Romania nu trebuie sa fie doar a lui Eminescu, Iorga, Enescu, Brancusi.

Romania poate si trebuie sa fie si a noastra.

Preluare de pe http://malaimare.wordpress.com/