Locul I pentru Orchestra Mugurelul la Festivalul National de folclor "Am fost ş-om fi"!

Participare de succes a Orchestrei "Mugurelul" la Festivalul National de folclor "Am fost ş-om fi", din Sighetul Marmaţiei, unde artiştii botoşăneni au fost distinşi cu Locul I, iar profesorul Marcel Dupu cu un Premiu Special al Juriului, pentru coordonarea elevilor în păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare.

Orchestra "Mugurelul" a Clubului Copiilor Dorohoi, instruită de prof. Marcel Dupu, a participat în perioada 6-8 mai 2011 la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor pentru copii "Am fost ş-om fi", organizat la Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş.



Programul orchestrei a cuprins melodii şi cântece din zona folclorică a Botoşanilor, interpretate cu măiestrie de soliştii vocali şi instrumentişti ai orchestrei, care au fost răsplătiţi cu aplauze şi LOCUL I la categoria "orchestre şi tarafuri".



Impresionaţi de nivelul orchestrei, juriul a mai acordat şi Premiul Special al Juriului profesorului Marcel Dupu, pentru "coordonarea elevilor în păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare".



Festivalul, foarte bine organizat, a fost o manifestare a românismului adevărat pe meleaguri maramureşene, la care au participat formaţii şi interpreţi din România şi Ucraina.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...