Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii

 Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie.

Cuvantul sec, din sintagma "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, secul pe care il cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea impatimita.

De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru inceput de aceeasi durata in Biserica Rasaritului. Astfel, credinciosii din partile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august - de praznicul Schimbarii la Fata, cei din Constantinopol patru zile, iar crestinii din Ierusalim opt zile.

Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, daca tinem seama de faptul ca Biserica Ortodoxa ne cere ajunare pana la ora 15.00, in zilele de luni, miercuri si vineri, iar dupa aceasta ora, ne cere sa consumam mancare uscata. Nici in celelalte zile, nu avem parte de un post usor: marti si joi se mananca fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la untdelemn si vin. Facem mentiunea ca in Pravila Mare se precizeaza ca in acest post avem dezlegare la untdelemn si vin si in zilele de marti si joi.

In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor.

Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15.00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre".

Postul Sfintei Marii se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...