Georgică Manole
Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și prieteni de viață. ”Mi-am asumat Hăneștii și satele lui ca fiind propria zonă în care am încercat să nu mă simt un înstrăinat, sau un însingurat într-un cerc restrâns de prieteni”.
Georgică Manole este poet, prozator, epigramist, publicist. A absolvit școala primară și gimnaziul în satul natal, apoi Liceul Teoretic Vidra (Vrancea). Deși pasionat de litere, a fost atras de cifre. Astfel, a absolvit Facultatea de Matematică și Fizică a Institutului Pedagogic din Suceava. Întreaga viață a fost alături de elevi. Fie ca profesor de matematică, fie ca director de școală.
A colaborat cu versuri, proză, cronici literare, interviuri, eseuri, articole de specialitate în numeroase publicații locale și naționale.
Creațiile care îi poartă semnătura nu au trecut neobservate. A fost distins cu Premiul ”Ion Pillat” pentru eseu. Este deținătorul a numeroase diplome de excelență din partea instituțiilor cu care a colaborat de-a lungul vremii. Este prezent în antologii, dicționare, reviste literare.
În lumea literară a intrat ”oficial” în anul 1970, când a debutat cu poezie în revista ”Milcovul”. Cinci ani mai târziu publica și prima proză scurtă în revista ”Flacăra”.
Începând din 12 august 2018, Georgică Manole susține, în cadrul publicației Știri.Botoșani.Ro, rubrica ”Loc de dat cu… epigrama”, ajunsă în prezent la numărul 429. Un demers unic în peisajul presei locale.
Dincolo de latura profesională, marcată de matematici și de rigorile predării la catedră, Georgică Manole reușește să mențină într-un echilibru perfect propriile manifestări literare. Este scriitorul care, cu acribie rară și cu conștientă responsabilitate, consemnează și semnează aproape zilnic secvențe extrase din plaja revuistică sau din noianul de evenimente petrecute ”aici… acolo… dincolo”.
”Cei mai mulți poeți își țin în grajd, în locul Pegasului, un dicționar de cuvinte”, spunea Lucian Blaga, poet pe care însuși Georgică Manole îl citează în debutul cărții ”Printre dicționare”. Și, se știe, dicționarul i-a fost mereu cărămidă solidă în construcția oricărei cărți, dar și sursă necontenită de inspirație.
Georgică Manole este, așa cum îl descria admirabil poetul Al.D. Funduianu, ”precum argintul viu, imposibil de potolit sau de încadrat în tipare”.
Scriitor dotat cu o generozitate rară, fiind din stirpea rară a celor care se dedică și confraților, oferind cititorilor ample cronici sau semnale editoriale cu privire la cărțile apărute în piața literară, Georgică Manole știe și să ironizeze cu măsură sau să traverseze marcajele trasate de înaintași, fără să preia prejudecăți sau să emită sentințe superior-alarmiste.
Neobosit cititor și deopotrivă îngăduitor cu debutanții, Georgică Manole are meritul de a susține, încuraja și promova literatura acolo unde ea dă semne de ”bună creștere”.
”M-am născut și am copilărit în mirifica podgorie a Popeștilor. Ținutul sălbaticilor munți ai Vrancei mi-a fost dat să-l cunosc foarte bine în anii liceului pe care i-am urmat acolo, în Peloponezul Vrancei, aşa cum îmi place să numesc liniştita localitate Vidra. Colegii mei veneau din munţi către o Arcadie ca loc al nevinovăţiei şi fericirii, unde le-au şi găsit. Eu urcam dinspre podgorii către Cithera, ca spre un topos atins de civilizaţia şi cultura muntelui. Aici, şi mie ca și colegilor mei, ni s-au pus bazele culturii generale sub atenta păstorire a unor profesori de excepție, foarte tineri, veniți atunci din amfiteatrele facultăților. Vrancea este un ţinut în care brazii stau cu vârfurile înfipte în cer şi unde oamenii locului umblă printre ei cu o lejeritate specifică doar vrânceanului de la munte. Și ca să mă laud un pic, Munții Vrancei au transferat aceste semeţii creațiilor mele, dându-le, zic eu, un farmec special şi prin prezenţa unei solemnităţi speciale. Perioada anilor de liceu a fost prima dislocare din toposul natal. A doua dislocare, una definitivă, a fost perioada botoșăneană. Am fost la facultate coleg de an și de grupă cu scriitorul Al. D. Funduianu. La repartiție am luat Hăneștii. Același coleg mi-a pus o întrebare: „Și acum ce faci?” Răspunsul a fost ferm: „Merg la post și acolo rămân!” Și de aici, din Hănești, am ieșit la pensie. Nu m-am plâns niciodată de posibile „tristeți provinciale”. Încă de la început mi-am asumat Hăneștii și satele lui ca fiind propria zonă în care am încercat să nu mă simt un înstrăinat, sau un însingurat într-un cerc restrâns de prieteni. Dostoievski spunea că provincialii sunt mereu nefericiți, fiindcă nu-și dau seama că sunt fericiți. Cu mine nu s-a întâmplat așa. Am căutat momente de fericire în orice, chiar și atunci când câțiva de la Botoșani, ocupanți ai „cercului egret”, denumit și „albastrul metafizic”, nu mi-au întins o mână. Cineva spunea că provincialii ar trebui să facă și ei parte dintr-o poveste, dar cunosc câțiva care au căzut din această poveste cum cad frunzele dintr-un copac. Eu m-am străduit ca mereu să fac parte, pe cât posibil, dintr-o poveste. Din altă perspectivă, cea a scrierii, am reținut o opinie a lui Liviu Ioan Stoiciu care spunea că un provincial scrie cum vrea el și despre ce vrea el „trecând peste direcții lirice și face în ciuda altora care dau sfaturi și sentințe”, ne mărturisea într-un interviu epigramistul Georgică Manole.
La aniversare, îi dorim scriitorului Georgică Manole mulți ani creativi, în sănătate sufletească și trupească, împliniri profesionale și bucurii literare. Colegului nostru, viață lungă și noi descoperiri, pentru că avem mult ”Loc de dat cu… epigrama”!
Redacția Știri.Botoșani.Ro